AcasăStiri generaleREPORTAJ/Campanie pentru supravieţuitorii celui de-Al Doilea Război Mondial; Şeful SMAp: Rămânem alături...

REPORTAJ/Campanie pentru supravieţuitorii celui de-Al Doilea Război Mondial; Şeful SMAp: Rămânem alături de ei

Veteranii români care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial vor primi fiecare, în următoarele zile, câte un cadou cu produse tradiţionale, precum şi un drapel tricolor, în cadrul unei acţiuni care a debutat, luni, în mod simbolic, în Sala Unirii din Alba Iulia, în prezenţa şefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu.

Acesta a şi oferit la ceremonie primul pachet veteranului Laurean Deac, acum în vârstă de 99 de ani. Acesta este unul dintre cei 2.610 veterani care mai sunt în prezent în viaţă.

‘Pentru mine este o mare onoare să fim împreună şi să deschidem această campanie alături de veterani. Este un moment deosebit, este un moment emoţionant. Ne aflăm într-un loc cu importante valenţe istorice. Cred că nu puteam alege un loc mai bun pentru a deschide această campanie decât la Alba Iulia, este simbolul unităţii noastre, este simbolul valorilor pentru care au luptat bravii noştri veterani de război’, a afirmat şeful Statului Major al Apărării.

General-locotenent Daniel Petrescu a subliniat că veteranii de război nu reprezintă un lucru abstract, ci sunt parte a comunităţii militare.

‘Îi vedem în garnizoane, îi vedem la activităţi, ne întâlnim de fiecare dată când ne dorim să transmitem militarilor valorile pentru care veteranii de război au luptat. (…) Vom rămâne în continuare alături de ei, pentru că Armata României, Statul Major al Apărării, ne îndreptăm întotdeauna cu apreciere şi respect atenţia către ceea ce ei reprezintă pentru fiecare dintre militari’, a spus acesta.

Alături de elevi ai Colegiului Naţional Militar ‘Mihai Viteazul’ Alba Iulia, Daniel Petrescu a împachetat primul cadou, pe care l-a oferit unui veteran din Alba Iulia, Laurean Deac.

Acum în vârstă de 99 de ani, Laurean Deac a amintit că a fost încorporat în 1 aprilie 1943, iar după ce a luptat pe Front, în Rusia, a ajuns în prizonierat în Asia Mică, de unde a fost eliberat doar în 1948.

‘Mulţumesc lui Dumnezeu (…). Am avut un ajutor de Sus că am rămas în viaţă’, a spus veteranul.

După colectivizare, el şi familia sa s-au mutat din satul natal, Ohaba, în Alba Iulia, unde a muncit în fabrică, dar şi în construcţii. A avut opt copii, dintre care unii sunt stabiliţi acum în străinătate – Austria, Spania, Statele Unite ale Americii. Veteranul este nelipsit de la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României, la care a fost prezent inclusiv de 1 Decembrie anul trecut. De altfel, cu umor şi optimism, veteranul le-a transmis celor prezenţi în Sala Unirii că îşi doreşte să se întâlnească cu ei şi la anul.

‘Dacă Dumnezeu vrea, la anul să ne întâlnim aici, iar. Eu sunt de acord’, a spus Laurean Deac.

La fel ca veteranul de război din Alba Iulia, în această săptămână vor primi câte un pachet conţinând un cozonac şi o sticlă de vin dintr-o colecţie dedicată acestei campanii, precum şi o ciocolată toţi militarii români care au luptat în cea de-a doua conflagraţie mondială şi care mai supravieţuiesc.

‘Numărăm astăzi 2.610 supravieţuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial, cărora trebuie să le mulţumim pentru credinţa şi bărbăţia cu care au rezistat în vremurile de încercare. (…) Ministerul Apărării Naţionale, în parteneriat cu Asociaţia ‘Alături de Eroi’, desfăşoară o serie de evenimente dedicate ‘Zilei Veteranilor de Război’, prin care ne propunem să aducem eroii celui de-Al Doilea Război Mondial în atenţia publică, astfel încât să fie şi mai cunoscuţi, şi mai respectaţi şi să devină veritabile modele de inspiraţie pentru tânăra generaţie. Unul dintre demersurile întreprinse în premieră este pregătirea unui dar pentru fiecare brav luptător, concretizat prin primirea drapelului românesc, alături de o sticlă de vin şi cozonac, mai ales în contextul sărbătorilor pascale, ca simbol al împărtăşirii cu şi din aceleaşi valori’, a spus, la rândul său, secretarul de stat în Ministerul Apărării Naţionale, Marius Bălu.

El a precizat că în cadrul evenimentului de la Alba Iulia sunt împachetate cadourile pentru veteranii de război din 15 judeţe – mai exact, pentru 426 de veterani de război din Transilvania, Banat şi Crişana, urmând ca marţi la Bucureşti să se facă acelaşi lucru pentru veteranii din restul judeţelor.

După împachetarea tuturor cadourilor, va urma livrarea acestora către destinatari. Echipele de distribuire a cadourilor în ţară sunt constituite din personal al unităţilor militare din ţară, sprijiniţi de voluntari, membri ai asociaţiilor şi fundaţiilor neguvernamentale de profil. Potrivit unui comunicat al ministerului, membrii echipelor de distribuire vor fi testaţi pentru depistarea COVID-19 cu ajutorul unor teste rapide antigen puse la dispoziţie de către organizatori.

Marius Bălu a precizat că, prin ordin al ministrului Apărării Naţionale, toţi veteranii de război au fost avansaţi cu ocazia ‘Zilei Veteranilor de Război’, marcată în 29 aprilie.

Printre cei care au dat o mână de ajutor la împachetarea cadourilor s-au aflat şi comandantul Diviziei 4 Infanterie ‘Gemina’, general-maior Dorin Blaiu, prefectul de Alba, Nicolae Albu, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, fostul ministru Marius Bostan, iniţiatorul proiectului RePatriot.

‘Suntem mândri să fim parte a acestui demers, cu atât mai mult cu cât valorile noastre fundamentale rezonează cu mesajul transmis de iniţiatorii acestui eveniment: respect pentru istorie şi tradiţie, respect pentru ţară şi semenii noştri’, a afirmat Ana Necşulescu, unul dintre sponsorii campaniei.

Prezentă şi ea la ceremonia de la Sala Unirii, Petruţa Pop, şefa Cercului Militar Alba Iulia, a precizat, pentru AGERPRES, că în judeţul Alba se implementează de mai bine de patru ani un proiect de omagiere a veteranilor de război, intitulat ‘Credinţă şi patrie – Mărturisiri ale veteranilor de război’.

‘Ne ocupăm să îi aniversăm, să fim atenţi şi la doleanţele lor. (…) Pe lângă activităţile de aniversare, ne ocupăm să le asigurăm ultimul drept pe care îl mai au în această lume: veteranii nu pleacă fără onoruri militare din această lume. Din păcate, veteranii noştri ne părăsesc aproape săptămânal. Dacă în 2017, când am demarat proiectul, erau undeva la 300 de veterani, acum mai sunt doar peste 30. Ieri, a fost înmormântat încă unul dintre ei. Avem un sentiment, de parcă am fi pe Titanic, acel sentiment de disperare, pentru că ne părăsesc’, a spus Petruţa Pop.

‘Ziua Veteranilor de Război’, sărbătorită în 29 aprilie, a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1.222/2007. În toate garnizoanele din ţară au loc ceremonii militare şi religioase la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, adunări solemne ale asociaţiilor de veterani de război, spectacole şi activităţi de îngrijire a monumentelor şi cimitirelor eroilor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks