Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a solicitat joi, după o întâlnire cu şefi din MAI pe tema tragediei de la Ferma Dacilor, ‘o analiză obiectivă a cadrului legislativ incident activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă’, urmând ca propunerile să fie transpuse într-un proiect de act normativ care să amendeze legislaţia în vigoare.
Raed Arafat a convocat joi o şedinţă de lucru, în sistem de videoconferinţă, cu participarea la sediul MAI a inspectorului general al IGSU, general Dan-Paul Iamandi, a primului-adjunct al acestuia, colonel Constantin Florea, a şefului Direcţiei Generale pentru Protecţie Civilă, general de brigadă Marius Dogeanu şi a şefului Direcţiei Suport Decizional, colonel Ionuţ Amzu, iar la nivel judeţean, a prefectului/înlocuitorului legal, a inspectorului şef şi a şefilor structurilor de prevenire de la nivelul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă Judeţene/Bucureşti-Ilfov.
Conform unui comunicat al DSU, şedinţa a avut ca scop prezentarea unor aspecte legate de activitatea de inspecţie la Ferma Dacilor din localitatea Tohani, ocazie cu care Arafat a cerut ca personalul care efectuează activităţi de control să manifeste toleranţă zero şi exigenţă în aplicarea sancţiunilor contravenţionale faţă de abaterile care pun viaţa oamenilor în pericol.
‘Pe de altă parte, şeful DSU a solicitat o analiză obiectivă a cadrului legislativ incident activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă, urmând ca propunerile să fie transpuse într-un proiect de act normativ care să amendeze legislaţia în vigoare’, se arată în comunicat.
Totodată, şeful IGSU, Dan Paul Iamandi, a solicitat intensificarea controalelor pe linia siguranţei la incendiu la toate categoriile de agenţi economici, dar şi verificări la operatorii care, în următoarea perioadă, vor desfăşura activităţi unde se preconizează un aflux mare de persoane.
Din primele cercetări ale autorităţilor, Ferma Dacilor nu avea autorizaţie de construire şi funcţiona fără autorizaţie de securitate la incendiu.
Bazele afacerii de la complexul turistic de la Tohani au fost puse în 2013, însă primarul comunei nu a fost niciodată în control la acest complex, care avea o autorizaţie de clasificare de la Ministerul Turismului.