Acasă93Răduţ/ASPTMR: Avem cele mai bune tratamente pentru TBC-MDR, însă nu toate judeţele...

Răduţ/ASPTMR: Avem cele mai bune tratamente pentru TBC-MDR, însă nu toate judeţele le pot acoperi

Pacienţii cu tuberculoză multidrog rezistentă au acces la cele mai bune tratamente din lume, însă nu toate judeţele pot acoperi acest tratament, afirmă vicepreşedintele Asociaţiei pentru Sprijinirea Pacienţilor cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă, Ştefan Răduţ.

‘În momentul acesta avem acces la cele mai bune tratamente din lume, numai că partea bugetară este deficitară la noi în sensul în care nu toate judeţele pot acoperi tratament pentru tuberculoza rezistentă. Ca să acoperim această nevoie au venit fondurile norvegiene şi au acoperit două dintre cele mai scumpe medicamente. Vorbim de 4.000 sau 7.000 de euro pe un tratament pentru un pacient. După ce pacientul ajunge acasă din spital, unele judeţe nu pot acoperi restul medicamentelor, care costă 1.000 de lei pe lună. Sunt pacienţi care sunt obligaţi să rămână internaţi în spital pentru multe luni de zile sau poate chiar ani pentru că la ei acasă judeţul nu poate acoperi 1.000 de lei pe lună’, a declarat Răduţ pentru AGERPRES.

El a spus că finanţarea tratamentului pentru pacienţii cu tuberculoză multidrog rezistentă se face cu ajutorul proiectului din fonduri norvegiene care se va finaliza la sfârşitul acestui an.

‘La nivelul ţării sunt până în 200 de pacienţi cu tuberculoză multidrog rezistentă noi diagnosticaţi în fiecare an. (…) În momentul acesta toată lumea spune că apar din ce în ce mai multe cazuri şi anul acesta este posibil să sărim de 200 de pacienţi. (…) Tratamentul asigurat din granturi norvegiene se asigură pentru toţi pacienţii care au nevoie din toată ţara. Proiectul pe fonduri norvegiene se va termina în decembrie 2023 şi de atunci nu ştim dacă vor mai exista fonduri pentru tratament’, a semnalat Răduţ.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks