Acasă55Rareş Bogdan: Biroul Politic Naţional al PNL a fost convocat statutar

Rareş Bogdan: Biroul Politic Naţional al PNL a fost convocat statutar

Biroul Politic Naţional al PNL a fost convocat statutar, a declarat, joi, europarlamentarul liberal Rareş Bogdan, ca reacţie la o afirmaţie pe această temă făcută de preşedintele partidului, Ludovic Orban.

‘Cu respect pentru domnul Ludovic Orban, încă preşedinte al PNL: atunci când domnia sa a avut nevoie de PNL în luna decembrie a anului trecut sau în orice alt moment din ultimii doi ani, s-a convocat BPN chiar şi la ora 22,00 sau 23,00 şi toţi membrii responsabili ai PNL şi ai Biroului Politic Naţional au fost alături de domnia sa. Considerăm că ceea ce s-a întâmplat ieri, declaraţiile partenerilor noştri – unele dintre ele uşor mai radicale – au necesitat acest BPN pentru a arăta susţinerea pe care se bazează Florin Cîţu, iar domnul Ludovic Orban, care cunoaşte extrem de bine Statutul PNL, ştie extrem de bine că BPN a fost convocat statutar’, a spus Rareş Bogdan la Parlament.

El a anunţat că Biroul Politic Naţional al PNL, la care au participat 70% dintre membri, a adoptat, în unanimitate, o rezoluţie în care PNL îşi reafirmă sprijinul pentru premierul Florin Cîţu.

Biroul Politic Naţional a fost convocat pentru joi, la ora 11,00, la solicitarea echipei lui Florin Cîţu.

Ludovic Orban nu a participat la această şedinţă, arătând că nu a fost informat despre această reuniune şi nu a putut verifica dacă îndeplineşte condiţiile statutare. El a menţionat că a primit SMS-ul privind convocarea BPN la ora 10,00.

‘Aşa ceva este inadmisibil’, a spus Orban.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks