AcasăStiri generaleRadu Oprea (PSD): Moţiunea simplă pe Sănătate va fi depusă miercuri la...

Radu Oprea (PSD): Moţiunea simplă pe Sănătate va fi depusă miercuri la Camera Deputaţilor

Moţiunea simplă pe Sănătate iniţiată de PSD va fi depusă miercuri la Camera Deputaţilor, a anunţat senatorul social-democrat Radu Oprea. ‘Au fost câteva teme dezbătute în şedinţa Biroului Politic Naţional şi cred că de maximă importanţă este moţiunea simplă pe Sănătate – ‘Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid. Vlad Voiculescu – un pericol pentru sănătatea românilor’. Această moţiune va fi depusă la Camera Deputaţilor miercuri, pentru că mâine (marţi – n.r.) mai sunt dezbateri cu asociaţiile medicilor, cu asociaţiile pacienţilor şi cu reprezentanţii sindicatelor’, a afirmat Oprea într-o conferinţă de presă după şedinţa Biroului Politic Naţional al PSD. El a adăugat că moţiunea pe Sănătate care va fi depusă miercuri în Parlament va intra în dezbatere săptămâna viitoare.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks