AcasăStiri generale'Red Bull Racing Show Run', în Piaţa Constituţiei şi pe bulevardul Libertăţii

‘Red Bull Racing Show Run’, în Piaţa Constituţiei şi pe bulevardul Libertăţii

‘Red Bull Racing Show Run’, un festival al motorsportului, va avea loc sâmbătă în Piaţa Constituţiei şi pe bulevardul Libertăţii, a anunţat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

‘După oraşe precum Dallas, Tokyo, Mexico City, Belfast, Copenhaga sau Jedah, echipa Oracle Red Bull Racing vine în premieră la Bucureşti, integrând România pe harta globală a ţărilor care găzduiesc această competiţie internaţională. Evenimentul va avea loc în Piaţa Constituţiei şi pe Bulevardul Libertăţii, acolo unde monopostul campion mondial RB7, unul dintre cele mai de succes monoposturi din istoria Formulei 1, va fi atracţia principală, completat de momente care redau savoarea locală’, a scris Nicuşor Dan, sâmbătă, pe Facebook.

El a precizat că intrarea la eveniment este liberă, iar accesul publicului se poate face începând cu ora 14,00, când porţile se deschid dinspre Calea 13 Septembrie, bulevardele Unirii şi Naţiunile Unite.

Potrivit lui Nicuşor Dan, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, pregăteşte publicului mai multe ‘momente artistice surpriză, o atmosferă muzicală memorabilă, precum şi o zonă gastronomică urbană’.

Edilul a adăugat că programul se regăseşte pe: http://redbull.ro/showrun.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks