Regele Belgiei, Philippe, a fost primit, vineri, de preşedintele Klaus Iohannis la Baza 57 Aeriană ‘Mihail Kogălniceanu’.
Cei doi oficiali vor avea convorbiri oficiale, se vor întâlni cu militarii dislocaţi la bază şi vor susţine alocuţiuni.
Preşedintele României şi regele Belgiei vor discuta despre temele prioritare ale agendei bilaterale şi modalităţile de aprofundare a cooperării în plan european şi internaţional. Va fi acordată o atenţie deosebită crizei din Ucraina şi impactului său multidimensional, menţionează sursa citată.
‘În contextul crizei umanitare provocate de agresiunea armată a Federaţiei Ruse, se va discuta şi despre măsurile de asistenţă pentru Ucraina şi sprijinirea refugiaţilor ucraineni, inclusiv prin hub-ul umanitar de la Suceava. Cei doi şefi de stat vor aborda şi întărirea sprijinului pentru Republica Moldova, în condiţiile în care aceasta se confruntă cu provocări multiple generate de efectele agresiunii ruse împotriva Ucrainei, inclusiv găzduirea unui număr foarte mare de refugiaţi’, a transmis Administraţia Prezidenţială.