Alin Mihai Şavlovschi, adolescentul din satul tulcean Chilia Veche care a câştigat luna trecută medalia de aur la Festivalul olimpic al tineretului european (FOTE), Maribor, Slovenia, deşi se antrenează pe străzile satului de la graniţa cu Ucraina, va alerga, marţi dimineaţa, în proba de 3.000 de metri obstacole, la Campionatul european de atletism, găzduit în perioada 7-10 august de Israel.
Adolescentul va împlini 17 ani pe data de 22 august şi şi-a propus ca la competiţia din Ierusalim să se claseze în primii 10 sportivi, în condiţiile în care este unul dintre cei mai tineri atleţi.
‘Pentru Israel nu prea mai am emoţii. Emoţii am avut pentru Maribor, acolo au rămas toate. Merg cu capul sus, cu încredere, să prind finala şi să intru în primii 10’, a declarat, pentru AGERPRES, înainte de plecarea la concurs, Alin Mihai Şavlovschi.
Dacă se va califica marţi, el va repeta proba în finală, joi.
Elev în clasa a X-a la Liceul teoretic ‘Ion Creangă’ din Tulcea, adolescentul din satul Chilia Veche se antrenează pe un stadion de fotbal nefuncţional, iar pista cu obstacole este improvizată din paleţi din lemn.
‘Pista e foarte proastă. Când plouă, alerg pe străzile satului. E altceva când sunt pe şosea, iar antrenorul vine cu bicicleta. (…) La Maribor m-am simţit bine. Planul cursei îl făcusem cu mult timp înainte, ştiam ce aveam de făcut, iar cel mai important lucru a fost că mi-am ţinut emoţiile în frâu şi am fost calm. Pe lângă mine erau foarte mulţi adversari buni, unii în topul european, iar asta mi-a dat emoţii. Atuul meu a fost încrederea în mine’, a afirmat Alin Mihai Şavlovschi.
În ceea ce priveşte războiul din Ucraina ale cărui explozii se pot auzi uneori de pe malul românesc al Dunării, adolescentul spune că nu i-au afectat antrenamentele.
‘Ştiu că sunt în siguranţă şi nu am de ce să-mi fac griji, momentan. Sper să nu se întâmple nimic rău pe viitor. Îmi continui antrenamentele. Asta e. Nu am de ales’, a mai spus adolescentul.
Alin Mihai Şavlovschi, membru al lotului naţional de atletism din 2022, a fost apreciat anul trecut drept una din ‘minunile României’, într-o postare pe o reţea de socializare făcută de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, după ce a câştigat medalia de bronz la proba de 2.000 de metri obstacole din cadrul competiţiei similare din 2022.
‘Ce facem aici este de domeniul fantasticului, să zic aşa. Să duci un copil să alerge pe o pistă o dată într-un an, atunci când merge la un concurs naţional, e foarte greu, dar asta e! Anul trecut, după ce unul dintre sportivi a luat medalia de bronz la FOTE, toată lumea a venit, a văzut, s-au făcut interviuri, dar aici s-a oprit totul. Comunitatea e foarte mică, iar autorităţile ne tot amână, că o să vină cineva de la Compania Naţională de Investiţii sau cineva de la COSR. Noi am făcut măsurători. Nu vrem ceva de nivel naţional sau internaţional. Măcar o bază multifuncţională. Nici măcar teren de sport nu este pentru elevii şcolii generale din localitate. Noi încă sperăm. După medalia de aur, iar am primit promisiuni’, a declarat antrenorul adolescentului tulcean, preşedintele clubului Atletic Delta Chilia Veche, Nicolae Sandu.
Clubul Atletic Delta Chilia Veche a fost înfiinţat în anul 2012 de Nicolae Sandu pentru a-i încuraja pe fiii săi să facă sport. Copiii lui i-au atras spre sport şi pe ceilalţi colegi, iar antrenorul lor, fost poliţist de frontieră, i-a înscris şi la competiţii naţionale. În anul 2013, la Campionatul naţional de cros desfăşurat la Băile Felix, clubul a câştigat prima medalie la un concurs naţional, argint, obţinut de echipa fete, la categoria copile 2.
‘Practic, avem un stadion de fotbal nefuncţional. Aici nu a existat niciodată o echipă de fotbal. Comunitatea fiind foarte mică, iar copiii foarte puţini, nu poţi înfiinţa o echipă de fotbal. Am amenajat o pistă de viteză, ne-am pregătit o groapă cu nisip, avem ceva improvizat din paleţi pentru cursele pentru obstacole. Nu există pistă de atletism, nici măcar zgură. Şi mai avem un cerc pentru aruncări’, a menţionat Nicolae Sandu.
Alin Mihai Şavlovschi a început să practice atletismul la vârsta de 8 ani şi îşi dorea să devină fotbalist.
‘La primul antrenament de atletism, am venit în sandale şi blugi trei sferturi. Antrenorul nu a reacţionat într-un anume fel, pentru că nici nu aveam haine pentru practicarea sportului. (…) Îmi doresc să mă calific în 2028, la Olimpiadă. Mi-ar plăcea să primesc o bursă să plec în străinătate la studiu şi să continui cu atletismul. Normal că m-aş întoarce apoi în satul meu natal. Nicăieri nu e ca acasă. Aş încerca să fac ce nu au reuşit multe persoane. Dacă ar mai exista clubul, aş încerca să construiesc eu un stadion’, a afirmat Alin Şavlovschi.
Adolescentul din Chilia Veche a câştigat prima medalie la un campionat naţional în anul 2021, bronz la proba de 1.500 de metri, iar prima medalie la un campionat european a fost obţinută în anul următor, la FOTE, Slovacia, bronz la proba de 2.000 de metri obstacole.