Congresul Partidului Popular European, care va fi organizat de PNL la Bucureşti, va avea loc anul viitor în luna martie, la Romexpo, a anunţat, luni, prim-vicepreşedintele liberal Rareş Bogdan.
‘Cel mai important eveniment al Partidului Popular European are loc la Bucureşti la începutul lunii martie a anului viitor. Este vorba de Congresul PPE care va stabili inclusiv candidatul pentru poziţia de preşedinte al Comisiei Europene din partea PPE. Vom organiza acest congres (…) eveniment-cheie pentru viitorul Partidului Popular European şi pentru PNL, (…) cu trei luni înainte de alegerile europarlamentare’, a precizat Rareş Bogdan, după şedinţele conducerii PNL.
El a menţionat că la eveniment vor participa 2.000 de delegaţi din cele 48 de partide membre al PPE, din cele 27 de ţări, şi 15 şefi de stat şi de guverne.
‘Evenimentul va fi găzduit timp de două zile la Romexpo şi va fi precedat de o întâlnire a reprezentanţilor politici’, a mai spus acesta.
Rareş Bogdan a precizat că de organizare se va ocupa Mihaela Paraschiv şi, pe partea politică, el, împreună cu Dan Motreanu, Sigfried Mureşan, Cristian Buşoi, Mircea Hava, Vasile Blaga, Gheorghe Falcă, Vlad Nistor şi ceilalţi colegi.