Românii continuă să sprijine populaţia din Ucraina, iar ajutorul acestora înseamnă mult pentru oamenii afectaţi de război.
În ultima perioadă, numărul persoanelor refugiate din Ucraina care au intrat în România prin Punctul de Trecere a Frontierei din oraşul tulcean Isaccea se menţine la un nivel scăzut, după cum arată datele autorităţilor române. Purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Andrei Ene, a declarat că în ultima zi a lunii trecute 623 de persoane din Ucraina au intrat în România, în timp ce numărul celor care au ieşit din România spre Ucraina a fost de 390.
‘În ultima zi a lunii trecute, 136 de autovehicule din Ucraina au intrat în România, iar alte 117 autovehicule au ieşit din România spre Ucraina. Constatăm astfel aproape o echilibrare a traficului pe cele două sensuri şi o creştere importantă a traficului spre Ucraina, în condiţiile în care, în primele zile ale acestei luni, doar circa 20-30 de persoane ieşeau din România spre Ucraina’, a precizat reprezentantul Gărzii de Coastă.
Andrei Ene a arătat că, în perioada 24 februarie – 1 aprilie, pe la Isaccea, în România au intrat circa 49.000 de persoane cu aproximativ 6.700 de autovehicule şi au ieşit spre Ucraina 6.700 de persoane cu 2.200 de autovehicule.
O mare parte dintre autovehiculele care ajung în Ucraina cu bacul care traversează Dunărea pe la Isaccea conţin ajutoare – haine, alimente, medicamente şi bunuri de igienă personală, iar unele dintre ele sunt destinate spitalelor militare, instituţii cheie în perioada războiului, care au nevoie atât de medicamente, echipamente, cât şi de resursă umană.
‘Spitalele militare sunt foarte importante pentru că acolo sunt pregătiţi oameni care ştiu să reacţioneze în situaţii majore. Am rămas plăcut impresionat de Spitalul militar din Odessa, cât de bine sunt organizaţi. Cu părere de rău, nu le ajung medicamentele, materialele medicale, aparatura medicală. Sunt stringente aceste nevoi. Noi cu mare greutate găsim medicamentele pe care le ducem acolo, pentru că fiecare ţară are strategia ei. Este foarte greu să găsim medicamente, uneori medicamente banale. Noi depunem tot efortul şi cât putem îi ajutăm pe vecinii noştri’, a declarat pentru AGERPRES Valerii Alexeev, unul dintre voluntarii care au însoţit zilele trecute un transport umanitar la Spitalul militar din Odessa.
În vârstă de 65 de ani, medic de 37 de ani, născut în Republica Moldova, Valerii Alexeev a participat în conflictul militar ruso-chinez, dar şi în cel din Transnistria, iar în anul 1998 s-a stabilit la Tulcea.
‘Am participat cândva în conflicte militare şi din acest motiv nu am putut să stau nepăsător. Nu noi îi ajutăm pe ucraineni, ci ei ne ajută pe noi, fiindcă ne apără. Ucrainenii sunt uimiţi că atât de mult i-a ajutat România, dar le-am explicat că noi le mulţumim lor, că mor pentru noi’, a spus el.
Joi dimineaţa, pe drumul care leagă vama ucraineană de satul Orlivka aşteptau să treacă circa 20 de camioane. În faţa celor două corturi din apropierea vămii, pe nişte mese, erau aşezate un dozator de cafea, fructe, biscuiţi, dulciuri şi apă, produsele fiind gratuite pentru toţi cei care stau în apropierea vămii şi au nevoie de ele.
‘Noi am venit din a doua zi de război. Aici putem ajuta. Aici, în primele zile erau foarte mulţi oameni. Câteva mii de persoane treceau în fiecare zi. Era o coadă – Doamne fereşte – cât de lungă’, a povestit Ghenadie Versan.
Prietenul său, Anatoli Abgaş, spune că în primele zile, în doar 24 de ore, la vama ucraineană au fost peste 2.800 de persoane şi şi-a amintit unul dintre momentele cele mai emoţionante pe care le-a văzut.
‘Un caz care m-a făcut să plâng a fost cel în care o fetiţă de 2 ani a intrat cu mama ei în vamă, iar tatăl ei a rămas la barieră. Maşina era deja la vreo 30-40 de metri distanţă de barieră, atunci când fetiţa a ieşit din maşină şi fugea la tatăl ei. Mama o striga înapoi, dar ea nu s-a oprit. Atunci, vameşii i-au permis bărbatului să intre în vamă şi să-şi ducă fetiţa până la maşină. Toţi cei din jur plângeau’, a afirmat Anatoli Abgaş.
În drum spre Spitalul militar din Odessa, destinaţia ajutoarelor transmise în ultima zi din martie prin intermediul Liniei portocalii, maşina este oprită la toate punctele de control instalate de militarii ucraineni, iar mesajele anti-ruseşti scrise, ca orice altă reclamă, pe panourile publicitare condimentează drumul călătorilor care ştiu limba ucraineană.
În Odessa, sună alarmele. Unii s-au obişnuit cu ele şi îşi continuă plimbarea zilnică, alţii grăbesc pasul.
‘Le mulţumim tuturor celor care ne ajută. Acest sprijin este important pentru fiecare dintre locuitorii Odessei, pentru băieţii noştri care ne apără în prima linie şi pentru cel mai mic locuitor al oraşului. Toată lumea ne susţine acum. Lumea trebuie să înţeleagă corect ce se întâmplă în ţara noastră. Ştim cât de complicat şi de necesar este ajutorul vostru. Este ca şi cum am culege stelele de pe cer. Avem programe de sprijinire pentru militari, pentru copii, pentru centrele de mame şi copii, pentru ajutorul refugiaţilor şi transferul lor în alte state şi programul pentru evacuarea copiilor din ţară. Ştim că au fost bine primiţi şi suntem recunoscători, pentru că acesta este genofondul ţării noastre pe care nu-l putem pierde. Vă mulţumim foarte mult pentru acest ajutor, pentru că ne protejaţi copiii de război’, a menţionat Ana Pavlovna Serdiuc, voluntară la Spitalul militar din Odessa, cea care a recepţionat ajutoarele medicale trimise de ţara noastră.
În curtea spitalului, Ana Pavlovna ne spune povestea lui Oleg. Rănit la picior şi la un ochi în războiul din Donbas, el a fost îngrijit de medicii din Odessa, iar în unitatea medicală şi-a aflat şi dragostea, Oxana, o asistentă medicală care le spune glumind voluntarilor români că nu mai are papuci şi le arată papucii medicali pe care-i poartă. Au vârfurile rupte. Oxana rămâne la muncă, iar în afara spitalului Oleg face o fotografie cu Ana şi doctorul Valerii Alexeev.
‘Am prieteni care sunt acum pe front. Am auzit că din cei 30 de membri ai grupei, doar trei au rămas în viaţă şi urmau să ajungă la spitalul de aici’, arată Oleg.
Responsabilă de siguranţa transportului cu medicamente şi materiale medicale a fost Iana Medjedova, în vârstă de 22 de ani, din Herson. Ea învaţă la Academia Militară din Odessa, se pregăteşte să devină inginer auto militar şi a fost deja pe front, unde a fost rănită.
‘Îmi place meseria de militar. Cel mai greu în ultima lună a fost să-mi pierd camarazii. Eram lângă ei. E foarte dificil când nu mai ai un prieten cu care ai băut cafeaua acum cinci minute. Şi mai greu este să le spui asta părinţilor lor. Încerc să mă refac singură, iar atunci când nu reuşesc, avem programe de reabilitare psihologică. Sunt foarte puternică şi sunt convinsă că am să trec şi peste asta’, a mărturisit Iana.
Mama ei este în străinătate, iar fiica, în vârstă de 4 luni, este îngrijită de străbunică, în Herson. ‘Peste 10 ani, cred că o să fiu colonel, îmi voi apăra ţara în continuare şi-mi voi creşte copilul’, ne-a transmis Iana.
În unele cartiere, vânzătorii de legume îşi îmbie clienţii cu cartofi cu 10 grivne kilogramul, mamele se grăbesc de mână cu copiii lor, în parcuri sunt foarte puţini trecători, iar trei perechi de tineri se îmbrăţişează sprijinindu-se de gardul Academiei Militare, una dintre cele mai frumoase şi mai vechi clădiri din Odessa. Primăvara încearcă să învioreze oraşul marcat de măsuri de siguranţă specifice războiului.
‘Am văzut oameni răniţi pe holurile spitalului din Odessa, dar ce m-a şocat a fost patriotismul ieşit din comun. Am vorbit cu ruşi care stau în Ucraina, cu moldoveni din sudul Basarabiei, cu ucraineni, toţi s-au unit într-un mod de neimaginat. Oamenii aceştia au motivaţie – îşi apăra casa, familiile, copiii. Nu am văzut spaimă în ochii oamenilor din Odessa. Am văzut oameni calmi care înţeleg realitatea, înţeleg că în orice moment pot înceta să existe’, a afirmat medicul Valerii Alexeev.
De la începutul războiului, grupul de voluntari de la Linia portocalie a organizat şi a finanţat parţial nouă transporturi de ajutoare constând în alimente, haine, medicamente de primă necesitate sau materiale medicale, cu livrare directă în localităţile ucrainene Orlivka, Polyanitsa, Harkov, Kiev, Odessa, Cetatea Albă şi Pervomaisk.
‘Până acum, am livrat 16 tone de alimente, haine şi materiale medicale în valoare de 50.000 de euro, totul cu ajutorul altor voluntari şi oameni de bine români şi ucraineni şi cu sprijin financiar important, inclusiv din partea unor voluntari străini, cum ar fi Paver Foundation şi Rita Smith din Marea Britanie, David Gatchell şi Realhelpforukraine din SUA. Pentru transportul de materiale medicale destinat Spitalului Militar Central din Odessa, mulţumim furnizorului Darek Pharma Logistics din Bucureşti care ne ajută să găsim cele cerute de medicii ucraineni’, a precizat unul din coordonatorii grupului civic, Marian Machedon.
Linia portocalie pregăteşte acum un nou transport de materiale medicale în valoare de 56.000 de euro pentru Ucraina.
Primele ajutoare acordate prin intermediul acestui grup civic din judeţul Tulcea au fost trimise în ţara vecină încă de la începutul lunii trecute, când Marian Machedon şi Dan Goldan, din Constanţa, au ajuns în vama ucraineană, dar au constatat că nu pot merge mai departe, din cauza restricţiilor impuse de război.
Atunci, cei doi l-au întâlnit pe Ghenadie Varsan, cu care au ţinut legătura şi care, de la începutul războiului, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Izmail, a reuşit să monteze două corturi pentru cei care aşteaptă să treacă în România.
‘La începutul războiului, într-o seară, am întâlnit doi bărbaţi care vorbeau mai tare. M-am apropiat de ei şi am aflat că erau Marian şi Dan. Reprezentau asociaţia Magicamp. Dan este din asociaţia ‘Şofer de suflet’. M-am amestecat în discuţia lor şi le-am propus să meargă la centrul de criză de la Casa de cultură din Orlivka. Ei au fost primii voluntari care au ajuns aici pentru Ucraina. Trebuie să ai tărie de caracter să mergi într-o ţară în război, iar la miezul nopţii să intri cu ajutoare. Bravo şi mulţumim mult tuturor pentru ceea ce faceţi’, a fost mesajul lui Ghenadie Versan.
Acum, la vama din Orlivka, nu mai sunt mii de refugiaţi ucraineni, ci doar câteva sute.
‘Lucrurile s-au liniştit un pic. Noi stăm aici, pentru că nu se ştie ce va fi, să vedem dacă mai putem ajuta cu ceva. Altfel, strângem şi mergem acasă, că avem ce să facem. Până la război, trăiam foarte bine. Cred că fiecare om trebuie să-şi ducă propriul război. Eu cu vorbele şi cu pixul pot să fac mai multă treabă bună decât undeva în Armată’, a afirmat Ghenadie Versan.
Prietenul lui, Anatoli, s-a oferit voluntar în Armata ucraineană încă din prima zi a războiului.
‘Eram impresionat şi agitat şi m-am înrolat. Dacă nu mă înrolam, puteam să trec vama şi să ajut mai mult, dar aşa stau aici. În orice caz, azi sunt bucuros că sunt în Armată. E o experienţă absolut nouă. Nu-i judec pe cei care pleacă din ţară, dar îţi spun de ce m-am înrolat eu. Am trei fete. Niciodată nu le-aş fi putut explica de ce am fugit de război. Nu cred că ele m-ar fi înţeles vreodată. Cineva mi-a zis că ele au nevoie mai întâi de tată, iar eu le-am spus că ele nu au nevoie de un tată fricos’, ne-a mărturisit Anatoli Abgaş.
El spune că ar fi foarte bucuros să se vadă peste 10 ani şi ţine să le mulţumească unor persoane pentru ajutor.
‘Aud din toate părţile Ucrainei mulţumiri pentru poporul român. Toţi zic că acum se vede cine e cine. Oleg Margină, din România, este al doilea om care ne-a ajutat, primarul oraşului Isaccea, Anastase Moraru, şi azi ne trimite maşini să servim oamenii cu ceai şi sendvişuri. Şi asociaţiei Maria Andrei, al cărei coordonator pe Isaccea este Alina, le mulţumesc pentru atitudine şi apoi pentru efortul pe care-l depun zi de zi să ajute ţara noastră’, a adăugat Anatoli Abgaş.
Pe bacul cu care trecem Dunărea în România, în jurul orei 23,00, au urcat circa 50 de persoane, în special mame cu copii, iar la Tulcea, în România, în ziua următoare, îl întâlnesc pe Denis O., unul dintre ucrainenii care de aproape o lună stă în satul Sarichioi, împreună cu familia.
‘Când au început bombele, ne-a fost teamă şi am decis să plecăm din Odessa, iar cea mai apropiată ţară este România. Nu am ştiut unde vom ajunge, am urcat în autobuz şi ni s-a spus că totul va fi bine. (…) Am primit tot ce am avut nevoie, noi şi copiii noştri, şi nimeni nu ne-a cerut bani pentru cazare, electricitate sau apa consumată. Avem bani, bineînţeles, dar când am vrut să plătim, au refuzat şi ne-au spus: ‘Nu, acestea sunt gratuite pentru voi’. Aştept ca războiul să se încheie în ţara noastră, apoi vrem să ne întoarcem acasă. Dar dacă acest război va continua, vom cere ajutorul Guvernului României să găsim soluţii. Nimeni nu ştie când se va încheia războiul, iar din acest motiv nu ne facem prea mari planuri’, a declarat Denis O., în vârstă de 41 de ani, din Odessa.
El este recunoscător pentru că el şi copiii lui au primit ajutor medical gratuit din partea doctorului Valerii Alexeev şi pentru că toţi românii pe care i-a întâlnit îl ajută dezinteresat într-o perioadă atât de dificilă.
