AcasăPoliticaRareş Bogdan, despre legea privind minorităţile naţionale din Ucraina: Mă aştept ca...

Rareş Bogdan, despre legea privind minorităţile naţionale din Ucraina: Mă aştept ca Volodimir Zelenski să ceară modificări pentru a garanta copiilor români dreptul de a învăţa în limba maternă la toate disciplinele

rares bogdan

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a precizat despre legea educaţiei votată de Parlamentul de la Kiev care limitează accesul minorităţilor la şcoală în limba maternă, ca preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski, care nu a promulgat actul normativ, să ceară modificări pentru a garanta copiilor români dreptul de a învăţa în limba maternă la toate disciplinele, la toate nivelurile, potrivit News.ro. 

„Ei bine, NU! Parlamentul de la Kiev a votat pe 13 Decembrie a lege a educaţiei care limitează accesul minorităţilor la şcoală în limba maternă. Este nedrept şi jignitor. Se menţin prevederile legii din 2017 care limitează accesul la educaţie al minorităţilor. Se stipulează ca, după clasele primare, se introduc cote proporţionale pe criterii etnice, ceea ce face ca elevii români să aibă materii cu predilecţie în ucraineană şi termină liceul fără sa aibă competente solide in limba maternă. Sunt mâhnit, deoarece după invadarea Ucrainei de către Putin, românii au arătat o solidaritate rară în lume, i-au considerat pe refugiaţi membri ai familiilor lor, şi-au dat cămaşa de pe ei, iar statul român a alocat resurse pentru facilitarea tranzitului către alte state UE, dacă au dorit”, a scris Rareş Bogdan, joi pe Facebook.Eurodeputatul PNL a adăugat că preşedintele Ucrainei nu a promulgat legea şi se aşteaptă ca acesta să ceară modificări „pentru a garanta copiilor români dreptul de a învăţa în limba maternă la toate disciplinele, la toate nivelurile”.

„Atâta timp cât legea menţine nedreptăţile create prin legea educaţiei din 2017, care reduce dreptul copiilor de a-şi dezvolta identitatea românească prin studiu la toate materiile, nu o putem accepta. Este drept, prin legea adoptată statul ucrainean se angajează să nu asimileze minorităţile şi condamnă discriminarea, dar este insuficient”, a mai precizat Bogdan.El a mai spus că „rezolvarea acestei probleme, care pentru România este extrem de importantă, va ajuta Ucraina inclusiv în procesul de aderare la Uniunea Europeană”.

„Ucraina nu are a se teme de minoritatea românească, aceasta nu este în situaţia celei ruse, folosită de un criminal în referendum-uri pentru a-şi justifica invazia de ev mediu. Dimpotrivă, atenuarea nemulţumirilor îi va determina pe cetăţenii ucraineni de etnie română să constituie o voce şi mai puternică împotriva războiului nedrept dus de un terorist. Ucraina are statut de ţară candidată la UE, printre ale cărei valori fundamentale este protecţia reală a minorităţilor”, a conchis Rareş Bogdan.

Articolul Rareş Bogdan, despre legea privind minorităţile naţionale din Ucraina: Mă aştept ca Volodimir Zelenski să ceară modificări pentru a garanta copiilor români dreptul de a învăţa în limba maternă la toate disciplinele apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks