Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat, miercuri, că vaccinul anti-COVID AstraZeneca este eficace la persoanele cu vârste între 18 şi 55 de ani, iar dacă s-ar fi încadrat la această grupă l-ar fi folosit. ‘Vaccinul AstraZeneca este un vaccin eficace la persoanele din categoria celor între 18 şi 55 de ani, este vorba de grupa de populaţie la care s-au făcut studiile clinice şi pe care există studii de siguranţă şi de eficacitate. E foarte interesant, am citit un articol referitor şi la vaccinul de la Pfizer, de exemplu, şi se pare că în teren, atunci când îl folosim în mod real, cele două vaccinuri sunt superpozabile, adică răspunsul imun protector după prima, respectiv după a doua doză, este asemănător la vaccinul Pfizer şi la vaccinul AstraZeneca’, a afirmat Rafila, la Palatul Parlamentului, întrebat ce părere are despre eficacitatea vaccinului AstraZeneca. În opinia sa, toate cele trei vaccinuri aprobate în acest moment sunt ‘extrem de utile’ şi trebuie administrate aşa cum recomandă producătorii. ‘Noi discutăm de două lucruri diferite – eficacitatea este performanţa în timpul unui studiu clinic, iar eficienţa este performanţa în viaţa reală. Un vaccin se conservă mai greu, se manipulează mai greu şi atunci sigur că eficienţa este ceva mai mică decât eficacitatea, altul care se manipulează mai uşor, este mai stabil, are o eficienţă mai apropiată de eficacitatea obţinută în studiul clinic. Coroborând toate aceste lucruri, cred că toate cele trei vaccinuri aprobate în acest moment sunt extrem de utile şi ele trebuie administrate aşa cum recomandă producătorii’, a explicat Alexandru Rafila. El le-a transmis românilor să se vaccineze pentru că acest lucru este ‘foarte important’. ‘Mie îmi pare rău că nu mai sunt în categoria de vârstă 18 – 55 de ani. Cu siguranţă aş fi folosit şi eu vaccinul de la AstraZeneca, să nu existe niciun fel de dubiu apropo de utilitatea acestui vaccin’, a spus deputatul PSD.