Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV) îşi îndreaptă atenţia către viitor, într-un context marcat de ‘numeroase provocări’ de negândit în urmă cu câţiva ani, dar ultimii doi ani au ajutat la reinventarea universităţii, a declarat joi rectorul USAMV, prof. univ. dr. Răzvan Teodorescu.
‘Ne îndreptăm atenţia spre viitor, într-un context marcat de numeroase provocări la care în urmă cu câţiva ani nici nu ne puteam gândi. Aceste schimbări, venite uneori simultan, ne-au afectat viaţa de zi cu zi într-un mod neaşteptat, ne-au testat limitele şi ne-au produs numeroase suferinţe. În acelaşi timp, însă, toate aceste provocări au reprezentat pentru noi toţi motivaţia de a face lucrurile diferit, iar ultimii doi ani ne-au ajutat să ne reinventăm, să căutăm mereu soluţii noi pentru a ne continua munca. Am folosit şi din ce în ce mai mult tehnologia, digitalizarea, am regândit activitatea didactică şi de cercetare şi am sărit în ajutorul aproapelui atunci când pandemia sau războiul au făcut necesară implicarea tuturor’, a declarat Răzvan Teodorescu, la aniversarea a 170 de ani de la înfiinţarea USAMV.
Rectorul USAMV Bucureşti a subliniat că evenimentele recente ‘au afectat foarte mult’ universitatea, dar nu trebuie uitat că această instituţie a fost, pe parcursul celor 170 de ani de existenţă, martora multor evenimente istorice care au condus la transformări tehnologice, economice şi sociale, cu impact major în agricultură, între acestea fiind Reforma agrară din 1864 – primul pas important pentru modernizarea statului român.
‘Învăţăm continuu, cercetăm, dezvoltăm, ne reinventăm, din dorinţa de a practica o agricultură sustenabilă şi în armonie cu mediul înconjurător. Avem credinţa că absolvenţii noştri, prin munca şi devotamentul lor, vor veni cu soluţii noi la problemele de astăzi şi de mâine din agricultură, iar tehnologia performantă are nevoie de specialişti înalt calificaţi, care să o poată utiliza, interpreta şi acţiona prin intermediul acesteia’, a adăugat Răzvan Teodorescu.