Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, a declarat, miercuri seară, că politica lui Karl Nehammer împotriva României şi Bulgariei, bazată pe migranţi şi minciuni, a dus la o reacţie adversă din partea electoratului din această ţară, având de câştigat partidul extremist care este cel mai bine poziţionat în sondajele de opinie. Rareş Bogdan spune că România trebuie să continue demersurile de aderare la Spaţiul Schengen terestru şi feroviar, al doilea obiectiv fiind aderarea la OECD, scrie news.ro.
”Partidul lui Nehammer se află pe locul trei în sondaje, după extremiştii de dreapta şi după ce socialiştii austrieci au pierdut şase landuri consecutive (…) Deci politica lui Nehammer împotriva României, Bulgariei şi împotriva migranţilor, bazată pe minciuni, a dus la o reacţie adversă a celor din Austria, respectiv la o poziţionare şi mai accentuată a partidului extremist, care a cumulat votul şi s-a poziţionat pe primul loc în sondajele de opinie. Deci aceeaşi retorică, retorică contrazisă de preşedintele Austriei, de primarul Vienei, de vicepreşedintele Parlamentului European, membru al partidului lui Nehammer, contrazisă de către jurnaliştii şi marile instituţii de presă din Austria, demonstrează că acest om continuă să meargă spre un zid. Nu are decât o singură direcţie, dar asta o face strict din considerentul că ar putea să rupă nişte voturi pentru alegerile care vor veni europarlamentare, respectiv parlamentare din toamnă”, a declarat Rareş Bogdan la Antena 3, miercuri seară.
Europarlamentarul liberal este de părere că România trebuie să continue demersurile pentru Schengen.
”România trebuie să continue demersurile. Mâine, la 10. 30, Nehammer are o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis. De asemenea ambasada noastră de la Viena, ambasada noastră de la Bruxelles, preşedintele, deci Administraţia Prezidenţială, Guvernul României prin Ministerul de Externe, Ministerul de Interne şi premier, de asemenea, diplomaţia parlamentară, prin Nicolae Ciucă şi întregul corp de europarlamentari, indiferent de partid, continuă toate demersurile pentru că România trebuie să ajungă în Spaţiul Schengen”, a spus Rareş Bogdan.
De asemenea, Rareş Bogdan a subliniat că România mai are de îndeplinit două obiective: Aderarea totală la Spaţiul Schengen şi aderarea la OECD.
Karl Nehammer se află la Bucureşti, pentru Congresul Partitului Popular European, şi se va întâlni, joi, cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu.
Articolul Rareş Bogdan crede că austriecii au votat împotriva partidului lui Nehammer pentru că acesta s-a opus aderării României şi Bulgariei la Schengen apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro