Giulia, Cătălina şi Gabriela – trei fetiţe de clasa a VII-a, care au ajuns la un colegiu de prestigiu din Iaşi venind de la şcoli din mediul rural, încearcă acum să îşi facă un drum în viaţă, descoperind secretul succesului. Iar în acest demers nu sunt singure, ele fiind parte a proiectului ProRuralis, prin care se oferă burse elevilor din mediul rural cu coeficient de inteligenţă superior, proveniţi din familii defavorizate.
Ele împart aceeaşi cameră de cămin şi sunt colege de clasă. Ar vrea să urmeze şi aceeaşi carieră, dar mai e mult până atunci. Deocamdată, acestea fac ceea ce ştiu mai bine – să strălucească asemenea diamantelor găsite în adâncul minelor. Provin din mediul rural, din familii cu venituri modeste. Toate trei au un punct comun – inteligenţa superioară. Au coeficientul de inteligenţă undeva între 118 şi 127. Cu ajutorul unei asociaţii neguvernamentale, fetele au fost aduse la Iaşi, să înveţe la cele mai bune şcoli. La fel s-a întâmplat şi în anii trecuţi cu alţi elevi, care au fost înscrişi în cadrul proiectului ProRuralis, o şansă dată copiilor de la sate.
Giulia Maftei este unul dintre copiii descoperiţi anul acesta de cei de la ProRuralis. O fetiţă din clasa a VII-a, care la 12 ani a reuşit să impresioneze experţii cu inteligenţa sa. În urma evaluării făcute de cei de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Judeţean, s-a constatat că Giulia, o fetiţă din Româneşti, are un IQ superior, mai precis 127.
Copila este pasionată de şah. Nu îşi aminteşte cu exactitate când a început să mişte piesele pe tablă, dar ştie că acum sportul minţii e pasiunea ei.
‘Nu am ştiut, nu ştiu şi nu am să ştiu niciodată să răspund când am început să joc şah. Nu ştiu când şi unde am învăţat să joc şah. Cred că am prins din mers. Când eram mult mai mică am găsit un set de şah portabil cu piese de şah cu magnet. Nu ştiam cum se mută piesele. Mă jucam lipind magneţii. Ceva mai târziu, după jocurile cu magneţii, am început să mut pionii în faţă. Mama mi-a luat mai multe table de şah şi jucam aşa, după ureche. Nu ştiam că sunt anumite principii. Într-o zi, la şcoală ne-au adus o tablă de şah. Am fost foarte entuziasmată. Mai erau câţiva copilaşi care ştiau să joace. Domnul învăţător Emanuel Constantin Bejenariu ne-a ajutat foarte mult. Chiar ne-a organizat un mini turneu în clasă. Am câştigat eu şi încă un coleg. Nu am apucat să fim adversari pentru că domnul nostru învăţător a zis voi doi jucaţi cu albul şi eu cu negrul. Voia să vadă potenţialul nostru şi cum jucăm. După aceea am aflat de un club. Acum un an, un an şi jumătate, am descoperit organizaţia non profit ‘Pionii Regelui’ care organizează cursuri de şah cu copiii din mediul rural. De mutat ştiam să mut piesele, le mutam şi cu o logică, doar că am învăţat mult mai multe după ce am intrat în club. Până atunci doar ştiam să mut piesele, nu să joc’, ne povesteşte Giulia.
E mândră că de aproape un an a început să joace ‘pe bune’. ‘Acum am reuşit să îmi întrec o parte dintre colegi’, completează fetiţa.
Şahul a fost cel care a ajutat-o şi o ajută să îşi dezvolte nu doar gândirea raţională, dar şi gândirea emoţională. ‘Mi-am dezvoltat abilităţile sociale. Şahul dezvoltă inteligenţa, gândirea logică, chiar şi spiritul competitiv, disciplina. Am început să anticipez mai multe mutări, să gândesc în perspectivă’, mai spune Giulia.
Cât despre ce ar vrea să se facă atunci când va fi mare…, încă analizează.
‘Eram la grădiniţă şi aveam nişte cartonaşe cu meserii. Niciuna nu-mi plăcea. Erau bucătari, medici, fermieri. În clasa pregătitoare voiam să devin om de ştiinţă, dar am vrut să devin şi creatoare de modă, dansatoare, cântăreaţă, actriţă. Am vrut să mă duc la Palatul Copiilor la Teatrul de revistă, dar programul nu era în favoarea mea. După aceea m-am gândit în domeniul IT, la programator. Asta când m-am gândit mai serios. M-am gândit şi la meseria de avocat. Îmi place să fie dreptate. Trebuie să ştii când faci tu rău, când îţi face altcineva rău. Trebuie să ştii când să îţi ceri tu scuze, când îţi rezolvi greşeala. M-am gândit şi la psiholog nu doar pentru că se plăteşte bine, ci şi pentru că sunt mulţi oameni care au nevoie de ajutor şi nu-şi dau seama, sau sunt mulţi oameni care nu vor să accepte că au nevoie de ajutor în privinţa asta’, a mai spus ea.
Îi place să citească, după cum ne mărturiseşte, ”cărţi contemporane”. Am întrebat-o ce înseamnă cărţi contemporane în viziunea ei. Răspunsul a fost simplu – fantasy.
Pasiunea pentru cuvântul scris o găsim şi la colega sa, Cătălina Pătraşcu, căreia îi plac poeziile. Aş putea spune că e firea sensibilă, romantică a grupului. Aş greşi, pentru că e o fată calculată, echilibrată şi mult prea matură pentru vârsta ei. În plus îi place Matematica. Ca şi Giulia, provine din mediul rural, mai precis din Fântânele, dintr-o familie care încearcă cu greu să răzbată prin viaţă. A terminat clasa a VI-a cu aproape 10. La testul de la CJRAE a obţinut 121 de puncte.
‘Când eram la gimnaziu la mine în comună scriam poezii pentru revista şcolii. Scriam poezii şi când eram în clasele I-IV, şi la grădiniţă. Îmi plăcea foarte mult asta. Cred că am învăţat să scriu încă din grupa mare. Îmi plăcea foarte mult să învăţ lucruri noi încă de când eram mică. Mereu stăteam cu verişoarele mai mari. Mama e asistent maternal şi mereu trebuia să aibă grijă de alţi copii. Nu voiam să o stresez, fraţii mei erau mai mari, aşa că mergeam la verişoarele mele. Şi la grădiniţă m-am dus mai devreme cu un an, pentru că nu-mi plăcea să stau acasă. După ce am intrat la şcoală am început să scriu pentru revista şcolii. După aceea am descoperit un proiect pentru copii. Am început să comunic cu persoana care a înfiinţat acest proiect, iar ea a înfiinţat nişte rubrici. În fiecare zi din săptămână, de exemplu, câte un copil postează ceva legat de talentul său. În fiecare joi am început să postez câte o poezie scrisă de mine. Tot timpul când mă plictiseam sau nu mă simţeam bine pur şi simplu scriam ceea ce vedeam în jur şi făceam în aşa fel încât să potrivesc versurile şi să rimeze tot. Scriam despre surioara mea mai mică, care acum nu mai este printre noi, şi îi arătam mamei. Părinţii m-au susţinut întotdeauna”, povesteşte Cătălina.
Şi asta nu e tot. Luna viitoare lansează primul său volum de poezii. A doua lansare va fi şi la Târgovişte. Acolo are mulţi prieteni cunoscuţi în tabere de creaţie şi dezvoltare personală.
‘Voi lansa cartea la Colegiul Pedagogic din Iaşi. După câteva săptămâni va fi o lansare şi la Târgovişte. De trei ani merg vara în diferite tabere unde învăţăm să controlăm emoţiile, să ne autodepăşim, să aflăm cine suntem cu adevărat şi să ne facem mulţi prieteni. În vara aceasta am apărut la televizor. Anul trecut a fost un fel de activitate la noi la liceu, unde au fost invitaţi elevi din liceu. Eu eram singura din gimnaziu, dar cu emoţii foarte mari. Moderatorul evenimentului mi-a văzut emoţiile şi m-a pus să citesc. Sala s-a ridicat în picioare şi m-a aplaudat. Am mai fost invitată la o activitate pentru a-mi recita poeziile. După aceea am început să particip la tot mai multe evenimente’, a afirmat Cătălina.
Veleităţile sale artistice nu se opresc aici.
‘Când eram mai mică se organizau în şcoală piese de teatru. Mereu eram unul dintre personaje. Am venit şi la Iaşi, la Ateneu şi la Teatrul pentru Copii. Când eram mică voiam să fiu actriţă, doctor, acum avocat. Dar prin poezie mă eliberez. Când am o emoţie negativă sau când nu mă simt prea bine scriu. Probabil că dacă nu aş face asta aş fi mult prea închisă în mine. În fiecare poezie transmit ceea ce simt şi mă eliberez. Am scris aproape despre orice: peisaje, sentimente, am scris şi despre materii şcolare. Am o poezie despre Matematică, are 13 strofe. Îmi place foarte mult Matematica. Despre familia mea am scris o poezie de douăzeci şi ceva de strofe. Nu e singura, dar aceasta este cea mai lungă’, ne dezvăluie Cătălina.
Tot ea găseşte o explicaţie şi la teama de expunere la public: ‘Îmi era frică să citesc în public pentru că atunci când eram la mine în comună colegii mei râdeau de mine atunci când scriam poezii. Spuneau că nu am să ajung nimic cu poeziile’.
Fire de artist are şi Gabriela Costin, cea care are un coeficient de inteligenţă deasupra nivelului mediu şi care îşi doreşte să fie un avocat de succes, dar şi să educe copiii.
‘Îmi place să desenez, să am diverse activităţi şi să am grijă de copii. Îmi plac copiii mici. Vreau să devin educatoare sau avocat. Nu îmi place să stau în casă. Îmi place să am diverse activităţi pe afară, să mă plimb, să merg cu bicicleta. Desenez când simt nevoia de a mă descărca sau când mă plictisesc’, recunoaşte Gabriela.
Giulia, Cătălina şi Gabriela sunt doar trei din cei 97 de elevi incluşi în proiectul ProRuralis. Proiectul a început în anul şcolar 2001-2002, la iniţiativa celor de la ‘Ziarul de Iaşi’, cărora li s-a alăturat Inspectoratul Şcolar Judeţean. În acelaşi an, unul dintre membrii fondatori, prof. Victor Geangalău, a înfiinţat Asociaţia ‘ProRuralis’. Din 2016, conducerea proiectului a fost preluată de prof. Dorina Hoţoleanu.
‘Copiii care acced la bursa ProRuralis provin din mediul rural din judeţul Iaşi şi vor să înveţe la o şcoală foarte bună din Iaşi. Asociaţia primeşte o serie de recomandări de la fiecare şcoală din judeţ. Sunt acceptaţi copiii de la gimnaziu, dar şi cei care au susţinut Evaluarea Naţională. Criteriile de admitere în asociaţie se fac în baza unei situaţii şcolare foarte bune, dar şi a unei situaţii financiare modeste, iar în cazul elevilor de gimnaziu CJRAE le aplică un test IQ. Proiectul a început în 2001 cu două clase de-a V-a: una la Colegiul Naţional ‘Mihai Eminescu’, cealaltă la Liceul de Informatică ‘Grigore Moisil’. În anul următor s-au implicat alte două colegii naţionale. Conceptul a fost să îi preluăm din mediul rural şi să îi ducem la o şcoală de elită din Iaşi’, a explicat prof. Dorina Hoţoleanu, coordonatorul proiectului ProRuralis.
De la înfiinţarea proiectului şi până acum, arată aceasta, s-a făcut un fel de top al şcolilor care au trimis cei mai mulţi copii supradotaţi să înveţe la Iaşi.
‘Prin proiectul ‘Burse pentru elevi din mediul rural cu coeficient de inteligenţă superior proveniţi din familii defavorizate’, pentru prima dată în România, comunitatea a participat, în mod direct, la rezolvarea unei probleme ce părea până atunci a fi fără soluţie: salvarea de la ignoranţă a câtorva dintre cei mai buni copii de la ţară şi facilitarea accesului lor la o educaţie de calitate care, din cauza sărăciei familiilor de provenienţă, le era refuzată. Concluzia este că acolo unde s-a făcut carte copiii au reuşit să acceadă în nişte şcoli de prestigiu din Iaşi. Am făcut un fel de top al şcolilor de unde provin cei mai mulţi elevi din proiect. Ei sunt Belceşti, Tansa, Trifeşti, Suhuleţ, Şipote, Butea’, a precizat prof. Hoţoleanu.
Cât despre cele trei eleve nou admise în clasa a VII-a la un liceu din Iaşi, şi anume Colegiul Naţional Pedagogic, prof. Dorina Hoţoleanu spune că acestea au un grad de maturitate neaşteptat.
‘Ele acum au venit de la şcolile lor din Focuri, din Andrieşeni şi au început studiul în Iaşi. Dar au venit cu un vocabular dezvoltat acolo de unde sunt, ceea ce îmi spune că am achiziţionat nişte copii foarte buni pe care îi putem ajuta în continuare.Testele IQ sunt la nivelul vârstei lor. Ele sunt realizate de specialiştii CJRAE în funcţie de vârsta lor. E un test la care nu ai cum să trişezi. Nu ai cum să faci repetiţii acasă. Astfel de copii sunt o imagine a şcolii de unde provin. Condiţia de foarte bun elev la carte e clar că îl va ajuta şi pe viitor să îşi găsească un loc într-un mediu pe măsură. Sigur, nu vor fi într-un mediu mediocru. Sigur vor dori să meargă mai sus. De aceea le sprijinim financiar plătindu-le masa şi cazarea, cumpărând rechizite, manuale, auxiliare, uniformă şi orice au nevoie pentru a studia în condiţii optime’, a mai spus prof. Dorina Hoţoleanu.
Asociaţia ‘ProRuralis’ are 11 membri fondatori, iar din aceasta fac parte principalele instituţii publice din Iaşi, o organizaţie non-profit, dar şi câţiva oameni de afaceri şi persoane particulare. Îndemnul lor este: ‘Merită să investim în ei şi în sufletele lor, merită să îi încurajăm în aspiraţiile lor inocente, pentru că ei vor fi oamenii viitorului, pilonii pe care se va construi societatea românească de mâine’.
