În contextul ultimelor cutremure care au avut loc în zona Olteniei, specialiştii ne dau exemplul caselor bunicilor şi străbunicilor de la ţară, construite de meşteri, după tehnici tradiţionale, aceste locuinţe fiind mai rezistente la un seism decât unele construcţii moderne. Dovada – în cel mai mare muzeu în aer liber din România, cel de la Sibiu, întâlnim case care au rezistat fără nicio problemă la cutremurele din ultimii 200 de ani.
Una dintre acestea este o construcţie pe două nivele din lemn, chiar din judeţul Gorj, locul unde s-a produs marţi cel mai mare cutremur de până acum din zonă, cu o magnitudine de 5,7, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
‘Casa din Târgu Cărbuneşti (…) vorbeşte despre nişte valori ale arhitecturii tradiţionale şi, dacă vreţi, poate să devină oricând un exemplu pentru ceea ce înseamnă o locuire sustenabilă. Poate să inspire oricând pe trăitorul în societatea contemporană, pe cel care vrea să îşi construiască o casă. La o simplă privire a acestui monument, aşa cum îl numim noi, a acestei case pe două nivele, pe două caturi, cum spuneau ţăranii, cum spuneau chiar meşterii care au făcut-o, spuneam că o asemenea construcţie inspiră de la materialul ales, stejarul specific zonei, folosit la structura casei, până la învelitoarea casei, acea şindrilă cum o numeau ei, realizată tot din lemn de stejar, lemn de esenţă tare, lemn cu durabilitate, lemn cu poveste. Dar ceea ce este extraordinar la această arhitectură, la aceste construcţii este tocmai conexiunea lor (…) extraordinară cu natura’, a declarat pentru AGERPRES directorul Muzeului în aer liber, Lucian Robu.
Lemnul bine ales, de stejar, meşteri care ştiu să îl cioplească şi să îl îmbine, aşa-numitele cheutori, pereţi care să nu cadă la orice cutremur, izolaţi natural, – acestea sunt secretele duplexului de gospodării care alcătuiesc complexul arhitectural din Stolojani – Cărbuneşti, judeţul Gorj, care a fost demontat şi refăcut în Muzeul în aer liber din Sibiu, cel mai mare de acest fel din Europa.
Casa din Târgu Cărbuneşti (judeţul Gorj), construită în secolul XIX, a fost ulterior demontată şi refăcută în muzeul de la Sibiu, în 1980. Casa are un soclu de piatră. Primul nivel este construit din bârnă rotundă de stejar, încheiat în cheutoare dreaptă şi rotundă. Una dintre încăperi era cămara, cealaltă era folosită pentru adăpostirea animalelor. La etaj se pot vedea doar bârne de stejar, dar cioplite în patru feţe încheiate în cheutoare rotundă, cu pereţii tencuiţi cu pământ galben şi totul este zugrăvit cu var alb la exterior şi interior. La etaj, locuinţa are două încăperi: camera de zi, cu vatră, unde se prepara hrana şi camera bună, cu sobă de încălzit alimentată cu lemne. Prispa este parţial închisă la etaj, are şi un spaţiu tip foişor, cu stâlpi sculptaţi în tehnica specifică Gorjului. Podeaua este realizată din pământ bătut, la nivelul superior fiind susţinută de un pod din spărturi de stejar. Tavanul este lucrat în tehnica pană şi uluc, din scândură de fag. Acoperişul este în patru ape, cu învelitoare din şindrilă de stejar.
Arhitectura unei asemenea case impresionează specialiştii de pretutindeni. Meşterii ştiau să aleagă bine stejarul care trebuia tăiat şi prelucrat pentru a construi o casă rezistentă sute de ani. Cheutorile reprezintă doar unul dintre secretele caselor de lemn ale bunicilor.
‘Tocmai asta îi uimeşte şi pe cei care sunt acum – arhitecţii contemporani, specialişti, cei care fac analize pe arhitectură, încearcă să salveze, fac eforturi extraordinare pentru a prezerva această arhitectură zonală, îi uimeşte modul în care oamenii aceştia, de multe ori fără nicio clasă, cu nişte cunoştinţe empirice care au devenit tezaure, reuşeau să aleagă lemnul, să-l recolteze în luna care trebuia recoltat, să-l făţuiască, să-i dea două feţe, să-i dea patru feţe, să aleagă şi să folosească unealta potrivită, să îi cunoască comportamentul. Dacă vorbim de cutremure, cum s-a întâmplat recent la noi, chiar în Gorj, putem spune despre rezistenţa acestor construcţii’, a precizat Lucian Robu.
Bârne de stejar, cu pricepere cioplite la capete, aşezate unele peste altele, care se îmbină perfect, aşa-numitele cheutori, reprezintă un alt detaliu care face ca această construcţie să reziste mai bine la un cutremur.
‘Aceste bârne care ies le denumim noi cheutori sau juxtapuneri, care sunt practic îmbinate una în alta, nişte crestături, nişte cioplituri, meşterii le spuneau crestături, asta permite casei ca la momentul în care sunt aceste cutremure sau sunt chiar alunecări de teren, mişcări de falii, practic cheutorile acestea permit elementelor structurale să se balanseze uşor, să se mişte, nu stau într-o structură rigidă. Lemnul, la rândul lui, cum spuneam, bine ales, bine făţuit, e durabil, e rezistent, îşi creează propria lui durabilitate, forţă. Practic, modul în care grinzile susţin tavanul, modul în care greutatea acoperişului se lasă pe stâlpi, asta face ca această casă să intre într-o proprie tensiune şi echilibru’, a explicat directorul Lucian Robu.
Potrivit lui Lucian Robu, aceste case cu estetica lor l-au inspirat pe Brâncuşi. Mai mult decât atât, aceste locuinţe au o aerisire foarte bună, pereţii fiind daţi cu var, deci respiră. Cei care locuiesc vara într-o asemenea casă au răcoarea asigurată de pereţi, iar iarna căldura nu se pierde datorită lemnului şi izolării cu pământ galben.
Tocmai pentru că sunt modele pentru construcţii durabile, aceste case sunt conservate şi promovate de muzeul sibian. ‘Putem să devenim sustenabili învăţând de la natură, învăţând de la aceste modele, învăţând de la cei de acum o sută de ani’, spune Lucian Robu.
Construcţiile în armonie cu natura, meşterii care mai ştiu tehnicile care s-au dovedit, în sute de ani, durabile, pereţii şi tavanele construite din lemn şi eventual izolate cu pământ, folosirea inclusiv a unor cuie din lemn de esenţă tare – toate acestea fac ca acele case bătrâneşti să fie rezistente şi să nu se prăbuşească la cutremure.
‘Acesta este secretul: meşterii, cu practicile şi instrumentarul de acolo (locul de unde provine o casă – n.r.), folosind acelaşi tip de lemn’, adaugă Lucian Robu.
Directorul Muzeului în aer liber din Sibiu, Lucian Robu, este convins că, dacă această casă din lemn s-ar fi aflat încă în judeţul Gorj, ea ar fi rezistat fără crăpături la cele două cutremure recente: ‘Aceste cheutori şi modul în care le asamblezi îi permit lemnului să lucreze şi să se adapteze mişcărilor tectonice. (…) Sunt construcţii care, indiferent de intemperii, indiferent de mişcări tectonice, nu se mai reaşază, rămân în acel echilibru’.
