O spectaculoasă placă votivă romană despre care se ştia doar că a fost descoperită la începutul secolului trecut la Apulum, ea fiind menţionată în registrul inventar al primei colecţii muzeale de la Alba Iulia, unde era descrisă ca reprezentând un conducător dac şi despre care literatura de specialitate spunea că este pierdută, a fost identificată acolo unde s-a aflat în tot acest timp. Mai exact, în colecţiile de la Batthyaneum, ea fiind ‘redescoperită’ datorită cercetării, colaborării şi, am putea spune, intuiţiei arheologului George Bounegru şi a lui Cristian Mladin, şef birou Biblioteca Batthyaneum – filială a Bibliotecii Naţionale a României.
Originalul a fost considerat până de curând pierdut, în patrimoniul Muzeului Naţional al Unirii (MNU) Alba Iulia existând doar o replică din ghips, căreia i s-a dedicat şi un articol în 1974 de către Vasile Moga. Acesta semnala în paginile unei reviste de specialitate despre o placă votivă descoperită la Apulum şi păstrată în muzeul din Alba Iulia însă doar sub forma unei replici din ghips care îl reprezenta pe zeul Silvanus. Mulajul a fost identificat de Vasile Moga drept copia unei piese originale menţionate într-un inventar realizat la începutul secolului al XX-lea de către Adalbert Cserni, primul custode şi, mai apoi, director al muzeului din Alba Iulia, şi care fusese achiziţionată de către acesta în anul 1902 din Partoş, unde în antichitate era Colonia Aurelia Apulensis.
Revenind la zilele noastre, povestea a început la momentul demarării proiectului Pantheon 3D (proiect de digitizare a colecţiei de artă romană de la MNU, implementat din 2018 – n.r.), când, a explicat, pentru AGERPRES, arheologul George Bounegru, acesta a identificat una dintre piese, pe care o mai văzuse şi anterior, un relief cu zeul Silvanus, o copie în ghips a unei plăci votive dispărute demult.
‘Piesa fusese publicată sub forma copiei acesteia de către profesorul Vasile Moga în 1974. Era evident că ea era o copie făcută cândva, în secolul al XX-lea, după o piesă care existase şi care dispăruse’, a spus arheologul.
Ulterior, în urma discuţiilor avute pe acest subiect cu Cristian Mladin, acesta i-a arătat arheologului o fotografie cu un relief din colecţia Bibliotecii Batthyaneum, care nu mai fusese văzut de vreun specialist de epocă romană. Trebuie menţionat faptul că, tot în 2018, la fel ca la Pantheon 3D, a demarat procesul de inventariere totală a fondului Bibliotecii Batthyaneum, intrând în atenţia specialiştilor şi colecţia de antichităţi, constituită în decursul timpului până la începutul secolului al XX-lea.
‘În momentul acela, am realizat că de fapt vorbeam de aceeaşi piesă pe care şi eu o aveam, undeva, acolo în minte că exista şi dispăruse cândva. De aici mai departe, a fost cercetare în Biblioteca Batthyaneum alături de colegul Cristian Mladin, documentare şi rezultatul este un studiu ştiinţific publicat în Anuarul MNU, Acta Musei Apulensis, pe scurt Apulum, nr. 59/2022’, a spus George Bounegru.
Placa votivă lucrată în marmură de la Batthyaneum, care păstrează încă urme de culoare roşie, îl reprezintă pe Silvanus silvestris, Zeul pădurilor.
Din punct de vedere iconografic, zeul Silvanus este reprezentat din faţă, în picioare. În mâna dreaptă, poartă un cosor curbat, în vreme ce cu palma stângă ţine două lănci unite, sprijinite pe umăr şi antebraţ. La piciorul drept, este prezent un câine cu capul îndreptat în sus, o reprezentare comună pentru Silvanus.
Placa votivă are înălţimea de 21,5 centimetri, lăţimea de 14,5 centimetri, mai mare la bază, respectiv de 15,2 centimetri, şi o grosime de 3 centimetri. Reprezentarea este încadrată de un chenar simplu, fără decor, cu urme vizibile, de culoare roşie pe interiorul său. Spatele piesei este nefinisat.
Piesa, una foarte valoroasă, este de artă provincială, fără discuţie, spune arheologul. Ea nu a fost făcută la Roma, într-un atelier clasic cunoscut al lumii antice, ci undeva într-un atelier provincial din Dacia, probabil chiar de la Apulum sau, posibil, de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, crede George Bounegru. Faptul care sugerează că a fost realizată într-un atelier provincial este maniera de realizare a proporţiilor. Astfel, capul este mult prea mare faţă de restul corpului. De asemenea, expresivitatea palmelor este sugerată prin supradimensionarea lor în raport cu întregul corp, dar mai cu seamă cu restul braţului.
Cu toate acestea, chiar dacă ar fi o placă votivă confecţionată într-un atelier provincial, este, se pare, cea mai bine realizată din ceea ce s-a păstrat, fiind cu siguranţă una spectaculoasă din punct de vedere artistic.
În urma cercetărilor pe care le-a efectuat, Cristian Mladin spune că nu se compară cu nimic din ceea ce există acum în muzeele din România, nemaifiind ceva similar artistic şi calitativ. Chiar şi comparând cu ceea ce este în afară, unde s-au descoperit multe monumente dedicate lui Silvanus, în special altare şi stele funerare, se poate constata o calitate excepţională din punct de vedere artistic a plăcii de la Batthyaneum.
Potrivit lui George Bounegru, o piesă oarecum asemănătoare, o placă provenind din Ulpia Traiana, există la muzeul din Lugoj, iar una fragmentară, o imagine reliefată pe un altar, chiar la muzeul din Alba Iulia, în care Silvanus, păstrat doar sub forma unui bust, are în partea stângă vârfurile a două lănci.
Revenind la povestea redescoperirii acestei piese, aşa cum spunea şi arheologul albaiulian, a fost multă muncă de cercetare în arhivă, dusă alături de Cristian Mladin, la Muzeu, respectiv la Bibliotecă, sprijiniţi, acolo unde a fost nevoie în documentare, de T. Szabo Csaba, cercetător al Departamentului de studii religioase de la Universitatea Szeged. De altfel, acesta a semnalat că relieful a fost menţionat într-o scrisoare inedită a lui Cserni din 10 februarie 1910, unde se arăta că piesa a fost descoperită în 1902, pe terenul lui Simon Moldovan în Partoş.
Astfel, potrivit acestora, în Registrul inventar nr. I (1887-1903), al primei colecţii muzeale de la Alba Iulia, în dreptul numărului de înregistrare 4.167 se află următoarea descriere: ‘Romai marvanyrelief, dak vezer, dak karddal es ket landzsaval kezeben’, adică ‘Relief roman de marmură. Conducător dac cu sabie şi două suliţe în mână’. Piesa înregistrată în anul 1902 nu corespundea însă ca descriere vreunei plăci de marmură existente în muzeul din Alba Iulia, cu excepţia replicii de ghips.
Cristian Mladin spune că în 1912, odată cu modificările aduse Bibliotecii de către directorul de atunci, Robert Szentivanyi, sub conducerea episcopului Gusztav Karoly Majlath, s-a inaugurat aici şi un muzeu, iar o parte dintre piesele romane expuse proveneau din cercetările lui Cserni.
Mladin a explicat că în documentele de arhivă din Biblioteca Batthyaneum, manuscrise, există o listă importantă de obiecte romane, listă care reia o bună parte dintre obiectele înregistrate în Registrul I aflat la muzeul din Alba Iulia. Piesele respective se regăsesc şi astăzi fie în colecţia Muzeului, fie în cea de antichităţi a Bibliotecii Batthyaneum.
Documentul în cauză reprezintă un inventar, iar potrivit traducerii, asigurate de Csongor Vass, arhivist al Arhivei Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia, în acesta scrie: ‘Inventarul acestor obiecte antice ale Institutului Battyani, cele care au fost depuse şi predate către Muzeul Societăţii de Istorie, Arheologie şi Ştiinţe ale naturii al comitatului Alba de Jos, în vederea păstrării conştiincioase, pe baza aprobării episcopale cu nr. 3.316 din anul 1902’.
Potrivit lui Cristian Mladin, problema majoră este faptul că în aceste documente, fie cele din 1902 sau din preajma anului 1912, nu mai există nicio referire la vreo placă votivă care să corespundă poziţiei 4.167, adică cea privind relieful roman de marmură ‘Conducător dac cu sabie şi două suliţe în mână’.
‘Poziţia aceasta pare singulară în Registrul I MNUAI. Singura posibilă explicaţie ar putea fi legată de modificările survenite în Biblioteca Batthyaneum până la data de 7 octombrie 1912, când este inaugurată camera tezaur a Bibliotecii. Cu toate acestea, rămâne surprinzătoare omisiunea lui Cserni faţă de această placă, de o asemenea calitate artistică’, arată, în articolul ştiinţific menţionat mai sus, semnatarii acestuia.
Potrivit celor doi cercetători, în Dacia sunt cunoscute în jur de 100 de menţiuni ale lui Silvanus, dintre care 27 la Apulum, iar de acum, în această listă, se poate alătura şi relieful aflat în colecţia Bibliotecii Batthyaneum.
Chiar dacă era cunoscută prin mulajul contemporan, redescoperirea acestei plăci votive permite, pe de o parte, confirmarea unor criterii stilistice şi adăugarea altora noi, precum şi clasarea şi valorificarea sa expoziţională, au conchis cei doi cercetători.
Biblioteca Batthyaneum, care funcţionează din 1794 în fosta biserică trinitariană din Alba Iulia, deţine cea mai valoroasă colecţie de manuscrise medievale occidentale de pe teritoriul României. Aici se află şi cel mai vechi manuscris de acest gen, Codex Aureus, realizat între 805 şi 810, cunoscut şi sub numele de Evangheliarul de la Lorch. Prima jumătate a Codex-ului a ajuns la Alba Iulia în 1786, iar cea de-a doua se află la Biblioteca Vaticanului. Coperţile originale se găsesc la muzee din Londra şi Roma.
Batthyaneum deţine şi cea mai mare colecţie din România de incunabule, cărţi editate în a doua jumătate a secolului al XV-lea în Europa, în faza de început a tiparului. Mai sunt aici şi extrem de valoroase colecţii de numismatică, cochilii şi minerale, piese muzeale deosebite, dar şi un foarte important fond de arhivă a istoriei Transilvaniei.
Biblioteca a fost înfiinţată în secolul al XVIII-lea de contele Ignatius Batthyany, episcop romano-catolic.
La rândul său, prin semnificaţia sa istorică şi prin colecţiile pe care le deţine, muzeul din Alba Iulia este una dintre instituţiile de prim rang ale României.
