AcasăStiri generaleRecital de vioară, violă şi chitară clasică, vineri, la Biblioteca Naţională

Recital de vioară, violă şi chitară clasică, vineri, la Biblioteca Naţională

Un concert pentru vioară şi chitară clasică intitulat ‘Past Forward’ va fi susţinut, vineri, la Biblioteca Naţională, de Ladislau Csendes, Costin Soare şi Ioan Bănescu, potrivit unui comunicat al Uniunii de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), transmis, miercuri, AGERPRES. Concertul, care va avea loc, de la ora 17.00, în sala Sala Atrium, este un proiect cultural organizat de UCIMR şi cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. ‘Cu inspiraţia spaţiilor de patrimoniu din România şi în urma experienţei ultimelor şase luni, patru compozitori au realizat lucrări noi pentru instrumentele prezentate oferind publicului inedite perspective asupra muzicii de cameră pornind de la motive folclorice şi culte, culminând cu dialoguri creative unde interpreţii primesc rolul unor personaje legendare’, precizează UCIMR. Au compus: Danielle Bees, Daniel Patrick Cohen, Sebastian E. Ţună şi Toma Verly. Totodată, programul concertului va pune în oglindă compoziţii care au inovat de-a lungul istoriei alături de lucrări din repertoriul recent. Din program vor mai face parte lucrări de J. Turina şi J. H. Roman. Intrarea va fi liberă, prin rezervare la adresa rezervari.ucimr@gmail.com. Evenimentul va fi transmis în direct prin platforma www.EnjoyTV.ro UCIMR este un ONG de utilitate publică ce activează de 25 de ani în sprijinul interpreţilor români din domeniul muzicii şi al coregrafiei, reunind în prezent peste 10.000 de membri la nivel naţional. UCIMR s-a impus în viaţa culturală prin coerenţa şi continuitatea proiectelor sale posibile prin capacitatea de a accesa fonduri din surse dintre cele mai diverse şi prin sponsorizări atrase din mediul privat şi de afaceri, menţionează UCIMR. Pe lângă propriile proiecte şi programe culturale de interes naţional şi internaţional, ce includ burse de studiu, concerte, festivaluri, workshop-uri, emisiuni-spectacol, concursuri, sprijinirea artiştilor seniori şi susţinerea materială a unor reviste de specialitate, UCIMR organizează la rândul său un proces transparent de finanţare din propriile fonduri, pentru proiectele altor organizaţii culturale sau artişti din România. Din 2009, UCIMR susţine şi promovează tinerii interpreţi români printr-un program dedicat, intitulat ‘Oportunităţi la Tine Acasă’. Programul acordă oportunităţi de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susţinute în oraşe din toată ţara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecţionare cu maeştri internaţionali şi concursuri în ţară şi în străinătate, sprijinite de instituţii publice şi companii din mediul privat. Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte şi cumulează peste 1.000.000 de vizualizări în mediul online, a adăugat UCIMR.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks