Mai multe nereguli au fost identificate şi sancţionate, după ce Poliţia Locală Sector 3 a verificat săptămâna trecută şantierele de construcţii din zona nouă a acestui sector, a informat un comunicat de presă transmis vineri AGERPRES.
Potrivit Primăriei Sectorului 3, au fost verificaţi 41 de constructori din zonele ‘luncilor’ şi ‘gurilor’, iar sancţiunile au constat în amenzi, dar şi în decizii de închidere a şantierelor.
În urma verificărilor, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 60.000 de lei pentru nerespectarea regulilor şi limitelor organizării de şantier, nerespectarea autorizaţiilor de construire sau pentru lipsa respectării regulilor de salubritate.
Unii constructori s-au ales chiar cu sancţiunea închiderii şantierului pentru nerespectarea legii construcţiilor, iar alţii cu somaţii şi avertismente. Poliţia Locală Sector 3 va continua verificările şi în perioada următoare, a mai precizat Primăria Sectorului 3.