AcasăStiri generaleRenumitul dirijor Tugan Sokhiev - vineri şi sâmbătă, pe scena Festivalului Enescu

Renumitul dirijor Tugan Sokhiev – vineri şi sâmbătă, pe scena Festivalului Enescu

Renumitul dirijor Tugan Sokhiev va urca pe scena Festivalului Internaţional George Enescu, vineri şi sâmbătă, la pupitrul Orchestrei Academiei Naţionale Santa Cecilia din Roma, cea mai veche instituţie de învăţământ superior muzical din lume, pentru două concerte din seria ‘Mari orchestre ale lumii’.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatori, cele două evenimente vor avea loc vineri, de la ora 19,30 şi sâmbătă, la ora 20,00, iar programul primei seri va debuta cu Simfonia nr. 1 în mi bemol major op. 13 de George Enescu.

A doua compoziţie prezentată în concert va fi Simfonia nr. 5 în mi minor op. 64 de Piotr Ilici Ceaikovski, iar repertoriul de sâmbătă va debuta cu Uvertura Le Carnaval romain de Hector Berlioz şi va continua cu Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru pian şi orchestră S. 124 de Franz Liszt.

Cea de a treia lucrare prezentată va fi Simfonia nr. 1 în re major de Gustav Mahler, un poem simfonic supranumit ‘Titanul’, considerată a fi una dintre cele mai optimiste lucrări ale cunoscutului compozitor austriac.

Elev al marelui profesor rus Ilya Musin, Tugan Sokhiev are o biografie artistică remarcabilă în care alternează repertoriul simfonic cu cel de operă.

Sokhiev conduce, în calitate de dirijor invitat, cele mai prestigioase orchestre din lume: Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, Orchestrele Filarmonicilor din Viena şi Berlin, orchestrele simfonice din Boston, Chicago, New York, Philadelphia, Munchen, Orchestra Simfonică NHK şi Orchestra Simfonică Germană din Berlin, al cărei dirijor principal a fost între 2012 şi 2016, iar între 2008 şi 2022 a fost director muzical al Orchestrei Teatrului Capitole din Toulouse, unde a dirijat numeroase prime audiţii şi a susţinut multiple turnee internaţionale, precizează sursa citată.

Pasionat de repertoriul de operă, Tugan Sokhiev a fost în perioada 2014 – 2022 director muzical al Teatrului Bolşoi din Moscova, iar în stagiunile recente a fost invitat la Opera Metropolitană din New York, la Festivalul de la Aix-en-Provence şi la Teatro Real din Madrid.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks