Doamna Sanda Ionescu a împlinit 100 de ani în octombrie 2022, iar una dintre dorinţele sale a fost să revină în locul unde şi-a trăit, aşa cum spune, ”o mare parte din viaţă”, la Agenţia Naţională de Presă AGERPRES. A lucrat 30 de ani în Agenţia Naţională de Presă şi a revenit după alţi 43 să o revadă.
Memoria sa păstrează amintiri vii din perioada în care a fost jurnalist. Îşi aminteşte care a fost prima redacţie în care a lucrat şi ne roagă să o mergem să o revadă. Nu s-au schimbat multe, spune doamna Ionescu, şi ne enumeră aproape fiecare destinaţie a încăperilor pe lângă care trecem. Admiră fotografiile aranjate pe pereţii holurilor şi, pentru că vederea nu o mai ajută ca în tinereţe, ne roagă să îi povestim.
În faţa Redacţiei Ştiri Interne se opreşte pentru câteva secunde şi apoi întinde mâna, nerăbdătoare parcă, să deschidă uşa. Intrăm şi se aşează la un birou.
”S-a înfiinţat această agenţie, AGERPRES, care, cum să spun, la început avea şapte redacţii şi după aceea, încetul cu încetul, a luat amploarea pe care a luat-o, pentru că la un moment dat era sigura agenţie română de presă, nu mai exista altceva (…) Chiar mă gândeam dacă or mai fi oameni care ştiu că AGERPRES a fost fondat într-o casă modestă aflată pe strada Matei Millo şi nu în palatul ăsta în care am venit noi”, spune doamna Ionescu, subliniind că, de-a lungul timpului, ”AGERPRES şi-a păstrat identitatea”.
Ne povesteşte mult, poate şi pentru ca trăirile să nu mai fie atât de puternice. Ne spune cum erau aşezate birourile, cum lucrau redactorii, ne arată cartea de muncă şi reviste în care au apărut ştiri scrise de ea. Singurul lucru pe care îl regretă este că ştirile din reviste nu erau semnate decât AGERPRES şi ar fi dorit să fie scris şi numele redactorilor.
”Să ştiţi că am avut o perioadă de cumpănă (…) am terminat Facultatea de Litere şi Filozofie, am luat licenţa în 1947 şi după aceea am stat şi mă întrebam dacă să fac profesorat. Am făcut câteva lecţii chiar la liceul la care am învăţat, ca să-mi fac un fel de activitate, trebuia neapărat să mă prezint acolo, la liceul Carmen Silva. Şi după aceea am zis: ‘Domne, acum ce să fac?’ Profesorat parcă nu mă atrăgea aşa. Mi-ar fi plăcut ceva… o muncă cât mai diversă. Mă preocupa şi istoria şi geografia (…) şi m-am prezentat la concurs la Ministerul Informaţiilor, Presei şi Culturii. Am lucrat ca redactor-translator doi ani şi scoteam un buletin, făceam traduceri din reviste italiene şi franţuzeşti. Şi aşa am început activitatea până în 1949 – 1950 când ne-au anunţat că, cine doreşte, se înfiinţează Agenţia Română de Presă”, povesteşte Sanda Ionescu despre cum a devenit jurnalist.
Spune că cel mai mult îi plăcea să traducă şi apoi să facă ştiri, pentru că informaţia era mult mai interesantă. Îi plăcea să scrie de la evenimente culturale. Pentru a ne convinge, a adus ştiri redactate de ea. Cu hârtia îngălbenită de vreme în mână, ne povesteşte despre cum a fost la un festival, în 1953, de unde s-a întors în redacţie cu declaraţii care mai apoi au fost transmise pe fluxurile de ştiri.
Sanda Ionescu susţine că pentru jurnalişti este important să-şi facă meseria cu pasiune, să fie convinşi că au ales locul de muncă cel mai potrivit cu calităţile şi posibilităţile fiecăruia, iar ”colegilor” din AGERPRES le urează să ajungă să-şi amintească cu emoţie că o parte din viaţă şi-au trăit-o la Agenţia Naţională de Presă.
”Le urez să ajungă şi ei la o vârstă aşa, ca a mea, şi să poată să-şi aducă aminte cu emoţie că o mare parte din viaţă şi-au trăit-o în AGERPRES. 30 de ani reprezintă poate pentru unii chiar o jumătate, aşa cum spune Dante, care considera că la 36 de ani este jumătatea vieţii. (…) Deci, le urez să fie (…) întotdeauna atraşi de munca pe care o fac, să nu o facă din alte şi alte considerente. Le urez multă sănătate şi ani mulţi. AGERPRES este o instituţie absolut necesară nu numai pentru ţară, dar şi pentru în afară. Atâta timp cât există agenţii cu tradiţie cum e France-Presse sau altele, cred că este absolut necesar să avem o agenţie română de presă şi mai ales cu o plajă foarte mare de lucru, de activitate. Eu vă urez să aveţi viaţă lungă!”, ne-a spus, înainte de plecare, Sanda Ionescu.
