Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că există o variantă tehnică privind certificatul digital COVID, la nivelul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
El a menţionat că această variantă va fi dezbătută în cadrul coaliţiei, urmând să fie luată o decizie politică. Rafila a apreciat că documentul ar trebui să devină operaţional înainte să existe ‘o creştere abruptă a numărului de cazuri’.
În contextul în care în România a fost confirmat primul caz de infectare cu Omicron la o persoană care nu a călătorit în afara ţării, ministrul Sănătăţii a precizat că măsurile adoptate vizează mai degrabă ‘frânarea’, ‘întârzierea’ răspândirii acestei variante.
El a reamintit că, potrivit punctului de vedere al OMS, vaccinarea, ca unică măsură, nu este suficientă în combaterea pandemiei şi că sunt necesare şi alte măsuri pentru a încetini transmiterea SARS-CoV-2.