AcasăStiri generaleREPORTAJ/Harghita: Sute de copii, la activităţile organizate de vânătorii de munte în...

REPORTAJ/Harghita: Sute de copii, la activităţile organizate de vânătorii de munte în Parcul Central din Miercurea-Ciuc, de Ziua Copilului

Sute de copii au participat, marţi, în Parcul Central din Miercurea-Ciuc, la activităţi şi jocuri distractive organizate, în premieră, cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, de militarii de la Brigada 61 Vânători de Munte ‘General Virgil Bădulescu’.

Parcul s-a transformat într-un orăşel al copiilor, plin de veselie, atmosfera fiind întreţinută de muzică potrivită vârstei lor.

Militarii au dorit, în acest fel, să fie mai aproape de copii, să le arate ce înseamnă meseria de vânător de munte şi să le ofere o bucurie de ziua lor.

‘Avem panou de căţărat, tiroliană, pictură pe faţă, grup medical, unde învăţăm copiii cum se acordă un prim ajutor, care este foarte important în viaţa noastră de zi cu zi, avem colegii de la compania de cercetare, cu ATV-urile, cu care ne deplasăm în teren muntos, avem câteva jocuri distractive: urcatul pe cutii, în copaci, avem o frânghie cu care ne arătăm puţin puterile şi muşchii, avem compania CBRN. (…) Avem şi un cort militar, pe care militarii noştri îl folosesc în aplicaţii, pentru că atunci când pleacă în aplicaţii militarii dorm la cort, iar copiii pot intra în el, să exploreze şi, bineînţeles, când vor creşte mari îi aşteptăm alături de noi, pentru că este o armă frumoasă, este cea mai frumoasă armă din Armata României. Copiii sunt în număr foarte mare, vor veni şi mai mulţi, ne ajută şi vremea. Avem dulciuri pentru copii, diplome, sunt concursuri şi vor fi răsplătiţi cu dulciuri, sucuri, muzică’, a declarat locotenent Radmira Alexa, psihologul Brigăzii 61 Vânători de Munte.

La rândul său, preotul militar Florin Vatamanu, care îi ajută pe copii să îşi pună echipamentul de protecţie, înainte să urce pe panoul de căţărare, sau îi încurajează atunci când se dau cu tiroliana, a spus că şi vânătorii de munte îşi aduc aminte, în acest fel, de vârsta copilăriei, când se uitau cu admiraţie la militarii pe care îi vedeau cu diferite ocazii.

‘În primul rând, ne aducem aminte de vârsta copilăriei, când eram şi noi mici şi ne uitam cu admiraţie la militari, cu diferite ocazii, la defilări sau la Ziua Eroilor, şi, desigur, ne creau o emoţie. Acum, în zilele noastre, vedem că militarii reuşesc, şi în special vânătorii de munte, să creeze emoţie în rândul copiilor şi să fie şi prietenii lor. Pe de altă parte, copiii ar putea să vină să îmbrăţişeze această meserie de militar, de vânător de munte’, a subliniat preotul militar Florin Vatamanu.

Activităţile organizate de militari au fost foarte apreciate de cei mici, care s-au plimbat cu ATV-ul, s-au căţărat pe panoul special sau pe lăzi, au participat la jocuri distractive, au stat la coadă minute în şir să se dea cu tiroliana sau să fie vopsiţi pe faţă, dar s-au arătat interesaţi şi de noţiunile de prim ajutor sau de detalii despre meseria de vânător de munte.

Evenimentul a fost şi pe placul părinţilor, care au mărturisit că îşi amintesc de copilărie şi s-au declarat încântaţi de atmosfera plină de voioşie din Parcul Central.

‘E o acţiune frumoasă, benefică pentru toţi de aici, din localitate, şi e un moment de bucurie pentru toată lumea’, a spus un bărbat, venit cu fiica sa în parc.

Şi cadrele didactice au afirmat că activităţile au fost impecabil organizate şi le-au plăcut mult copiilor.

‘Suntem de la grădiniţa ‘Kis Herceg’ din Miercurea-Ciuc şi am venit împreună cu copiii ca să participăm pentru prima dată la activităţile desfăşurate. Sunt foarte bine organizate, le place foarte mult copiilor, de mult timp nu a fost organizată o asemenea activitate pentru ziua dedicată lor. Le-au plăcut foarte mult picturile pe faţă, plimbările cu ATV-ul, toate jocurile sunt foarte distractive şi îi atrag foarte mult pe copii’, a remarcat educatoarea Laura Despu.

Şi Denes Margit, profesor de Matematică la Şcoala Generală ”Liviu Rebreanu”, a mărturisit că elevii cu care a venit, de la ciclul gimnazial, sunt relaxaţi, iar bucuria este, deopotrivă, atât a copiilor cât şi a adulţilor.

‘E foarte bine, copiii se simt foarte relaxaţi, au fost la mai multe probe, urmează să mai savureze şi altele. (…) Dacă e Ziua Copilului, atunci să ne bucurăm împreună, să vadă ei că putem să fim şi noi relaxaţi, să le oferim tot ce e bine pentru ei. (…) Eu mă consider un om optimist şi îmi place să intru în jocul copiilor. Pot să fiu şi serioasă, asta încerc să le transmit: că totdeauna trebuie să ştii că acum e de joacă, acum e de muncă, e de seriozitate’, a afirmat Denes Margit.

La evenimentul organizat de Brigada 61 Vânători de Munte, în colaborare cu Salvamont Bălan, au fost invitate toate şcolile din oraş, dar au venit elevi şi din Bălan, iar copiii sunt aşteptaţi în Parcul Central din Miercurea-Ciuc, până la ora 16,00.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks