Schimbarea periodică a elitelor conducătoare în Occident constituie o problemă, din cauza căreia este foarte dificil de lucrat cu acestea, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin în timpul unui discurs susţinut joi la forumul Clubului de discuţii de la Valdai, care reuneşte experţi şi jurnalişti specializaţi pe problemele Rusiei, potrivit The Moscow Times.
Ediţia de anul acesta a forumului a avut loc pe fondul invaziei ruse în Ucraina.
Bunăoară, „o ţară insistă asupra unui lucru, promovează nişte măsuri cu orice preţ, iar apoi au loc schimbări politice interne şi, cu aceeaşi presiune şi fără menajamente, se impune altceva, uneori exact contrariul”, a explicat el, dând ca exemplu poziţia SUA cu privire la programul nuclear iranian. SUA au semnat acordul de la Viena din 2015 cu privire la programul nuclear al Iranului, iar, în mai 2018, preşedintele de atunci Donald Trump a retras Statele Unite din acest acord.
„O administraţie a luat o decizie, a venit alta şi a dat totul înapoi şi toate au mers în direcţia opusă. Cum să lucrezi în astfel de condiţii? Unde sunt reperele? Pe ce să te bazezi? Unde sunt garanţiile? (…) Pur şi simplu, o absurditate!”, susţine Vladimir Putin, din ce în ce mai izolat pe scena internaţională după invazia din Ucraina.
Putin, care sâmbătă va împlini 71 de ani, se află la putere de mai mult timp decât orice alt conducător rus de la Iosif Stalin încoace, iar după amendarea Constituţiei în 2020 el poate candida pentru încă două mandate şi ar putea să rămână preşedinte până în 2036.
Putin i-a depăşit deja pe Pinochet (17 ani) în Chile, Kim Jong Il (17 ani) în Coreea de Nord, Benito Mussolini (Italia) şi dictatorul indonezian Suharto (20 de ani) în ceea ce priveşte durata guvernării.
Dacă îşi va înainta candidatura pentru al cincilea mandat prezidenţial, Putin îi va depăşi pe Nicolae Ceauşescu (24 de ani, România), Mao Zedong (27 de ani, China) şi îl va egala pe generalul dominican Rafael Trujillo, care se considera drept ‘mesagerul lui Dumnezeu pe pământ’ şi a fost aproape singurul politician din lume care a primit mai multe voturi la alegeri decât numărul de alegători înregistraţi în ţară, notează The Moscow Times pe pagina sa de internet în limba rusă.
În cazul unui al şaselea mandat, Putin îi va ajunge din urmă pe Francisco Franco (Spania) şi pe Antonio de Salazar (Portugalia), care au condus fiecare timp de 36 de ani, şi se va apropia de recordul lui Robert Mugabe, care a condus Zimbabwe timp de 38 de ani.
Dar ar putea rămâne de necucerit pentru el mandatele pe care le-au avut Muammar Gaddafi (42 de ani) în Libia, Kim Ir-Sen (46 de ani) în Coreea de Nord şi Fidel Castro (49 de ani) în Cuba, conform publicaţiei citate.
Sursa: AGERPRES
Articolul Putin: „Schimbarea periodică a elitelor conducătoare în Occident constituie o problemă” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro