Purtătorul de cuvânt al Ministerul de Externe al României (MAE), Andrei Țărnea, a respins ferm acuzațiile lansate de Moscova, potrivit cărora în România și în Uniunea Europeană, opoziția politică ar fi intimidată.
Acesta a reacționat pe platforma X, criticând un articol publicat în revista Serviciului rus de Informații Externe (SVR), care descrie alegerile prezidențiale din România drept o demonstrație de „cenzură ideologică” și de eliminare a vocilor incomode din spațiul politic al Uniunii Europene.
„Remarcăm, nu cu surprindere, interesul neobosit pe care Federația Rusă, prin Serviciul rus de Informații Externe, îl manifestă față de alegerile din România, în timpul derulării acestora sau ulterior. Atunci când nu provoacă nedumerire, specificul mecanismelor democratice și soliditatea acestora par să fie un elemente de constantă iritare la Moscova,” scrie purtătorul de cuvânt al MAE.
„În context, ar fi doar de remarcat ridicolul situației de a primi lecții despre democrație dintr-un spațiu în care alegerile libere sunt mimate de peste 20 de ani și în care opoziția este redusă la tăcere, arestată sau eliminată fizic,” a mai scris Andrei Țărnea, adăugând că „în Rusia de astăzi, gesturi umane, firești, simple cum ar fi să ajuți civili ucraineni sau să depui un buchet de flori în memoria lui Boris Nemțov te pot costa libertatea”.
O anchetă publicată de portalul francez Mediapart la începutul lunii mai a dezvăluit implicarea serviciilor secrete rusești în alegerile prezidențiale din România, din noiembrie 2024. Conform sursei citate, Serviciul Român de Informații (SRI) a atribuit Rusiei peste 85.000 de atacuri cibernetice lansate din 33 de țări, vizând infrastructura electorală a statului român.
Sursa: Antena 3
Sursa: Ecopolitic.ro





