Doar două unităţi de cazare din Delta Dunării sunt deschise în această iarnă, în condiţiile în care în anii trecuţi numărul pensiunilor care aveau oferte pentru sărbătorile de iarnă era de cel puţin şase ori mai mare, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării, Cătălin Ţibuleac. Situaţia din această iarnă se explică prin reticenţa turiştilor în contextul crizei sanitare, una din cele două unităţi de cazare deschise având rezervate de Crăciun circa 20% din locuri, iar de Revelion circa 90%. ‘Avem un Crăciun mai timid, având în vedere pandemia şi nesiguranţa din domeniu, dar Revelionul se anunţă a fi un succes. Vom avea mulţi oaspeţi, mâncare foarte bună şi focuri de artificii pe apă. Pentru Crăciun, oaspeţii ne sună, ne întreabă despre măsurile de siguranţă, dar foarte puţine dialoguri se concretizează în rezervări’, a afirmat directorul unui resort din satul Crişan, Beniamin Crăciun. El a mai spus că turiştii care şi-au făcut rezervări pentru sărbătorile de iarnă sunt în mare parte vizitatori ai Rezervaţiei care au descoperit zona în timpul verii. Printre puţinii turişti aflaţi zilele trecute în Deltă a fost şi Dana Săvuică, cunoscută femeie de afaceri, fost fotomodel şi realizatoare de emisiuni TV. ‘Am venit cu foarte mare bucurie aici să descopăr un loc de cinci stele, unde serviciile sunt la cel mai înalt nivel, unde te simţi răsfăţat din toate punctele de vedere şi unde ai foarte multe de făcut chiar şi în timpul iernii, plimbări cu barca pe canalele Deltei, degustări de produse realizate chiar aici. Tocmai am terminat un masaj realizat de o echipă de filipinezi şi srilankezi care, prin tehnica şi mirosurile uleiurilor alese, m-au trimis în a doua mea casă din copilărie, Sri Lanka’, a declarat Dana Săvuică. După ce anul acesta a promovat pe diferite reţele de socializare unităţi hoteliere de pe litoralul Mării Negre, ea a apreciat că turismul din România are nevoie de o infrastructură mai bună, dar şi de mai multă încredere. ‘Am arătat pe Instagram că şi România s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor noastre, având măsurile de siguranţă foarte bine aplicate în resorturi. Nu m-am dus cu teamă pe litoral, pentru că am ales cu grijă hotelurile. În afară de infrastructură, cred că turismului din România îi lipseşte încrederea în propria ţară şi propriile resurse, naturale şi tradiţionale. Ideea e să avem grijă de ţara noastră şi să ne bucurăm de toate bogăţiile pe care le avem, pentru că este atât de ofertantă. Avem mare, dar şi munţi, avem râuri şi lacuri, inclusiv zone unice pentru biodiversitatea lor, cum este Delta Dunării’, a mai spus Dana Săvuică. În mini-portul din satul Murighiol, plin de bărci şi de maşini ale turiştilor în timpul verii, erau la finele săptămânii trecute doar câteva maşini parcate şi tot atâtea ambarcaţiuni acostate. ‘Suntem iubitori de Deltă. Iarna, zona are un farmec aparte. Miturile spun că acum trage peştele mare şi nu ne mai încurcă cel mic. Noi aşteptăm în continuare. Am prins doar şalău, iar ştiuca nu a tras deloc. Pescarii cu experienţă ştiu că lucrurile astea se întâmplă foarte des. În Deltă, nu e obligatoriu să prinzi peşte. Ne-am distrat zilele trecute cu doi enoţi care se jucau pe malul unui canal. Nu vezi aşa ceva în altă parte. Iarna, vezi altfel păsările răpitoare. În plus, e liber. Vara, aici nu ai loc să-ţi laşi barca’, a afirmat Sebastian Constantin, din Constanţa, care alături de alţi trei prieteni se afla la pescuit în apropiere de canalul Sulina. De altfel, nici pescarii comerciali nu se laudă în această perioadă cu capturi importante. ‘Nu am prins decât vreo patru peşti, iar ştiuca nu trage deloc. A dat pandemia şi în ea. A mai fost aşa şi în alţi ani’, a declarat unul din cei doi bărbaţi cu permise de pescuit comercial aflaţi pe canalul Sfântu Gheorghe. Pentru unii localnici, iarna este un chin atunci când Dunărea îngheaţă. ‘În 2016-2017, a îngheţat ultima oară Delta. A fost frumos de vizitat, dar să trăieşti aici e un chin. Se blochează Dunărea, nu ai cum să ieşi, salvarea vine doar cu elicopterul, iar aprovizionarea este foarte slabă. Când e gheaţă, e greu şi cu pescuitul. Acum, nu e ştiucă. Nivelul apei a fluctuat şi nu e bine pentru pescuit. În plus, în primăvară nu a fost apă pentru ca peştele să se reproducă, aşa că pescuitul e la noroc’, a afirmat Cătălin, în vârstă de 35 de ani, din Crişan. Una dintre atracţiile sezonului rece în Deltă este lijanca, patul cu sobă din casele lipoveneşti, dar puţini mai sunt cei care ştiu să o facă, sau cel puţin aşa spune Claudia din satul Crişan, în vârstă de 44 de ani, care a furat meseria de la tatăl ei, atunci când era copil. ‘Eu şi ceilalţi patru fraţi am crescut cu lijancă şi teracotă. Dormeam pe pat, dar iarna, când veneam de afară, de la joacă, toţi copiii ne urcam pe lijancă. Am învăţat de la tatăl meu să fac lijancă şi am făcut acum vreo zece ani în două case din sat. E lucru greu, pentru că se face din chirpici pe care-i confecţionezi vara, iar apoi lucrezi la sobă o zi da şi alta nu. Dacă grăbeşti lucrurile, toată lucrarea poate să cadă’, a afirmat tulceanca din Crişan. Ea a mai spus că promovarea turismului în Crişan a ajutat foarte multe familii. ‘Turismul s-a dezvoltat foarte mult la noi în zonă şi în momentul de faţă avem foarte multe locuri de muncă. Acum, stai doar dacă nu vrei să munceşti. E greu cu pescuitul. Tatăl meu a fost pescar şi după 30 de ani de muncă are o pensie de 900 de lei’, a mai spus Claudia. Potrivit preşedintelui Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Ţibuleac, doar două unităţi de cazare din cele opt unităţi administrativ-teritoriale din Delta Dunării sunt deschise în timpul sărbătorilor de iarnă. ‘În Deltă, avem unităţi de cazare deschise la Crişan şi Sfântu Gheorghe. Gradul de rezervare pentru Crăciun este similar la amândouă, de circa 20%. În iernile trecute, în Deltă erau deschise 12-14 unităţi de cazare, iar planurile de atunci pentru a prelungi sezonul turistic în Deltă trebuie reevaluate’, a afirmat preşedintele Ţibuleac. Conducerea AMDTDD a precizat că, în contextul pierderilor înregistrate pe fondul pandemiei cu noul coronavirus, două unităţi de cazare se vor vinde. ‘Vom vedea cine mai iese din această iarnă, pentru că cel puţin doi proprietari de unităţi de cazare vor să vândă imobilele. După ce vom evalua situaţia, vom vedea ce avem de făcut. Este clar însă că industria ospitalităţii îşi va reveni cu greu şi abia în trei sau cinci ani vom ajunge din nou la nivelul din 2019’, a mai spus preşedintele AMDTDD. În perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, zonă care include şi localităţi din zona de terasă a judeţului, există 320 de unităţi de cazare cu 7.900 de locuri autorizate, însă cele mai multe se închid în timpul iernii din cauza costurilor ridicate reclamate de încălzirea unităţilor. Chiar dacă sunt închise, unele unităţi de cazare din Deltă le oferă turiştilor posibilitatea de a câştiga în perioada sărbătorilor de iarnă vacanţe gratuite pentru anul viitor. ‘Premiul constă în două nopţi de cazare, cu toate facilităţile incluse, pentru două persoane. (…) Concursul este valabil până la data de 23 decembrie, ora 24.00. Anunţarea câştigătorului va avea loc pe data de 24 decembrie, ora 12.00’, a anunţat zilele trecute, pe o reţea de socializare, proprietara unei pensiuni din Deltă, Silvia Savu. Anterior crizei sanitare, proprietarii unităţilor din Rezervaţie au anunţat că doresc să prelungească sezonul turistic şi în perioada iernii, în contextul în care sărbătorile pe rit vechi din Deltă le pot oferi oaspeţilor motive în plus pentru a petrece câteva zile aici.