AcasăStiri generaleREPER face din nou apel către USR, UDMR şi Forţa Dreptei să...

REPER face din nou apel către USR, UDMR şi Forţa Dreptei să semneze moţiunea de cenzură

Reprezentanţii formaţiunii REPER au făcut, luni, din nou apel către USR, UDMR şi Forţa Dreptei să semneze textul propus al unei moţiuni de cenzură care să ducă la căderea guvernului Ciolacu, în contextul asumării răspunderii pe pachet de măsuri fiscale considerate de aceştia ‘catastrofale pentru români’.

‘Asta este o zi neagră în care coaliţia de guvernare PSD-PNL insistă cu acest pachet fiscal catastrofal pentru români, pentru antreprenori, pentru toţi cei care creează valoare în această ţară. Acest pachet fiscal este furt pe faţă. După ce din incompetenţa Guvernului s-au cheltuit banii complet aiurea, s-au risipit, a fost un dezmăţ pe bani publici, acum se cere antreprenorilor şi oamenilor care contribuie la mersul acestei ţări să acopere nota de plată. În acest moment ne aflăm inclusiv la o împingere a democraţiei şi a legislaţiei, a Constituţiei, până la limită. Asumarea răspunderii e pe un pachet fiscal atât de important, care nu respectă nimic legat de legislaţia de stabilitate şi predictibilitate fiscală de care avem nevoie, care pur şi simplu năuceşte – toată vara asta am avut zeci de mii zeci de versiuni de de legislaţie. Acum vedem de fapt că Guvernul intenţionează în continuare să meargă’, a declarat la Parlament copreşedintele REPER, europarlamentarul Dragoş Pîslaru.

El a subliniat că mesajul partidului REPER este unul foarte clar: ‘prin orice mijloace constituţionale această manevră a Guvernului şi a coaliţiei PSD-PNL trebuie oprită’.

‘Am văzut ezitări în Opoziţie legate de moţiune, calcule făcute în stânga, în dreapta. Atâta timp cât ai un parlamentar într-o opoziţie care înţelege că acest pachet fiscal distruge economia României, acel parlamentar trebuie să lupte pentru a opri aşa ceva. Dacă ai 10 parlamentari, cum suntem noi la REPER, cu atât mai mult nu putem renunţa la ideea de moţiune de cenzură. Apelul pe care l-am făcut la sfârşitul săptămânii trecute îl reiterăm către celelalte partide din opoziţia reprezentată în Parlament: către USR, Forţa Dreptei şi UDMR. Am discutat cu ei peste weekend, înţeleg că se fac calcule şi se verifică dacă se poate sau nu să obţinem ceva. Nu are relevanţă. Românii trebuie apăraţi. Rolul Opoziţiei este de a apăra românii de o presiune a puterii. Asta se întâmplă acum. În acest moment ne aflăm într-o situaţie în care orice fel de efort pentru o opoziţie democratică unită să oprească acest pachet fiscal trebuie făcut’, a transmis eurodeputatul Pîslaru.

De asemenea, acesta a reafirmat că ‘nu se pune problema de a se colabora cu partide nedemocratice, partide care întreţin violuri în ţară, partide care vor să distrugă demersul european al României şi sunt filoruse’.

În context, Dragoş Pîslaru a făcut referire şi la faptul că luni a venit avizul negativ al Consiliului Economic şi Social pe marginea pachetului de măsuri fiscale, care în premieră a făcut public raportul între cheltuieli şi venituri în privinţa măsurilor din pachet.. ‘Doar 15% din tot pachetul fiscal pe care îl propune Ciolacu şi ai lui este legat de cheltuieli. Se mimează o reforma administrativă şi fiscală’, a mai menţionat liderul REPER. AGERPRES / (A – autor: Cătălina Matei, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks