Reţeaua Naţională a Muzeelor din România anunţă un record absolut de 311 evenimente culturale înscrise la Noaptea Muzeelor 2023, ce se va desfăşura sâmbătă, 13 mai, într-o ediţie comună România – Republica Moldova.
„Anul acesta, Noaptea Muzeelor aduce publicului cele mai multe evenimente din ultimii 19 ani de existenţă: am contabilizat 297 din România şi 14 din Republica Moldova, până acum. De la Chişinău la Aiud şi de la Palanca la Roşiorii de Vede, o întreagă constelaţie culturală a fost trasată, în care sunt prezente în primul rând muzeele – cărora vreau să le mulţumesc în mod special pentru implicare, dar şi spaţii şi proiecte prietene ale Nopţii Muzeelor, care vor întâmpina publicul cu sute de experienţe şi activităţi, diverse şi interactive, adaptate tuturor vârstelor şi intereselor culturale. Menţionez că numărul înscrierilor la această ediţie va tot creşte până pe 13 mai, deoarece primim în continuare solicitări de la muzee sau entităţi culturale”, a declarat, conform unui comunicat de presă, Dragoş Neamu, coordonator Departament Relaţii Internaţionale şi Proiecte Culturale, manager Noaptea Muzeelor.
Cea de a 19-a ediţie a Nopţii Muzeelor va fi prezentă în Republica Moldova în 14 muzee: 5 instituţii muzeale din Chişinău, inclusiv cele 4 mari muzee naţionale, dar şi 9 muzee de pe cuprinsul a 5 raioane.
În România, Noaptea Muzeelor va fi sărbătorită de 217 muzee şi 80 de entităţi culturale, în 82 de localităţi din 33 de judeţe.
Pe lângă Bucureşti, Noaptea Muzeelor 2023 are un record de muzee şi spaţii deschise la Târgu Mureş, unde 28 de evenimente îşi aşteaptă publicul, urmat de oraşele Iaşi, Cluj-Napoca şi Braşov.
În Capitală, de sâmbătă de dimineaţă până noaptea târziu, publicul se va putea bucura de aproximativ 60 de evenimente propuse de muzee, galerii de artă, centre culturale şi expoziţionale, spaţii ale teatrelor, opere, coruri, palate, institute, case ale experimentelor sau licee şi festivaluri de muzică.
Invitatul special al Nopţii Muzeelor 2023 este un muzeul fenomen la nivel mondial, ”War Childhood Museum/ Muzeul Copilăriei în Vreme de Război”, care se află în premieră în România. Expoziţia sa va putea fi vizitată gratuit la Noua Galerie a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, începând cu ora 16,30, de pe 12 mai până pe 12 iunie. Expoziţia se intitulează „Listen/Ascultă” şi reprezintă o abordare curatorială inovatoare şi un parcurs expoziţional extrem de emoţionant, ce se construieşte în jurul obiectelor şi mărturiilor copiilor afectaţi de război.
„După războiul din Bosnia, au apărut sute de proiecte prin care s-a încercat documentarea sa, din diferite perspective, de la cele ale politicienilor până la cele ale jurnaliştilor, medicilor etc., dar nimic din perspectiva copiilor. Pentru că fac parte din această generaţie care a crescut în timpul războiului, am vrut să acopăr această pagină goală, prin documentarea şi prezentarea experienţelor copiilor aflaţi în zone de conflict şi aşa s-a născut acest muzeu. De asemenea, prin ‘World Childhood Museum’ am vrut să schimb percepţia generală asupra copiilor în timpul războaielor. Copiii în vreme de război sunt percepuţi în general ca o parte pasivă, absolut vulnerabilă, dar WCM îşi doreşte să sublinieze şi rezistenţa şi creativitatea copiilor, capacitatea lor de a-şi transforma vieţile, ale lor, dar şi ale celorlalţi”, a spus Jasminko Halilovic, fondator al ”War Childhood Museum”.
La Bucureşti vor fi expuse poveşti şi obiecte-simbol ale copiilor din Ucraina, Siria, Afganistan, Bosnia, Yemen, Irak, Palestina, Eritrea, dar şi ale copiilor ucraineni refugiaţi în România.
La prima participare în cadrul Nopţii Muzeelor, ediţia cu numărul 19, se află Ateneul Român, Muzeul Fotbalului, Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti, Miez Festival, Casa cu bunici „Niciodată Singuri”, Casa de licitaţii „Historic”, atelierele de desen şi arhitectură pentru copii dezvoltate prin proiectul „Case de Muzicieni”, împreună cu MNRL şi MAM Studio la Muzeul ”Anton Pann” şi multe altele.
Ca în fiecare an, Romanian Design Week (12 – 28 mai) se alătura Nopţii Muzeelor şi îi dă o notă aparte de creativitate, iar Societatea de Transport Bucureşti suplimentează linia 361 cu un autobuz dedicat evenimentului, care va circula gratuit între orele 19,00 şi 3,00 pe 13/14 mai.
Iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată de Reţeaua Naţională de Muzeelor din România (RNMR), fiind anticipat şi primit de public cu mare entuziasm de fiecare dată.
Detalii complete şi actualizate despre organizarea generală şi programul evenimentelor din 13 mai sunt disponibile pe canalele Noaptea Muzeelor – https://noapteamuzeelor.org/, precum şi pe reţelele de comunicare ale instituţiilor culturale implicate.
AGERPRES este partener media al evenimentului. AGERPRES
Articolul Record absolut la Noaptea Muzeelor 2023. Ediţie comună România – Republica Moldova apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro