Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea, a atras atenţia asupra necesităţii unei schimbări în mentalul colectiv privind egalitatea de gen şi a opinat că domeniul antreprenoriatului constituie un exemplu în societatea românească, de multe ori companiile conduse de femei fiind mai performante decât cele manageriate de bărbaţi.
‘Vorbeaţi mai devreme despre violenţa împotriva femeii (…), vorbeam despre lucruri care trebuie legiferate şi trebuie legiferate bine, pentru că nu este normal şi nu cred că este corect să auzim domnii (…) spunând: ‘Încurajăm să se întâmple’. Lucrurile acestea trebuie să vină firesc în societate. Nu cred că este corect ca lucrurile acestea să vină dintr-o bunăvoinţă sau dintr-un gest al unui bărbat, din contră, este vorba despre solidaritate, despre egalitate, despre drepturi absolut egale şi lucrurile astea ar trebui să se întâmple în schimbare în mentalul colectiv. Cred că ceea ce se întâmplă în antreprenoriat este cel mai bun exemplu pe care îl avem, astăzi, în societatea românească. Rezultatele pe cifre comparative arată că, de foarte multe ori, companiile care sunt conduse de doamne sunt mai perfomante decât cele conduse de bărbaţi’, a spus Radu Oprea.
El a punctat, marţi, la conferinţa internaţională ‘Rolul femeilor în dezvoltarea României’, organizată de Organizaţia Femeilor Antreprenor din Uniunea Generală a Industriaşilor din România, în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, că programele pe care Ministerul Economiei le-a dezvoltat în decursul timpului au avut rezultate atât de bune, pentru că numărul femeilor care au aplicat este foarte mare.
Radu Oprea a semnalat că în primul an al primei ediţii a ‘Start-up nation’ peste jumătate dintre cei care au aplicat la program au fost femei.
‘În antreprenoriat, în general, atunci când vorbim despre start-up-uri, 25% rezistă patru ani, dacă antreprenorul este la prima încercare şi 48% dacă antreprenorul este la a doua încercare (…)’, a punctat ministrul Oprea.
El a afirmat că la prima ediţie a programului ‘Femei antreprenor’ au aplicat 9.520 de femei, fiind selectate 1.000 de proiecte.
‘Cred că aceste programe trebuie să continue, sub toate formele lor, de la ‘Start-up nation’, ‘Start-up diaspora’ la ‘Femei antreprenor’ (…) cred că această contribuţie pe care doamnele antreprenor le-au avut în buna gestionare a mediului de afaceri din România este de domeniul evidenţei’, a adăugat Radu Oprea.