O tânără din municipiul Sebeş, absolventă a Facultăţii de Industrie Alimentară şi cu un masterat în Chimie, şi-a deschis o mică fermă urbană în care cultivă microplante, germeni şi plante aromatice, folosite tot mai mult nu doar pentru decorarea preparatelor, ci şi ca ingrediente în salate, sucuri, sosuri şi supe, datorită beneficiilor nutriţionale pe care le au.
După ce a constatat că primele microplante cultivate de ea au fost foarte apreciate de către rude şi prieteni, Alexandra Todor a primit impulsul necesar să continue, iar după doar câteva luni este prezentă cu un stand la ‘Târgul Grădinarului’, organizat la Alba Iulia de vineri până duminică. Potrivit organizatorilor, este o premieră prezenţa la târgul ajuns la cea de-a XIII-a ediţie a unui astfel de stand cu microplante, germeni şi plante aromatice.
Alexandra Todor a declarat, pentru AGERPRES, că a deschis ‘MicroFarm’ la sfârşitul anului trecut, iniţiativa plecând de la pasiunea sa pentru industria alimentară şi nutriţie.
‘După o documentare aprofundată, am cultivat primele microplante de ridichi, varză roşie, floarea soarelui şi mazăre verde. Acestea au fost foarte apreciate din punct de vedere al gustului şi al aspectului lor de către familie, prieteni şi cunoştinţe şi m-a impulsionat să continui’, a spus tânăra de 31 de ani.
Investiţia nu a fost foarte mare, însă dacă va trebui să crească producţia, atunci va avea nevoie de o automatizare pe viitor şi, implicit, de fonduri mai mari.
‘Datorită faptului că cresc pe vertical, pe rafturi suprapuse, nu am avut nevoie de o suprafaţă foarte mare, aşa cum e nevoie în agricultura tradiţională. Le cultivăm acasă, în sistem indoor, cu temperatura şi umiditatea controlate, cu lumini de creştere, fără fertilizatori. Doar din sămânţă acestea îşi trag elementele nutritive’, a explicat Alexandra Todor.
În ceea ce priveşte valorificarea, tânăra are principali clienţi mai multe restaurante din Sebeş şi din judeţul Alba, care folosesc ‘în sistem mai aprofundat’ aceste microplante. Alexandra vrea să cucerească însă şi consumatorul individual, deoarece, spune ea, microplantele sunt pline de nutrienţi, fiind sănătoase pentru organism.
Un ghiveci poate fi achiziţionat cu 6 lei, iar o caserolă, care poate cântări cam 50-60 de grame, cu 10 lei. Sfecla roşie ajunge şi la 15 lei.
Cei care ajung la acest sfârşit de săptămână la ‘Târgul Grădinarului’ pot să deguste şi să-şi achiziţioneze microplante de floarea soarelui, de broccoli, de ceapă chives, varză roşie, mazăre verde, lupin, ridichi, creson şi altele.
Alexandra Todor ne-a explicat că microplantele sunt legume şi cereale tinere, care ajung la o înălţime de maximum 15 centimetri, fiind pline de savoare şi elemente nutritive, care oferă culori variate şi texturi preparatelor culinare.
Microplantele se obţin din seminţe ecologice, nemodificate genetic, fără fertilizatori sau stimulatori, doar prin germinarea acestora în condiţii optime de temperatură şi umiditate.
Ele sunt utilizate în domeniul culinar, principala piaţă fiind HoReCa, pentru aspectul, gustul şi aroma intensă. Microplantele încep să fie căutate tot mai mult şi de cei care vor să mănânce sănătos şi să aibă o dietă echilibrată.
Potrivit Alexandrei Todor, microplantele au început să fie folosite în urmă cu patru decenii, iniţial doar pentru decor culinar. În 2012 au fost publicate primele cercetări cu privire la proprietăţile nutriţionale ale microplantelor, fiind numite şi ‘super alimente’ sau ‘alimente funcţionale’.
Tânăra menţionează şi că valorile nutriţionale ale microplantelor sunt reprezentate de densitatea mare de nutrienţi, de la patru până la 40 de ori mai mulţi decât în planta adultă.
De exemplu, microplantele de floarea soarelui, ridichi şi mazăre au un efect energizant, cele de linte şi coriandru unul hipoglicemic, iar microplantele de muştar, măcriş şi ridichi îmbunătăţesc digestia şi circulaţia sanguină.
Alexandra Todor a precizat că germenii sunt un aliment popular printre cei care doresc să urmeze un stil de viaţă sănătos şi o alimentaţie echilibrată.
Organizat de Consiliul Judeţean Alba, ‘Târgul Grădinarului’ şi-a deschis vineri porţile pentru cea de-a XIII-a ediţie în latura de vest a Cetăţii Alba Carolina. Timp de trei zile, de aici pot fi achiziţionate seminţe, bulbi, butaşi de trandafiri, viţă de vie, plante decorative, arbuşti, pomi fructiferi şi ornamentali, obiecte decorative, aranjamente florale, vaze şi ghivece, îngrăşământ organic, mobilier pentru grădină sau terasă, sisteme de irigaţii, piscine, materiale, accesorii, unelte şi echipamente pentru amenajări sau întreţineri grădini. AGERPRES / (A, AS – autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă)