AcasăPoliticaReferendum în Uzbekistan pentru o nouă Constituţie

Referendum în Uzbekistan pentru o nouă Constituţie

Parlamentul din Uzbekistan a aprobat vineri convocarea la 30 aprilie a unui referendum cu privire la o nouă Constituţie, care, dacă va adoptată, i-ar permite preşedintelui Şavkat Mirzioiev să candideze din nou după terminarea celui de-al doilea mandat în 2026, transmite Reuters, scrie Agerpres.

Atât Constituţia actuală, cât şi noua versiune propusă limitează mandatele prezidenţiale succesive la două, însă autorităţile au spus că, dacă noua lege fundamentală va fi adoptată, numerotarea mandatelor lui Mirzioiev ar începe de la zero.

Întrucât Constituţia propusă prelungeşte de asemenea mandatul prezidenţial la 5 la 7 ani, ea i-ar permite, în teorie, lui Mirzioiev, în vârstă de 65 de ani, să rămână până în 2040 la conducerea celui mai populat stat din Asia Centrală.

Totodată, noua versiune a Constituţiei ar declara fosta republică sovietică ‘stat social’, cu obligaţii sporite în acest domeniu.

Mirzioiev a renunţat la planul de a include modificări ce ar fi redus autonomia provinciei Karakalpakstan, după proteste violente în iulie 2022.

sursa – AGERPRES

Articolul Referendum în Uzbekistan pentru o nouă Constituţie apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks