AcasăPoliticaRareş Bogdan: „Am votat cu gândul la viaţa românilor”

Rareş Bogdan: „Am votat cu gândul la viaţa românilor”

Rareș Bogdan, europarlamentar liberal și prim-vicepreşedinte al PNL, a declarat că votul său a fost exprimat cu gândul la „viaţa românilor de peste tot”, inclusiv a celor din diaspora, scrie gandul.ro.

În context, el a precizat că-i aşteaptă pe cei plecați în străinătate să se întoarcă acasă, într-o Românie care să arate „ca afară”.

De asemenea, Rareș Bogdan a mai spus că a votat și pentru „administraţii locale de succes şi o Românie puternică în Europa”.

Europarlamentarul liberal şi-a exprimat votul la Şcoala Gimnazială nr. 3 din Voluntari, judeţul Ilfov. A mers însoţit la urne de soţia sa şi cei doi copii.

„Am votat cu gândul la viaţa românilor de peste tot, inclusiv la cei din Diaspora, nu doar la cei din România, cu gândul la întoarcerea lor acasă într-o Românie care să arate ca afară, cu administraţii locale de succes.

Şi am votat pentru o Românie puternică în Europa, o Românie care să fie una dintre marile revelaţii ale următorilor 10 ani pe continentul european, o Românie care ştie să-şi aprecieze forţa, care ştie să-şi aprecieze locul în Europa şi care nu se va mai lăsa niciodată umilită şi va fi cea care va da semnalul puterii într-un continent care are nevoie, mai mult decât oricând, de creştinism, de patrioţi şi de oameni serioşi şi muncitori, aşa cum sunt românii”, a afirmat Rareş Bogdan.

El a adăugat că votul său este unul „pentru o familie tradiţională, pentru copii crescuţi în spiritul libertăţii, dar şi al respectului pentru valori, tradiţii şi istoria noastră naţională”.

„Am votat pentru o Românie care va fi din ce în ce mai puternică”, a conchis Rareş Bogdan.

Acesta a apreciat că exprimarea votului a decurs mult mai simplu decât se aştepta:

„Vă spun sincer că, atunci când am luat această hotărâre, am avut oarecare emoţii împreună cu colegii mei, dar iată că hotărârea a fost una foarte inteligentă deoarece cadrul de reprezentare este mare.

Văd că prezenţa la vot este una foarte bună, atât aici, cât şi în diasporă, şi asta arată respectul pentru democraţie al tuturor românilor.

Deci, merge bine procesul electoral până acum, să sperăm că nu vor exista incidente şi diseară vom putea să facem toate analizele necesare. Important este să avem gândul cel bun, să credem în Dumnezeu, în familia creştină şi în forţa românilor”.

El a estimat că prezenţa la vot se va situa undeva la 7 milioane de alegători.

„Va fi peste 40% – 45%, poate 50%. Sper ca şi cei din diaspora să se mobilizeze, să fie din ce în ce mai mulţi, va fi peste jumătate de milion în diaspora, restul în ţară. Sunt convins că vom fi în topul ţărilor din Europa şi, mai ales, vom fi una dintre ţările care va respinge programatic extremismul”, a transmis Rareş Bogdan.

Articolul Rareş Bogdan: „Am votat cu gândul la viaţa românilor” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks