Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, miercuri, după ce s-a vaccinat anti-COVID-19, că nu a avut nicio reţinere să se imunizeze, adăugând că în ţara noastră campania se derulează ‘foarte bine’. ‘Nu am avut nicio reţinere să mă vaccinez, mai ales după un an de zile în care am fost îngrijorată pentru sănătate familiei şi a celor din jur. (…) Astăzi trăim acest moment al vaccinării. În România, campania de vaccinare de derulează foarte bine. Suntem pe locul şase la nivel european din perspectiva persoanelor vaccinate şi care s-au înscris la vaccinare şi lucrul acesta ar trebui să dea curaj tuturor, pentru că avem acum acces la vaccin gratuit şi simplu, un vaccin care nu doare şi un vaccin care poate să permită tuturor să respecte atât sănătatea personală, cât şi sănătatea celor din jur, să contribuie la reluarea vieţilor noastre de odinioară, să repornim economia şi să ne reluăm mobilitatea’, a afirmat Turcan.