Radu Filip, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), a transmis informaţii de ultimă oră cu privire la situaţia românilor din Fâşia Gaza.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Radu Filip, a avut o intervenţie în direct la Anatena 3 CNN, prin care a transmis noi informaţii despre situația românilor care se află în Israel.
„În ceea ce priveşte Fâşia Gaza, după cum cunoaşteţi, situaţia de securitate este una foarte delicată. Noi avem în atenţie şi menţinem legătura cu cei aproximativ 350 de români care se află în acea zonă.
De asemenea, ne-au cerut sprijin în vederea evacuării aproximativ 150 de persoane. imediat ce situaţia din teren o va permite, avem în vedere toate scenariile de evacuare, dar în momentul în care situaţia din teren va permite evacuare în condiţii de siguranţă pentru aceştia.
Până în acest moment nu am primit solicitări de sprijin consular în ceea ce priveşte o situaţie umanitară. Toate solicitările pe care le-am primit se referă la evacuare”, a transmis Radu Filip, purtător de cuvânt al MAE, într-o intervenţie în direct la Antena 3 CNN.
Articolul Purtătorul de cuvânt al MAE: „Aproximativ 350 de români sunt în Fâşia Gaza. 150 au cerut evacuarea” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro