Rata de promovare la Evaluarea Naţională după rezolvarea contestaţiilor este de 76,4%, în creştere cu 0,20% (291 de elevi) faţă de rezultatele iniţiale (76,2%), a informat, marţi, Ministerul Educaţiei.
Au fost înregistrate 27.128 de contestaţii, adică 8,52% din numărul total de lucrări, dintre care: 18.465 la Limba şi literatura română (13.324 – 2022), 444 la Limba şi literatura maternă (265 – 2022), 8.219 la Matematică (8.265 – 2022).
Comparativ, în sesiunea 2022 au fost depuse 21.854 de contestaţii (7,12% din numărul total de lucrări).
În cazul a 16.476 de lucrări (13.757 de lucrări – în anul 2022), contestaţiile au schimbat nota prin creştere, iar pentru 7.668 de lucrări (5.906 lucrări – în anul 2022) notele au fost modificate prin scădere.
‘În urma reevaluării lucrărilor contestate, ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este 76,4% (117.798 de elevi), în creştere cu 0,20% (291 de elevi) faţă de rezultatele iniţiale (76,2%). În anul 2022, rata mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci) a fost 82,4%’, afirmă sursa citată.
Potrivit Ministerului Educaţiei, a crescut şi numărul elevilor cu media generală 10: de la 429 la 466 (237 în anul 2022).
Rata de participare în sesiunea 2023 a examenului a fost 95,3%: 154.115 absolvenţi ai clasei a VIII-a prezenţi din totalul absolvenţilor înscrişi (161.652). În ultimii doi ani, rata de prezenţă a înregistrat următoarele valori: 93,9% în sesiunea 2021, respectiv 95,5% în sesiunea 2022.
Dintre aceştia, 36.317 candidaţi (23,6 %) au obţinut medii sub 5. Au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă 3 elevi, lucrările acestora fiind notate cu 1.
Procentual, la nivel naţional, 71,2% dintre notele contestate – 19.320 de lucrări (74% în 2022) au fost modificate cu diferenţe mai mici de 0,5 puncte, 4.597 (16%) note au fost modificate cu diferenţe între 0,5 şi 1 punct, 226 de note cu diferenţe între 1 şi 2 puncte (sub 1%), iar 6 note au înregistrat diferenţe mai mari de 2 puncte (3 la Limba şi literatura română şi 3 la Matematică).
Totodată, la nivel naţional, la proba de Limba şi literatura română, 120.268 de elevi (77,8%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceştia, 1.500 de elevi au obţinut nota 10 (+46 în raport cu prima afişare).
La Matematică,116.369 de elevi (75,4%) au primit note mai mari sau egale cu 5, iar dintre aceştia, 3.188 au obţinut note de 10 (+122 în raport cu prima afişare).
La Limba şi literatura maternă, 8.513 elevi (90,5%) au primit note mai mari sau egale cu 5, iar 64 de candidaţi au obţinut note de 10 (+1 în raport cu prima afişare).
Media de admitere, calculată pe baza rezultatelor obţinute la Evaluarea Naţională, constituie criteriu pentru admiterea în învăţământul liceal.
În prima etapă a admiterii în învăţământul liceal din acest an, completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, se va derula în perioada 6 – 7 iulie şi 10 – 17 iulie.
Repartizarea computerizată a candidaţilor din seria curentă, precum şi a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2023 – 2024 va avea loc în data de 19 iulie.