Acasă55Ramona Strugariu (REPER): AUR vrea să transforme România într-un spaţiu al urii,...

Ramona Strugariu (REPER): AUR vrea să transforme România într-un spaţiu al urii, al violenţei şi haosului

Copreşedintele REPER Ramona Strugariu acuză AUR că vrea să transforme România ‘într-un spaţiu al urii, al violenţei şi haosului’.

Afirmaţia vine după ce o reprezentantă a AUR a fost oprită la intrarea în Palatul Parlamentului, deoarece reprezentanţii SPP au descoperit, la controlul de la poarta de acces, patru cartuşe. Potrivit unor surse din Poliţie, femeia a afirmat că muniţia reprezintă suveniruri de la o tragere. Acestea par capete trase, fără încărcătură.

‘Când am spus că AUR vrea să scoată România din Europa, am greşit. Vrea mai mult decât atât, vrea să transforme România într-un spaţiu al urii, al violenţei şi haosului. Numai dacă ai o astfel de agendă aduci gloanţe în Parlamentul României. Mâine le vor aduce în şcoli, în spaţiile publice în care copiii noştri se joacă sau merg la un concert, în locurile în care noi, toţi, ar trebui să ne simţim în siguranţă’, a transmis Strugariu.

Copreşedinta REPER a subliniat că ‘extremismul’ nu are ce căuta nici în Parlament, nici pe stradă, nici pe lista partidelor care desfăşoară activităţi politice într-o ţară civilizată.

‘Numai o Alianţă pentru Ură în România poate aduce în instituţii publice oameni care poartă cu ei instrumente ale morţii, cu scopul de a destabiliza şi a transmite mesaje care generează nesiguranţă şi panică. Ce ne spuneţi, domnule Simion? Să ne pregătim pentru o Românie a fricii? Nu România trebuie să fie în afara Europei. AUR trebuie să fie în afara legii, dacă asta înţelege prin politică’, a menţionat ea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks