Concursul de triatlon iniţiat de Ivan Patzaichin, în cadrul festivalului Rowmania Fest, actualmente Festivalul Ivan Patzaichin, ar putea redeveni Cupă europeană pentru juniori, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Federaţiei Române de Triatlon, Vlad Stoica.
Triatlonul găzduit sâmbătă de Tulcea a fost inclus în Aegyssus Sport Fest, eveniment organizat de autorităţile tulcene cu scopul de a încuraja sportul în cadrul cluburilor şi asociaţiilor de profil, se desfăşoară pentru prima dată în afara festivalului iniţiat de Asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23 şi este campionat naţional la proba super-sprint şi cea olimpică, potrivit sursei.
‘Primul pas după pandemie a fost să reluăm competiţia în sine, iar următorul pas este să o readucem pe harta europeană a triatlonului’, a precizat preşedintele Stoica.
El a apreciat rezultatele obţinute de sportivi.
‘Băieţii au mers aici nişte timpi fabuloşi. Ca să nu vă dau cifre, voi spune că primii trei timpi la seniori băieţi sunt timpi de primii trei la proba de 10.000 de metri, luată separat la atletism. Aşa că băieţii arată că pregătirea din Italia, unde avem centrul olimpic, funcţionează şi nu e de neglijat deloc ce vine din urmă prin Carol Popa, Raul Petre şi Delia Dudău, care sunt foarte bine clasaţi în ranking-ul internaţional de juniori şi pe care-i luăm în calcul pentru Jocurile Olimpice din Los Angeles’, a apreciat preşedintele federaţiei.
Vlad Remzing şi Erick Rogoz Lorincz au alergat umăr la umăr cea mai mare parte a probei olimpice, Erick Rogoz Lorincz câştigând la final cursa.
‘Vremea din păcate nu a ţinut cu noi, iar tot traseul de biciclete a plouat şi a fost alunecos. Din acest motiv, la bicicletă nu am tras. Au fost mulţi care au căzut la bicicletă din cauză că nu au avut experienţă suficientă sau au avut ghinion, iar la alergare am menţinut cu colegul meu un ritm constant, care a fost destul de ridicat. Cred că a fost cea mai tare alergare a mea pe 10 kilometri. La ultima tură s-a decis cui a rămas mai multă energie, nu neapărat care e mai bun’, a declarat Erick Rogoz Lorincz.
La concursul de triatlon au participat aproape 200 de persoane, aproape jumătate dintre ei fiind copii, potrivit organizatorului concursului, Mihai Ivanov.
‘Pentru noi, nu au fost nici mulţi, nici puţini, dar în general este o scădere a sportivilor. Cum e să organizezi un concurs iniţiat de Ivan Patzaichin? Este o mândrie, o onoare, dar şi o responsabilitate. Să nu uităm că în 2019 triatlonul de la Tulcea a fost ultimul concurs la care a participat fostul preşedinte al federaţiei (Peter Klosz, n.red.)’, a afirmat Mihai Ivanov.
Antrenorul de triatlon din cadrul clubului Aqua Vita Delta a subliniat importanţa implicării Primăriei municipiului Tulcea şi Consiliului Judeţean în organizarea evenimentului.
‘Cred că sunt cele mai mari premii acordate până acum. Premiile la proba olimpică ajung la 3.000 de lei, iar cele pentru super-sprint la 1.000 de lei’, a precizat reprezentantul Aqua Vita Delta.
Aegyssus Sport Fest a început joi dimineaţa pe lacul Ciuperca din municipiul Tulcea, cu concursurile de caiac canoe şi va continua duminică cu semimaratonul La porţile Deltei.
‘S-au înscris până zilele trecute circa 100 de persoane la semimaraton, dar se fac înscrieri chiar şi în ziua concursului, iar numărul maxim de participanţi este de 150. Sunt convinsă că-l vom atinge’, a precizat reprezentanta Direcţiei Judeţene pentru Sport, Elena Fidatov-Moruzov.
Aegyssus Sport Fest inlcude şapte sporturi, street ball, tenis de câmp, tenis de masă, şah rapid, triatlon, atletism şi caiac-canoe.
Primele concursuri de triatlon în Tulcea au fost organizate în cadrul Rowmania Fest, eveniment iniţiat de asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23, care începând din acest an poartă numele multiplului campion olimpic la canoe decedat pe data 5 septembrie 2021.
Festivalul Ivan Patzaichin a început luni, 5 septembrie 2022, cu prezentarea planurilor şi machetei ansamblului arhitectural dedicat multiplului campion olimpic, dar şi cu un recital Urma susţinut pe faleza Dunării din Tulcea.
Evenimentul a inclus caravana Apele unite ale României, prezentarea planurilor viitorului centru cultural din Mila 23 dedicat lui Ivan Patzaichin, concerte, concursuri de vâslit pentru copii şi adulţi, concerte, primul spectacol de drone, vernisajul expoziţiei ‘Provocări şi răspunsuri pe Dunăre – Ungaria şi navigaţie pe Dunăre în perioada interbelică’, eveniment curatoriat de Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucureşti, o seară dedicată rememorării titlului de campion olimpic câştigat de Ivan Patzaichin în urmă cu 50 de ani, după ce în timpul unei curse i s-a rupt o ramă, precum şi o masă rotundă pe tema dezvoltării durabile.
Sâmbătă seara, festivalul se va încheia cu premierea câştigătorilor concursului naţional de vâslit în canotci Descoperă Rowmania, decernarea titlului de Cetăţean de onoare al municipiului Tulcea lui Cătălin Chirilă, campion mondial la canoe şi cu recitaluri semnate de Blană Bombă, Alternosfera şi Dimitri’s Bats.