AcasăPoliticaPurtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe: S-a făcut primul pas pentru...

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe: S-a făcut primul pas pentru fuziunea prin absorbţie cu ALDE

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat, luni, că s-a făcut primul pas pentru fuziunea prin absorbţie cu ALDE, prin stabilirea normelor de reprezentare a acestui partid în structurile de conducere, menţionând că urmează să fie stabilită data la care se va reuni Consiliul Naţional pentru a valida acest proces.

„Pentru consolidarea PNL ca principal pilon al dreptei româneşti s-a făcut primul pas în procesul de fuziune cu ALDE. Astăzi s-au stabilit normele de reprezentare a ALDE în structurile de conducere ale Birourilor Politice judeţene şi în Biroul National Executiv şi, în mod evident, urmează stabilirea unei date pentru Consiliul Naţional care va valida această fuziune cu ALDE”, a precizat Stroe, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

El a spus că PNL rămâne cel mai important partid al dreptei româneşti.

„Acest pas evidenţiază că PNL rămâne cel mai important partid al dreptei româneşti, practic, partidul integrator care, mai devreme sau mai târziu, cu siguranţă va îngloba toate curentele de orientare politică de dreapta din România”, a adăugat Ionuţ Stroe.

Întrebat dacă PNL se gândeşte şi la o alianţă cu USR, PMP şi Forţa Dreptei, el a reiterat că USR are probleme ideologice.

„Partidul Naţional Liberal în decursul istoriei a demonstrat că este partidul tradiţional integrator al dreptei româneşti. Astăzi, rememorăm anumite momente în istoria recentă a partidului în care uniunea forţelor de dreapta PNL Câmpeanu, (…) ALDE s-au alăturat efortului comun şi au găsit în Partidul Naţional Liberal acel partid care este (…) cel mai important partid al dreptei româneşti. Noi, în mod evident, ne dorim şi suntem deschişi oricăror partide care se definesc de dreapta, care au ideologie, principii, valori asemănătoare sau poate chiar identice Partidului Naţional Liberal să ni se alăture. Nu vedem imposibilă o colaborare cu ceilalţi, exclus USR”, a completat Stroe.

Sursa: AGERPRES

Articolul Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe: S-a făcut primul pas pentru fuziunea prin absorbţie cu ALDE apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks