Acasă55Radu Oprea (PSD): Pentru a stăvili creşterea inflaţiei trebuie şi Guvernul să...

Radu Oprea (PSD): Pentru a stăvili creşterea inflaţiei trebuie şi Guvernul să vină cu măsuri

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat că Guvernul trebuie să vină cu măsuri care să oprească inflaţia, una dintre acestea fiind scăderea la jumătate a accizei la carburanţi.

‘Ştiu că a fost discutată în şedinţa coaliţiei de astăzi scăderea la jumătate a accizei la carburanţi, o măsură care pe o perioadă determinată de timp poate să aibă efecte foarte bune pentru populaţie, atâta timp cât ea este discutată cu producătorii şi cu cei care distribuie, astfel încât să fie bine înţeles că nu vor creşte preţurile în această perioadă şi că acea acciză se va duce direct către consumatorul final. Are efecte foarte bune şi pentru a stăpâni puseul inflaţionist. Nu putem lăsa doar Banca Naţională să lupte cu politicile monetare care sunt la dispoziţia băncii. Pentru a stăvili creşterea inflaţiei trebuie şi Guvernul să vină cu măsuri care să ajute în această direcţie’, a spus Oprea, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că interesul PSD este ca preţurile pe care le plătesc consumatorii finali să fie cât mai mici.

‘Eu cred că într-o discuţie foarte corectă cu distribuitorii de carburant pe care o va face Ministerul Finanţelor aceste măsuri vor fi înţelese şi este în beneficiul tuturor, inclusiv al lor, să fie preţuri cât mai mici, pentru că în definitiv vor putea vinde mai mult. Genul acesta de măsuri au un efect foarte bun în piaţă pe un termen determinat, 3-6 luni’, a afirmat Oprea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks