Patronatul Peştelui din România (PPR) estimează că 70% dintre fermele piscicole vor falimenta anul viitor, cel mai târziu, după ce au accesat fonduri europene în perioada de programare 2014 – 2020, iar Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM) a decis să le ceară să returneze o parte din fondurile investite.
Vicepreşedintele PPR, Alexandru Bonea, a declarat pentru AGERPRES că majoritatea fermelor piscicole care au accesat fonduri nerambursabile pentru investiţii au primit procese verbale pentru recuperarea a 40% din valoarea proiectelor, din cauză că Autoritatea de Management (AM) pentru POPAM, în urma unor controale efectuate de Comisia Europeană, a decis să reducă aportul în natură al fermelor de la 50% la 10%, pe măsura ”Investiţii productive în acvacultură”.
‘Programarea 2014 – 2020 a generat un conflict grav care s-ar putea să închidă – estimăm noi, ca asociaţie de producători – circa 70% din sector, deoarece, din nou, proiectele de investiţii cu aport în natură au început să primească procese verbale de recuperare creanţe, nu din vina beneficiarilor, ci a celor care au făcut ghidurile şi nu le-au aliniat după regulamentele europene. Din câte ştim, sunt 88 de societăţi afectate care au făcut 120 de proiecte. Până acum, s-au făcut procese verbale de 38 de milioane de euro, dar noi estimăm că valoarea acestora va ajunge la 42 de milioane de euro. Adică, practic, e vorba de 40% din cei 110 milioane de euro care au fost alocaţi. Nu doar că (banii europeni – n.r.) nu au avut efectul scontat, ci au generat colaps total în sector’, a menţionat Alexandru Bonea.
El a amintit că acvacultorii s-au confruntat cu aceeaşi problemă în accesarea fondurilor nerambursabile şi în exerciţiul financiar 2007 – 2013 şi a criticat faptul că finanţările dedicate pisciculturii sunt accesibile şi primăriilor.
‘Pe fiecare programare, fondurile pe POP (Programul Operaţional pentru Pescuit – n.r.) au fost de aproximativ 230 milioane de euro. De fiecare dată, pentru investiţii în acvacultură s-au folosit circa 110 milioane de euro, restul revenind comunităţilor de pescari, organizaţiilor neguvernamentale sau cercetării. Doar că ONG-urile sau unităţile administrativ-teritoriale folosesc nişte bani de pe o axă pentru pescuit şi acvacultură în scopul dezvoltării comunităţilor locale, ele având alte zeci de măsuri şi programe pe care pot aplica, ceea ce diminuează drastic suma, aproape o înjumătăţesc. Al doilea aspect este legat de o proastă implementare a AM-ului care, indiferent de ce perioadă de programare vorbim, când a încercat să compenseze siturile Natura 2000 sau păsările ihtiofage, a generat o problemă pentru 26 de societăţi. Au fost luaţi înapoi circa 20 de milioane de euro. Dacă a fost un grad de implementare de 80%, mai scădem probabil vreo 20 de milioane de euro, vedem că nu au fost atât de mulţi bani băgaţi pe programarea 2007 – 2013’, a mai spus vicepreşedintele PPR.
În opinia sa, statul român trebuie să acopere pagubele produse de păsările ihtiofage de la bugetul de stat, nu din fondurile europene destinate dezvoltării, cu atât mai mult cu cât compensarea pierderilor este prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate şi nu este pusă în practică nici în momentul de faţă.
‘Ar trebui să rezolvăm cea mai gravă problemă, a siturilor Natura 2000. Suntem conştienţi că statul nu va putea compensa aceste pierderi 100%, pentru că acestea depăşesc valoarea producţiei vândute. Vrem alinierea legislaţiei, să găsim o metodă prin care să ne protejăm producţia, o metodă pe care Ministerul Mediului să ne lase să o folosim. Iar doi, să ni se acorde o despăgubire pentru ceea ce consumă (păsările ihtiofage – n.r.), fie ea cât de mică, să acopere parte din costul de pompare a apei sau o parte din costul de furajare’, a arătat vicepreşedintele Alexandru Bonea.
Reprezentantul PPR a amintit că legea acvaculturii aflată în dezbaterea Senatului ar fi ‘un pas uriaş înainte’ pentru sector, deoarece piscicultura este singurul domeniu al agriculturii din România care nu beneficiază de niciun sprijin financiar.
‘E important să ne separăm de pescuit, pentru că (pescuitul şi piscicultura – n.r.) sunt două activităţi total diferite. Pescuitul se referă la activitatea din mediul natural, Delta Dunării, mări, oceane, iar acvacultura se desfăşoară în ferme care sunt concesionate şi se gospodăresc singure. Nu au nicio legătură una cu alta. Sperăm ca odată cu intrarea în vigoare a acestei legi să beneficiem şi noi, aşa cum beneficiază şi colegii noştri din UE, de diferite scheme de ajutor de stat sau diferite subvenţii care să ne facă să fim competitivi’, a afirmat acesta.
Absolvent al Facultăţii de inginerie piscicolă din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, Alexandru Bonea s-a născut în 1982, în oraşul Babadag, iar la vârsta de 4 ani, mergea dimineaţa, cu tatăl lui, Valter Bonea, inginer piscicol de asemenea, la ferma din apropierea urbei.
‘Băiatul meu avea 4 ani şi venea cu mine la 4 dimineaţa aici. Îi plăcea şi dorea să se facă inginer piscicol. Era perioada în care piscicultura înflorea. Statul român ne punea tot la dispoziţie numai să facem peşte. Ştiţi, pe vremea aceea era criza de alimente, iar noi suplimentam bine cu piscicultura. Aveam furaje la discreţie, aveam tot ce ne trebuia. În anul 2020, am ieşit la pensie cu 1.314 lei pe lună, iar acum am o pensie de 2.345 de lei’, ne-a spus Valter Bonea.
El deţine acum ferma la care a lucrat în timpul comunismului.
‘Cu privatizarea, pot spune că am fost norocos, pentru că atunci toţi ceasornicarii şi frizerii au cumpărat ferme din fosta Centrala Deltei şi, printr-un mare noroc, am reuşit să cumpăr ferma împrumutându-mă la bănci. Am împrumutat bani cu dobândă de 87%, că aşa erau dobânzile atunci, şi niciodată nu ajungeam să plătesc la timp, plăteam şi dobândă de 125%. Aşa am tras-o până în 2011. Norocul meu a fost că ştiam ce am în crescătorie. Altfel, nu rezistam’, a povestit administratorul fermei, Valter Bonea.
În timpul comunismului, ferma avea o producţie de 300 – 350 de tone, dar acum ea a ajuns la 100 de tone, din cauza păsărilor ihtiofage şi a incapacităţii de a suporta preţurile crescute la energia electrică necesară pompării apei în lac.
‘Nu ne permitem să alimentăm cu apă heleşteul Tauc cu motopompe acţionate electric. Are o suprafaţă de 260 de hectare. Am rămâne fără bani şi fără peşte numai achitând energia electrică’, explică inginerul piscicol, în vârstă de 67 de ani.
Pentru popularea heleşteielor deţinute, ferma din Babadag cumpără anual 1,8 milioane de larve de crap, sânger, novac şi cosaş de la staţiunea din Nucet, Dâmboviţa. Când larvele au aproape 20 de zile şi ajung în faza de predezvoltare, în bazinele naturale din apropierea oraşului Babadag, începe furajarea lor cu proteine vegetale, dar rata de supravieţuire este de doar 10%, din cauza prădătorilor naturali, în principal.
‘Sunt vreo zece specii de păsări care afectează. Bâtlanul, egreta vor mânca peştele când e mic, în prima vară şi peştele mărunt. Când are două grame, apar cormoranii. Pelicanul atacă doar peştele mare. În februarie, ni s-a semnalat o colonie mare de cormorani, iar până am reuşit să-i facem să plece a trecut o săptămână. Trebuia să scoatem din heleşteu 24 de tone, în baza populării, a furajării, dar din cauza unei colonii de cormorani am scos doar opt tone. Asta au făcut o mie de cormorani într-o săptămână’, a dezvăluit Alexandru Bonea, directorul tehnic al fermei piscicole.
Seceta este o altă problemă care determină pierderile înregistrate din cauza păsărilor ihtiofage.
‘Seceta măreşte costurile, pentru că trebuie să pompezi apa. Anul trecut nu a plouat cinci luni şi jumătate, a fost declarat cel mai secetos an din istoria măsurătorilor din România. Prizele de apă de unde aş fi putut alimenta au rămas pe uscat. Nivelul apei fiind foarte mic, soarele încălzind până la fund, a fost o explozie de fitoplancton. Ca să acopere deficitul de oxigen, peştii ies la suprafaţă şi bipează, iar această bipare a fost magnet pentru pelicani. Trei luni şi jumătate, am avut între 150 şi 1.500 pe zi, neavând voie să le faci nimic. Nu am putut sta. Aveam trei bărci pe apă şi altele cu momâi în ele. Te duceai într-un capăt, zburau de acolo în celălalt capăt. Am prins ultimul sânger anul trecut, pe 10 august’, a explicat Alexandru Bonea.
Anul trecut, piscicultorii au sperat că Ministerul Agriculturii le va acorda despăgubiri pentru secetă.
‘Anul trecut, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) cerea săptămânal cotele din amenajări. După vreo două luni, am spus să vină să se convingă că nu minţim. Au venit, au constatat. În agricultură, s-au dat despăgubiri, la noi nu s-a dat nimic’, a semnalat vicepreşedintele PPR, Alexandru Bonea.
Ferma piscicolă tulceană a încercat prin diferite metode să limiteze pierderile din cauza secetei.
‘Anul trecut, la specia fitofag, sânger, am avut o pierdere de aproape 90%. Anul acesta, am luat o pompă submersibilă, am mai suplimentat cu panouri fotovoltaice printr-un proiect european, am instalat 40 de kilowaţi în cadrul fermei, heleşteiele de puiet fiind alimentate cu apă prin panouri solare. Presupunem că anul acesta pierderile ar fi de 35 – 40% din cauza păsărilor ihtiofage’, a afirmat Valter Bonea.
Fondurile europene reprezintă o soluţie pentru dezvoltarea acvaculturii, iar ferma tulceană a încercat de mai multe ori să obţină finanţări nerambursabile. A câştigat primele fonduri europene la finele anului 2010. Era o compensare pentru păsările ihtiofage şi presupunea alocarea a 800 de lei sau 1.000 de lei pe hectar, numai că după aproape cinci ani de la accesare ferma a fost obligată să dea banii înapoi.
‘Noi am cheltuit banii, am luat atunci un tractor, bărci. Am dat în judecată, am câştigat la Curtea de Apel din Constanţa, apoi Autoritatea de Management a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acolo, am pierdut şi am dat banii înapoi. De fapt, ni i-a executat înainte de a veni decizia definitivă de la ÎCCJ. În 2020, s-a mai încercat să ne mai dea nişte subvenţii la păsări. Erau bani foarte puţini, vreo 9 milioane de euro pentru toată ţara. Jumătate de sumă a fost luată de două ferme din Constanţa. Noi ne-am calificat, dar nu mai erau bani. Cele două ferme din Constanţa au primit bani pentru terenuri care nu au fost inundate, după cum a arătat apoi un raport de audit al CE’, a amintit Valter Bonea.
Vicepreşedintele PPR, Alexandru Bonea, a detaliat situaţia proceselor la nivel naţional în urma accesării fondurilor europene de către piscicultori în perioada de programare 2007 – 2013.
‘Am fost 26 de societăţi în aceeaşi speţă. Toţi am avut procese verbale de recuperare creanţe de la AM POP. Toţi am ajuns la ÎCCJ, indiferent de deciziile curţilor de apel. La Înalta Curte, au fost patru complete de judecată. Cine a fost la completul 4 a pierdut, cine a fost la completul cinci a pierdut, la completul 7 au fost retrimise toate spre rejudecare în definitiv la curţile de apel, iar cine a fost la completul opt a câştigat. Noi am fost la completul patru’, a afirmat Alexandru Bonea.
În perioada de programare 2014 – 2020, au fost două măsuri dedicate pisciculturii, una pentru compensarea pierderilor provocate de păsările ihtiofage, suspendată după controlul de audit al CE, şi cealaltă pentru investiţii în piscicultură. Pe prima măsură însă, ferma din judeţul Tulcea nu a îndeplinit condiţiile.
‘Noi, cu miile de pelicani, nu am fost eligibili, dar o fermă din Ardeal care a văzut pelicanul la televizor a fost eligibilă. Ca să vă daţi seama cum s-au făcut ghidurile. Nu vă mai spun că în general soţiile, nepoatele, copiii angajaţilor de la stat au societăţi de consultanţă. Noi toţi ştim, numai organele astea ale statului niciodată nu ştiu, nu văd şi nu se întâmplă nimic’, au spus cei doi ingineri piscicoli.
Ferma tulceană a renunţat să mai încerce să acceseze a doua măsură, cea dedicată investiţiilor în acvacultură, după ce a făcut evaluări ale bunurilor şi a plătit consultanţă, din cauză că în rândul fermierilor a început să se vorbească despre un nou control al Comisiei Europene care contesta aportul în natură de 50% al agenţilor economici.
Ulterior, AM POPAM a decis schimbarea regulilor şi a cerut fermelor care au avut proiecte cu aport în natură de 50%, în ultimul an de realizare a investiţiilor, să returneze 40% din sumă.
‘Aici e o culpă comună. Comisia Europeană a avut şase audituri şi a spus că nu e nicio problemă. Vine al şaptelea audit şi spui că nu e nicio problemă? Beneficiarii, noi nu suntem printre ei, dar ei nu au nicio vină. Oamenii au avut un ghid pe care l-au respectat, şi-au îndeplinit obligaţiile. Aşa a fost şi când am dat noi banii înapoi’, au mai arătat Alexandru şi Valter Bonea.
Blocajul creat de fondurile europene va avea impact la nivelul perioadei de programare 2021 – 2027, potrivit preşedintelui Federaţiei Organizaţiilor de Pescari din Delta Dunării (FOPPDD), Lucian Sanda, la rândul lui piscicultor.
‘Probabil că societăţile care trebuie să dea banii înapoi vor da în judecată statul şi vor câştiga în trei sau patru ani. Fiind însă în litigiu cu Autoritatea de Management, nu au dreptul să acceseze următoarele fonduri europene’, a precizat preşedintele FOPPDD, Lucian Sanda.
Lipsa subvenţiilor pentru păsările ihtiofage trebuie să fie rezolvată prin legea pisciculturii, aşa încât acvacultorii să aibă acces la plăţi directe, consideră ei.
‘De la momentul preaderării, România are o lege care ne guvernează şi azi, actualizată în 2009 prin legea 317 a pescuitului şi acvaculturii, care nu face deosebire între activitatea de acvacultură şi pescuit. În UE, nu se pot acorda ajutoare de stat sau subvenţii sectorului de pescuit, iar din cauză că cele două sectoare au aceeaşi lege nu putem beneficia din punctul de vedere al Ministerului Agriculturii de nicio subvenţie, de niciun ajutor de stat. În agricultură, nu contează ce producţie ai, subvenţia e subvenţie şi toată atenţia politicienilor noştri e acolo. Ba mai mult, în agricultură au fost inventate diferite programe în combinaţie cu Ministerul Mediului prin care s-au dat bani pentru gâsca cu gât roşu, 248 de euro la hectar. Au spus că trebuie să laşi masă verde peste iarnă. Păi, când pui grâu, ăla nu e masă verde? Oricum, agricultorul punea în septembrie-octombrie grâu şi avea masă verde. Dar au inventat ceva ca, pe lângă subvenţia anuală, să mai ia ceva. Prin Ardeal, au filmat trei dropii care nu mai fuseseră văzute 50 de ani şi au inventat nişte subvenţii pentru a proteja pasărea. Mă scuzaţi, când pleacă combina la treierat ocoleşte cuibul de dropie?’, a comentat vicepreşedintele PPR.
Alexandru Bonea spune însă că legea pisciculturii i-ar ajuta mai mult pe acvacultorii din ţară decât pe cei din Deltă.
‘Legea dă şansa ANPA să privatizeze şi să vândă toate amenajările piscicole din Româna. ANPA are o problemă gravă, pentru că are în subordine vreo 60.000 de hectare pe care nu poate să le concesioneze, din cauză că nu ştie ce are. Nu are inventar. Avem colegi din Sălaj care au cumpărat nişte active la o amenajare piscicolă care se află pe terenul ANPA şi agenţia refuză să le facă contract de concesiune pentru că nu ştie ce are’, a afirmat vicepreşedintele PPR, Alexandru Bonea.
Ferma tulceană are 14 angajaţi, iar lipsa resursei umane este o altă problemă a sectorului piscicol. În urmă cu doi ani, fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, le-a promis piscicultorilor că vor fi scutiţi la plata CAS-ului pentru angajaţi, însă acest lucru nu s-a întâmplat, iar foarte mulţi pescari au migrat în construcţii.
‘Eu lucrez ca pescar de 25 de ani. În sat, au mai rămas doar bătrâni. Toţi tinerii sunt plecaţi în afară. Viaţa la pescuit nu e chiar atât de uşoară. Aici trebuie să faci totul perfect. Dacă nu ai făcut, nu dai randament. Îmi place să lucrez cu puietul. Îl bagi larvă în apă şi apoi îl scoţi la 400 sau 500 de grame. Atunci e cel mai frumos’, a spus Petre Constantin, din satul Zebil, angajat al fermei piscicole.
Pe unul dintre heleşteiele fermei, îmi arată o cositoare, transformată momentan în sperietoare de păsări, pe care o foloseşte pentru îndepărtarea ierburilor din apă, atunci când ele pun în pericol puietul, aeratoarea, sistem prin care se suplimentează aportul de oxigen din apă, şi pet-urile pe care le alimentează zilnic cu furaje pentru puiet.
‘Aici e mai greu ca la birou. Pe apă, nu poţi şterge cu guma, dacă ai scris ceva greşit cu pixul’, a adăugat el.
Scoate la mal câţiva crapi oglindă, una dintre rasele din heleşteu.
‘Sunt mari acum, la 400 de grame’, spune mândru Petre Constantin.
Producţia de peşte din heleşteiele fermei e vândută fie supermarketurilor, fie direct consumatorilor, dar piaţa regresează continuu în ultimii ani, din cauza cantităţilor de peşte care vin din alte state cu preţuri mai mici.
‘În UE, sunt mai multe ţări producătoare. Noi avem parte de costuri în continuă creştere, iar peştele apare pe piaţă sub preţul nostru de producţie. Undeva e o subvenţie mascată. Cehia, Polonia, Ungaria, nu ştiu dacă şi Bulgaria, au accesat o măsură prin care statul subvenţionează transportul peştelui la clientul final. Fiind într-o piaţă comunitară, noi plătim TVA statului român, dar cel care vine nu are TVA. Dacă mai are şi transportul subvenţionat, din prima plecăm cu un handicap de 5 lei, deşi la noi TVA-ul e de bun-simţ’, a explicat vicepreşedintele PPR, Alexandru Bonea.
Tatăl lui spune că cererea redusă şi blocajul creat de accesarea fondurilor europene au închis multe ferme piscicole.
‘Toţi colegii mei au început să vândă (fermele piscicole – n.r.). Lumea atât e de supărată. Numai că nu le cumpără nimeni’, a afirmat Valter Bonea.
Ferma are şi un restaurant care foloseşte peştele crescut, iar bucătăreasă este Monica Ţugui, fiica administratorului. A absolvit o facultate de ştiinţe economice şi a vrut să lucreze în domeniul bancar, dar criza economică i-a schimbat planurile şi s-a întors acasă, unde a început să gătească alături de mama ei.
‘Am regretat când am plecat din Bucureşti, dar acum nu m-aş mai întoarce acolo. Aici am crescut, am învăţat să înot şi am cunoscut tot ce înseamnă peşte şi mâncarea de peşte. La 14 ani, găteam cu mama, dar nu am crezut că o să ajung vreodată la nivelul ăsta. E o muncă grea, dar cu satisfacţii pe măsură. Cea mai cerută mâncare este ciorba de peşte, iar meritele pentru reţetă îi revin tatălui meu şi soţului meu, care are rădăcini lipoveneşti’, a afirmat Monica Ţugui.
Fratele ei spune că ea şi restaurantul au salvat ferma piscicolă în anul 2019.
‘Prin evenimente şi mâncarea a la carte am reuşit să supravieţuim şi să acoperim găurile pe care le-am avut atunci. Nu mă consider un salvator, pentru că e muncă în echipă aici. Pe o parte, fratele meu şi tata, pe baltă, iar mama mea, iniţial, iar acum soţul meu, în bucătărie, toţi muncim cot la cot’, a mărturisit Monica Ţugui.
Potrivit lucrării ‘Delta Dunării – Rezervaţie a Biosferei’, publicată sub egida Academiei Române şi a Ministerului Mediului, pescăriile din Deltă au avut din cele mai vechi timpuri faimă pentru bogăţia în peşte, Pliniu cel Bătrân menţionând în scrierile de acum peste 1.900 de ani abundenţa peştelui de la gurile de vărsare ale Dunării.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, după revenirea Dobrogei la România, statul român a preluat administrarea pescăriilor din Deltă, iar în 1896, la iniţiativa savantului Grigore Antipa, a fost promulgată prima lege a pescuitului în baza căreia dreptul de a pescui s-a acordat prin învoială între administraţia de stat şi pescari, iar vânzarea peştelui se făcea prin licitaţie publică, pescăriile din România fiind apreciate la acea vreme ca fiind printre cele mai bine organizate din Europa.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, statul a preluat activitatea de pescuit, iar pescarii erau angajaţi, în anii 1970, în Centrala Delta Dunării (CDD), societate a statului, preluând administrarea pescăriilor din Deltă.
În anii 1990, CDD a fost desfiinţată şi s-au format 21 de societăţi comerciale de stat cu profiluri diferite, din care 10 cu profil pescăresc, doar două dintre acestea păstrându-şi ulterior profilul de piscicultură.
‘Amenajările piscicole însumează 27 de incinte în suprafaţă de 52.000 de hectare, pentru creşterea puietului şi peştelui pentru consum din specii de cultură cu potenţial ridicat de valorificare a hranei naturale şi artificiale. Majoritatea acestor amenajări sunt abandonate sau în declin’, se specifică în lucrarea ‘Delta Dunării – Rezervaţie a Biosferei’, publicată în anul 2006.
Potrivit site-ului Consiliului Judeţean Tulcea, instituţie care concesionează amenajările piscicole din Deltă, anul acesta, în judeţ sunt 24 de amenajări piscicole cu o suprafaţă totală de 34.906,23 de hectare. Dintre acestea, pentru o suprafaţă totală de peste 2.000 de hectare s-a propus schimbarea categoriei de folosinţă a terenului pentru agricultură.
