AcasăStiri generaleRecital al celebrei pianiste Elisabeth Leonskaja - miercuri, la Ateneul Român

Recital al celebrei pianiste Elisabeth Leonskaja – miercuri, la Ateneul Român

Pianista Elisabeth Leonskaja, câştigătoarea în anul 1964 a Concursului ‘George Enescu’, va susţine un recital, miercuri, de la ora 19,00, pe scena Ateneului Român.

Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, evenimentul este prilejuit de aniversarea a 110 ani de la naşterea lui dirijorului, compozitorului şi pianistului Constantin Silvestri (1913-1969).

‘Prin acest concert, în care sub cupola Ateneului Român va răsuna integrala sonatelor de pian a lui Johannes Brahms, Elisabeth Leonskaja are bucuria de a-l omagia pe Constantin Silvestri în calitatea de prim preşedinte al concursului de pian ‘George Enescu’, ediţia I, din anul 1958′, precizează sursa citată.

Programul cuprinde Integrala sonatelor pentru pian (Sonata nr. 1, în do major, op. 1; Sonata nr. 2, în fa diez minor, op. 2; Sonata nr. 3, în fa minor, op. 5) de Johannes Brahms.

Cu acest prilej, în foaierul Ateneului Român va fi prezentată expoziţia multimedia ‘Constantin Silvestri, dirijor, compozitor, pianist, colecţionar’, curatoriată de istoricul Cristina Enăşescu, autoarea volumului ‘Constantin Silvestri în cronici şi interviuri 1930-1959’. Designul grafic este semnat de Marcel Pomian.

Biletele se pot cumpăra de la Casa de Bilete a Ateneului Român şi online site-ul www.fge.org.ro – secţiunea ‘Calendar’.

Evenimentul este organizat de Fundaţia Constantin Silvestri în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti’ şi cu Filarmonica ‘George Enescu’.

Elisabeth Leonskaja este considerată una dintre cele mai importante pianiste a tuturor timpului. Născută la Tbilisi, a câştigat încă din vremea studenţiei importante concursuri internaţionale de pian printre care se menţionează: premiul ‘George Enescu’, Marguerite Long, Jacques Thibaud sau premiul Regina Elisabeta din Belgia, etc.

Dezvoltarea ei muzicală a fost influenţată decisiv de colaborarea şi relaţia de prietenie cu Sviatoslav Richter.

Elisabeth Leonskaja a părăsit Uniunea Sovietică în 1978, stabilindu-se la Viena, unde în 2006 i s-a decernat cea mai importantă decoraţie a statului austriac ‘Crucea de Onoare Austriacă pentru Ştiinţă şi Artă, clasa I’.

În a doua sa patrie este membră de onoare al Konzerthaus din Viena, iar în 2020 a primit premiul Lifet pentru Muzică Clasică Internaţională ICMA.

Născut la Bucureşti într-o familie cu rădăcini austriece de mare tradiţie muzicală, Constantin Silvestri (1913-1969) a fost îndrumat de Joseph Prunner, Florica Musicescu, Mihail Jora şi George Enescu, care va spune despre discipolul său: ‘Acum pot să mor fericit pentru că urmaşul meu va fi Silvestri’.

După o carieră strălucită în România, unde a fost între 1945-1947 directorul Filarmonicii ‘George Enescu’ şi directorul Operei Române din Bucureşti, va pleca în Occident, nu înainte de a-şi fi făcut, cu toate piedicile puse de regimul stalinist-comunist, o faimă internaţională.

După o perioadă petrecută la Paris, va pleca în Anglia, la Bournemouth, unde va prelua orchestra oraşului, care va deveni pe scara valorică, conform muzicologului Viorel Cosma, a doua orchestră a Angliei.

Datorită prestigiului său şi al orchestrei au fost invitaţi să susţină în 1966 concertul Regal în prezenţa Reginei Elisabeta, invitaţie reînnoită pentru anul 1968. Dată fiind îmbolnăvirea şi decesul lui Constantin Silvestri la începutul lunii februarie a anului 1969, a doua invitaţie nu a mai fi putut onorată.

Constantin Silvestri a susţinut numeroase turnee în Europa, Japonia, S.U.A, Mexic, Australia, la pupitrul celor mai mari orchestre imprimând peste 150 de discuri. Este singurul dirijor român care are înregistrări cu Orchestra din Viena.

În 2013, Warner Classics, a editat 15 discuri ale lui Constantin Silvestri în prestigioasa şi exclusivista serie ‘The Legendary Conductor’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks