Când pleacă la drum, turistul are, de cele mai multe ori, câteva obiective prestabilite, pe care îşi propune să le viziteze, fie că este vorba despre muzee, clădiri impozante, monumente sau rezervaţii naturale, lăsându-se cucerit de frumuseţea locurilor, dar mai ales de poveştilor şi legendele zonei, pe care are ocazia să le descopere.
Jimbolia, aflată nu departe de graniţa cu Serbia, este nu doar o destinaţie care atrage prin cele şase muzee (al Căilor Ferate, al Pompierilor ‘Florian’, Muzeul ‘Ştefan Jager’, al Presei ‘Sever Bocu’, Casa memorială ‘Petre Stoica’ şi Casa memorială ‘Dr. Karl Diel’), ci şi un adevărat ”tărâm” al legendelor, pe care le dezvăluie, pentru AGERPRES, Cristina Dema, coordonatorul Muzeului Presei ‘Sever Bocu’, şi Sergiu Dema, directorul Casei de Cultură din Jimbolia.
Iar aceştia încep incursiunea în istoria locurilor.
Străbunii locuitorilor Jimboliei de astăzi au venit din zona dintre Germania şi Franţa. Jimbolia era părăsită de pe vremea turcilor. La plecarea din locurile occidentale de baştină, oamenilor li s-a promis că vin într-un ţinut cu pământuri bogate, cu case ridicate de statul austriac, dar în 1767, când coloniştii au ajuns aici, au dat peste un câmp gol, fără nimic. Bântuia malaria. Statul austriac s-a angajat că le va construi coloniştilor case. Din cauza vremii ploioase, au găsit vreo 400 de case ridicate doar până la nivelul fundaţiei, iar în nordul localităţii, un cimitir cu vreo 80 de morminte aproape de suprafaţă, pentru că din cauza pânzei freatice ridicate nu puteau fi înhumaţi mai adânc. Aceşti 80 de decedaţi erau muncitori care ar fi trebuit să lucreze la casele noilor veniţi. Neavând ce face, coloniştii s-au apucat să îşi construiască locuinţele, dar au murit mulţi.
La începutul secolului următor, în Jimbolia se naşte Ioan Csekonics (1809), într-o familie care a dat mai mulţi conţi cu importante implicaţii în politică, dar care cultiva şi pasiunea pentru cultura pământului şi delicatesele exotice, cum ar fi ananasul.
‘Sunt legende legate de familia Csekonics, în Jimbolia. Se spune că familia avea o seră, grădină de vară, în care creştea fructe exotice. O contesă îi scrie o scrisoare unei prietene, căreia îi spune că a trecut prin Jimbolia şi a mâncat compot de ananas crescut în sera familiei Csekonics. Familia administra un domeniu agricol foarte bine dezvoltat. În 1900, familia Csekonics participă la Expoziţia Universală de la Paris, care a cuprins întregul glob, a durat vreo opt luni şi a atras în jur de 50.000.000 de vizitatori, în condiţiile în care Franţa avea vreo 40.000.000 de locuitori. La această expoziţie, familia conţilor jimbolieni participă la mai multe categorii destinate agriculturii şi câştigă trei medalii de aur, devansând inclusiv ministere ale Agriculturii din diferite ţări’, relatează Sergiu Dema.
Cine aude de Jimbolia nu poate rezista tentaţiei de a descoperi tunelul subteran care se presupune că făcea legătura între conacul de iarnă al familiei, actual sediu al primăriei, şi Castelul Csito, o bijuterie arhitectonică realizată de un celebru arhitect al vremii, din Ungaria, Ybl Miklos, care a proiectat Opera din Budapesta.
O altă poveste mai puţin ştiută este cea a lui Franz Maderspach, un erou al Revoluţiei de la 1848-1849.
‘O poveste este legată de Franz Maderspach, un erou al Revoluţiei de la 1848-1849, care ajunge în Jimbolia după o luptă din apropiere şi moare în oraş. Este înmormântat în Jimbolia, iar la câteva zile după acest tragic eveniment, armata austriacă intră în Jimbolia, află că acest erou al Revoluţiei este înmormântat recent şi ca să-i înveţe minte pe toţi revoluţionarii, comandantul armatei (generalul Haynau – n.r.) dă ordin să fie dezgropat şi spânzurat. Jimbolienii au făcut atunci un lanţ uman în jurul mormântului şi nu au permis sub nicio formă profanarea lui. Şi astăzi mai este mormântul cu un monument funerar care reprezintă o coloană frântă, realizat din marmură de Ruşchiţa’, spune Sergiu Dema.
Oraşul Jimbolia a fost cunoscut, până în anul 1990, în plan economic, mai ales prin fabrica ‘Ceramica’, ctitorită la mijlocul secolului XIX, printr-o alianţă neobişnuită între două familii, care a rămas de poveste.
‘Fabrica ‘Ceramica’ a apărut în urma unei încrucişări între două familii, care nu poate fi acceptată în zilele noastre. Fabrica a aparţinut la început unei familii, Bohn, care avea o manufactură de cărămidă, în jurul anului 1850. În 1856 apare calea ferată în Jimbolia, adevărată mană cerească pentru dezvoltarea economică. Familia Bohn se gândeşte dacă nu cumva terenul din apropierea căii ferate nu e bun pentru producerea cărămizii, pentru că, dacă e bun, îl cumpără şi are calea ferată în spatele fabricii pentru piaţă de desfacere. Pământul este foarte bun, dar familia nu putea face singură acest lucru, aşa că se ajunge la ‘încrucişare’. Într-o localitate aflată la 10 km de Jimbolia, acum este în Serbia, de unde era familia Bohn, mai era o familie care făcea cărămidă, familia Muschong. Fata Bohn se căsătoreşte cu băiatul Muschong şi fata Muschong se căsătoreşte cu băiatul Bohn, deci fraţii între ei, ca să nu se înstrăineze averea. Astfel se naşte un imperiu absolut gigantic al cărămizii, cu fabrici la Jimbolia, Kikinda, Lugoj, Budapesta, Bekescsaba, în Serbia, fiind cea mai mare companie de cărămidă din această parte a Europei. Odată cu excavarea pământului s-au descoperit oase de mamut, în mai multe rânduri, în perioada comunismului. Ele există şi azi, fildeş, craniu, femur, bazin de mamut şi sunt expuse la Liceul din Jimbolia’, detaliază soţii Dema.
Aceste urme de mamut au fost descoperite în timpul săpăturilor din carierele de pământ făcute de un excavator. La un moment dat, muncitorul care manipula excavatorul a auzit un zgomot ciudat, puternic, a coborât în carieră şi a descoperit oasele. Au venit specialiştii care le-au preluat prin anii 1970, au scos un craniu de mamut de vreo 20.000 de ani vechime, oase de rinocer şi alte artefacte care ţin de paleontologie, obiecte preistorice la peste 16 metri adâncime.
‘Explicaţia ar putea fi că probabil au fost alte condiţii climatice sau că a fost un râu în zonă, iar mamuţii au murit în timpul unei viituri. Acele cariere există şi astăzi, dar cât a funcţionat fabrica, ele erau desecate permanent. După 1990, când a fost oprită activitatea fabricii, apa a trecut peste aceste cariere, dar în una, numită ‘Aurel Herişanu’, care era directorul fabricii în perioada comunistă, mai este o casă şi acum sub apă. În perioada războiului din Vietnam, un jimbolian, Peter Klein, de la fabrica de ceramică, a fost trimis de Guvernul României să-i înveţe pe aceia tehnologia fabricării cărămizii eficiente, cea cu orificii în ea. A trecut prin momente foarte grele, a fost rechemat în ţară după ce acolo s-a înrăutăţit situaţia militară, nu mai avea avion, aşa că a trebuit să vină terestru, prin China, Rusia, până acasă.
Acea călătorie l-a afectat mult şi a rămas cu un tremur toată viaţa, fiind îngrijit de directorul de atunci al fabricii’, povesteşte Dema.
Astăzi, Jimbolia are şapte bălţi de pescuit formate în fostele cariere de pământ, iar una poartă numele temerarului
Herişanu. Excavaţiile de la fabrică au fost aduse după 1900. Până atunci, pământul era scos cu mâna de cubicaşi (numele vine de la metru cub de pământ pentru care erau plătiţi). Era o muncă de ocnaş, iar muncitorii dormeau în gropile pe care le săpau sau îşi făceau colibe.
Cristina şi Sergiu Dema ne aduc cu poveştile mai aproape de un alt punct care a fost martorul multor întâmplări cu încărcătură istorică, petrecute în Jimbolia: gara. Aici, Regina Maria a dat un interviu când a revenit din SUA (noiembrie 1926) unde a fost să promoveze ţara. Tot pe aici au trecut Nicolae Titulescu, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, Sever Bocu, Pamfil Şeicaru, prinţesa Martha Bibescu.
‘Martha Bibescu, care obişnuia să călătorească cu Orient Expresul, a observat de mai multe ori, în apropierea gării din Jimbolia, o tânără îmbrăcată foarte luxos, uneori însoţită de o altă doamnă. Atât de mult a impresionat-o acea fată, încât, odată, a coborât din tren, a luat o trăsură şi s-a interesat cine e tânăra. Orient Expres a circulat prin Jimbolia până prin perioada 1936 – 1967. Atunci a fost schimbată ruta pe la Vârşeţ, după decenii bune. Varianta Simplon a Orient Expresului unea Bucureşti-Timişoara-Veneţia-Paris. Gara din Jimbolia a fost şi locul în care se făcea contrabandă cu lingouri de aur, care trebuiau scoase sau să intre ilegal în ţară, dar şi locul în care s-au înregistrat întâmplări dramatice. Localnicii povestesc despre un bărbat care ar fi vrut să iasă ilegal din România comunistă şi s-ar fi fixat pe fundul unui vagon, dar în Jimbolia ar fi fost depistat’, sunt alte poveşti pe care ni le dezvăluie soţii Dema.
Calea ferată a apărut în Jimbolia în anul 1850 şi a fost un lucru extrem de benefic pentru economia locală care se dezvoltase, dar fabricanţii nu aveau cum să transporte marfa până în Occident, unde era cererea. Se mai transporta şi pe Bega, dar râul se colmata şi era foarte costisitoare întreţinerea. Atunci s-a luat hotărârea să se facă o cale ferată care să lege Viena-Budapesta-Timişoara, apoi spre Baziaş şi pe Dunăre, spre restul Europei.
‘Calea ferată trebuia să treacă prin Sânnicolau Mare – Comloşu Mare – Lenauheim, dar nu prin Jimbolia. Unul dintre cei trei conţi ai familiei Csekonics înţelege că ar fi un dezastru pentru localitate dacă nu ar fi conectată la calea ferată şi începe să facă lobby la Viena şi profită de faptul că acel conte care administra Sânnicolau Mare atunci, Nako, era conservator şi acesta nu ar fi vrut ca locomotiva să treacă pe teritoriul lui, pentru că locomotiva cu abur mai arunca şi scântei pe coş şi se temea să nu i se aprindă câmpurile agricole. Csekonics a profitat de situaţie şi astfel calea ferată s-a construit la Jimbolia, ceea ce a făcut ca în jurul ei să se dezvolte industria localităţii’, mai povesteşte Sergiu Dema.
Construcţia căii feroviare s-a făcut interesant: materialele erau uşor de adus de la Budapesta şi Szeged, dar spre Timişoara nu era nicio cale de legătură. Astfel, s-a adus o locomotivă dezmembrată, pe Dunăre – Tisa – Bega, la Timişoara, unde a fost asamblată, au început să monteze linia şi dinspre Timişoara spre Jimbolia şi dinspre Szeged spre Jimbolia şi s-au întâlnit în preajma oraşului, ne mai spune Sergiu Dema.
