test
Acasă93REPORTAJ Tulcea: Refugiaţii ucraineni, impresionaţi de sprijinul primit de la români

REPORTAJ Tulcea: Refugiaţii ucraineni, impresionaţi de sprijinul primit de la români

Refugiaţii ucraineni se declară impresionaţi de sprijinul pe care l-au primit în România, iar voluntarii din oraşul Isaccea care sortează ajutoarele pentru ţara vecină le transmit donatorilor să nu înceteze să dăruiască.

În ultima săptămână, mai multe camioane cu bunuri donate de români din întreaga ţară au ajuns în punctul de trecere a frontierei de la Isaccea, iar unul dintre ele a venit din Galaţi.

‘Mergem cu ajutoare alimentare la ucraineni. Avem alimente de bază, cartofi, conserve, ulei, apă, detergenţi şi combustibil. La Ozerna, lângă Ismail, sunt cunoştinţe care ne-au solicitat. E greu pentru ei. Programul magazinelor e redus. Sunt zile în care nu deschid. Nu-mi este teamă să mergem în Ucraina, pentru că mergem cu Dumnezeu înainte. Noi avem credinţa asta şi ne ajută’, a declarat, pentru AGERPRES, reprezentantul asociaţiei Filadelfia din Galaţi, Toader Mihail, în vârstă de 37 de ani.

El a mai spus că în centrul amenajat de asociaţie pentru refugiaţi se află deja cel puţin 60 de persoane din Ucraina.

‘Aş vrea să-i îndemn pe cetăţenii României să ne ajute, să dublăm capacitatea centrului cu paturi etajate. Am putea primi mai multe persoane’, a menţionat reprezentantul asociaţiei gălăţene.

Pe bacul care a trecut Dunărea din localitatea ucraineană Orlivka în oraşul tulcean Isaccea s-a aflat şi Natalya Iniakina, din Odessa, care a venit în România cu fiica ei şi prietenele ei.

‘Situaţia (din Odessa n.red.) este foarte grea. În ultimele zile, a fost mai mult sau mai puţin linişte, dar în fiecare zi în care stai în oraş aştepţi să se întâmple ceva rău. Te influenţează psihic şi din acest motiv am decis să plec. Nu este sigur să mai rămâi acolo. Nu ştim unde vom merge. Nimeni nu ne va întâmpina în Bulgaria. Nu ştiu ce vom face. Sperăm ca situaţia să se îmbunătăţească’, a declarat Natalya Iniakina, în vârstă de 42 de ani.

Şi-a propus să ajungă în Bulgaria, acolo unde speră să se întâlnească cu un prieten care deocamdată nu poate ajunge în aceeaşi ţară, dar i-a promis ajutor.

‘Ne-am propus să stăm în Bulgaria o perioadă şi poate că situaţia din Ucraina se va îmbunătăţi, pentru că a început runda a doua a negocierilor. Dacă totul va fi bine, vrem să ne întoarcem la casele noastre. Avem proprietăţi, avem case. Mi-am lăsat mama în Ucraina. Este foarte bătrână, are 70 de ani. Suntem oameni normali şi vrem pace (…) Când am venit (în Isaccea n.red.), am văzut foarte mulţi voluntari îndreptându-se spre autobuz cu mâncare, fructe, apă şi pături. Sunt impresionată de toţi aceşti oameni care au grijă de noi şi încearcă să ne ajute’, a mai spus Natalya Iniakina.

Pe malul românesc al Dunării, refugiaţii ucraineni sunt întâmpinaţi de angajaţi ai statului, translatori, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi de cei ai Societăţii Naţionale de Cruce Roşie (SNCR).

‘Încercăm să-i ajutăm, să facem greul mai uşor de dus. Ucrainenii sunt pe de o parte speriaţi, iar pe de altă parte sunt copleşiţi de solidaritatea de care dau dovadă românii, sunt reticenţi, dar încercăm să le arătăm că suntem alături de ei (…) În contextul actual, ar fi mare nevoie de pături, fesuri, căciuli, mănuşi, mărimi mari şi mici, e nevoie de tot ce ţine de confortul termic, pentru că e o vreme câinoasă şi este nevoie de astfel de echipamente’, a declarat directoarea filialei teritoriale a SNCR, Simona Covaliov.

Printre ultimele persoane care coboară de pe bac sunt doi bătrâni care pe malul românesc se aşează în scaune cu rotile. Cei doi, o femeie şi un bărbat, se ţin de mână şi sunt nerăbdători să o întâlnească pe o nepoată care s-a stabilit în România şi îi aşteaptă la ieşirea din punctul de frontieră. ‘Mergem la Galaţi’, îi spune în limba română bătrânul unui reporter. Jurnalistul nu mai are întrebări, îi strânge mâna şi-i urează sănătate.

La aproape 800 de metri distanţă de trecerea Dunării cu bacul, o terasă le oferă refugiaţilor o masă caldă gratuită pe baza buletinului de identitate.

‘Avem 600-700 de meniuri calde pe zi. În primele două zile, am suportat absolut tot. Din a treia zi, lumea a început să afle şi am primit cartofi, ulei…Refugiaţii mănâncă o singură dată pe zi, iar circa 100 de meniuri sunt pentru voluntari şi forţele de aici. Nu vreau să mă gândesc la facturi, mai ales cu scumpirile la gaz şi electricitate. Autorităţile nu s-au implicat vis-a-vis de noi. Poate să ne ajute cu o subvenţie, cu ceva, dar momentan asta e situaţia. Avem nevoie de sprijin financiar când vom primi facturile la plată, deoarece consumul de electricitate şi gaze e mult mai mare decât cel normal’, a menţionat reprezentanta societăţii care deţine terasa, Simona Petcu, în vârstă de 49 de ani.

În ultimele zile, tulcenii din zona de nord a Deltei au auzit exploziile din zona oraşului Ismail, Ucraina, iar rudele lor care locuiesc în alte zone ale judeţului au început să încerce să-i convingă să-şi părăsească locuinţele.

‘Eu locuiesc în Isaccea, cu soţul şi copilul, dar m-am născut la Letea. Am acolo mamă, fraţi, unchi, mătuşi, verişori. S-au speriat în ultimele zile. Este tensiune, frică şi se roagă să fie bine, să nu ajungă şi în România. Dacă va fi necesar, vom pleca peste hotare. Nu sunt deschişi deloc să plece, dar sper să-i convingem’, a declarat Alexandra Moraru, din oraşul Isaccea.

La Sala de sport, aflată în imediata apropiere a unităţii şcolare din Isaccea, sunt zeci de voluntari care sortează bunurile primite din întreaga ţară.

‘Sâmbătă am primit mesaj de la doamna director (a liceului din oraş, n.red.). Apoi, am simţit nevoia să rămân peste noapte. Am primit refugiaţi, am cazat şi m-am legat de oameni. Am primit mesaje din Germania că au ajuns cu bine, fotografii cu bebeluşi. Sunt poveşti de viaţă. Oamenii sunt speriaţi şi au nevoie de noi’, a afirmat una dintre voluntarele din sala de sport, bibliotecara Liceului teoretic ‘Constantin Brătescu’, Dorina Mihail.

Ea îi îndeamnă pe voluntarii din ţară să continue să doneze.

‘Mesajul meu este să nu înceteze să doneze şi să spere în continuare. Îmi place să cred că atunci când primesc ceva, cel care mi-a oferit bunul acela se bucură. Eu nu vreau să se stingă lumina nici din partea celui care dăruieşte, nici din partea celui care primeşte. Lumina trebuie dăruită de la om la om’, a mai spus voluntara.

Un colţ al terenului de sport este împrejmuit şi ascunde paturile în care noaptea dorm refugiaţii. Printre voluntarii din sală, bărbaţi, copii, adolescenţi, femei, sunt însă şi cei din Ucraina.

‘Chiar dacă sunt pensionară, muncesc. Am lăsat două case, maşina, mi-am luat ghiozdanul şi am venit aici. Copiii şi nepoţii au venit în prima zi şi au început să primească oamenii din Ucraina. Eu am venit în a patra zi, credeam că este o glumă, dar a început şi la noi bombardarea în cazarme şi am venit aici. Am fost speriaţi o zi, am plâns şi când am văzut cât de mult de muncă este aici, ne-am apucat de serviciu’, a afirmat Vera Cozma, în vârstă de 61 de ani, din Ismail.

A lăsat acasă doi fraţi cu familiile, alte neamuri şi muncitori şi spune că nu este pentru prima dată când ajunge în România.

‘Din 1989, suntem prieteni. Avem prieteni chiar din Isaccea. În sala de sport s-au strâns toţi. Sunt şi din România, şi din Bulgaria. Au venit din Călăraşi şi ne ajută. Avem puţine cuvinte de mulţumire. Suntem foarte mulţumiţi. Slăvim Domnului pentru aşa lucrare. Niciodată nu ne-am gândit că lumea o să stea braţ la braţ şi o să ne ajute (…) Avem fecior în SUA, avem viză, dar stăm aici pentru că suntem mai folosiţi aici. Dovedesc să plec şi la ocean, să mă odihnesc cu nepoţii. Acum cred că avem aici mai multă răspundere’, spune Vera Cozma.

La final, după ce închidem camera, ne dezleagă taina numelui ei.

‘Vera înseamnă credinţă, iar eu cred că războiul se termină. Toate ţările s-au ridicat’, ne mai spune femeia, iar în ochi i se întrezăreşte clar speranţa că va fi iarăşi mai bine pentru ucraineni. AGERPRES / (A, AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks