Acasă93REPORTAJ Tulcea: Un singur pescar din rezervaţie a atras fonduri europene prin...

REPORTAJ Tulcea: Un singur pescar din rezervaţie a atras fonduri europene prin FLAG Delta Dunării

Doar patru pescari din judeţul Tulcea au încercat să acceseze fondurile europene în perioada de programare 2014-2020, prin Asociaţia pentru Dezvoltare Pescării Durabile (Fisheries Local Action Group – FLAG) Delta Dunării, iar din aceştia, doar unul a reuşit să finalizeze proiectul, a declarat, pentru AGERPRES, managerul grupului, Valentin Moldoveanu.

La începutul perioadei de programare, FLAG Delta Dunării a avut alocat un buget de circa 9 milioane de euro, dar având în vedere numărul foarte mare de proiecte depuse, bugetul a fost suplimentat de două ori până a ajuns la circa 22 de milioane de euro.

‘Avem un total de 99 de contracte de finanţare, dintre care 56 sunt în implementare, iar 43 au fost finalizate. Până acum, ceea ce s-a rambursat de către autorităţile de management depăşeşte 50%. Având în vedere că am început cu 9 milioane de euro, am ajuns la 22 de milioane de euro, 99 de proiecte în implementare, pot să spun că sunt foarte mulţumit’, a menţionat Moldoveanu.

Circa 54% din beneficiarii proiectelor finanţate prin FLAG Delta Dunării sunt autorităţi publice, iar ceilalţi sunt entităţi private. Printre beneficiarii privaţi este însă doar un singur pescar, potrivit sursei.

‘Încercăm să atragem cât mai mulţi pescari spre noi, numai că o mare problemă pentru ei este gradul de cofinanţare care a fost de 50%. Alte probleme au fost obligativitatea de a avea un angajat, partea de documentaţie pe care de multe ori nu o înţeleg. Din aceste motive am avut doar patru pescari care au depus proiecte la noi. Toţi patru au fost finanţaţi, însă doar unul a finalizat proiectul’, a afirmat managerul FLAG Delta Dunării.

Pescarii din Deltă s-au plâns în repetate rânduri din cauza capturilor reduse din ultimii ani care le aduc venituri tot mai mici, aşa încât ei nu au banii necesari să susţină o investiţie europeană în contextul în care fondurile sunt returnate beneficiarilor etapizat, în funcţie de realizarea obiectivelor menţionate în proiect.

‘Din preţul de la peşte, stai două milioane de ani ca să strângi bani de o pensiune. Ai cinci kile de peşte, (cherhanaua, n.red.) îţi dă zece lei, ai 100, îţi dă 50 de bani. Cu ce să facem pensiune? Cu zece kilograme de peşte şi ne dă (la cherhana, n.red.) ce-i trece pe lângă degete? Niciun pescar nu are vreo şansă să-şi facă pensiune’, a afirmat un localnic din Mahmudia.

El a mai spus că îi este foarte greu să-şi deschidă casa turiştilor, pentru a obţine o sursă alternativă de venit.

‘Ca să-i primesc pe turişti, mai trebuie să primesc vreo 20 de organe ale statului în casă să mă controleze. (…) Turistul vine şi spune că vrea un peşte, că vine în Deltă pentru un peşte, dar eu nu pot să i-l vând că sunt obligat de lege să dau tot peştele la cherhana. În Mahmudia, nu este niciun magazin de peşte pentru turişti. De la cherhana nu poţi să cumperi decât dacă ai firmă’, a menţionat localnicul din Mahmudia.

Un alt pescar a declarat că a încercat să-şi autorizeze barca pentru activităţi de turism.

‘Să înscriu o barcă să facă turism mi-a luat două luni să umblu să fac hârtii. Trebuie casă de marcat, contracte pentru gunoi, atât de multe hârtii ne trebuie pentru o barcă mică, încât m-am lecuit. Două luni am umblat. Asta e problema, nu avem informaţii, ce hârtii să aducem la dosare, îţi spun că nu e bine ceva, te întorc din drum. De noi, ăştia micii, îşi bat joc, efectiv’, a afirmat pescarul.

În perioada de programare 2014-2020, fondurile europene disponibile prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM) puteau fi accesate dacă beneficiarii dispuneau de o cofinanţare de 50%, dar în exerciţiul financiar 2021-2027 cofinanţarea lor va fi de 40%, potrivit managerului FLAG Delta Dunării, Valentin Moldoveanu.

‘Se schimbă condiţiile de accesare pentru pescari, vor fi puţin mai accesibile, având în vedere că micul pescuit costier care este catalogat ca şi pescuit cu nave de până la 7 metri, dar şi cu plase, nu cu trauler sau alte unelte de tractare, poate să ajungă la o finanţare de 100%. De asemenea, cei care sunt înregistraţi ca pescari vor avea pentru diversificare, vorbim aici de proiecte gen pensiuni sau alte activităţi turistice ori de agrement, vor avea o finanţare de 60% din buget asigurată din fonduri europene’, a precizat managerul Moldoveanu.

Programul operaţional pentru pescuit pentru exerciţiul financiar 2021-2027 a fost semnat de autorităţile române şi Comisia Europeană la finele anului trecut, însă până acum Guvernul nu a aprobat legislaţia subsecventă necesară demarării procedurilor de accesare a fondurilor europene.

‘Încă nu am învăţat din două programări trecute că trebuie să mişcăm lucrurile puţin mai repede. Noi aşteptăm să se emită actele normative, vorbim de hotărâre de guvern, ordonanţe de ministru, documente de eligibilitate şi criterii care trebuie convenite cu Comisia. În momentul de faţă, din informaţiile pe care le deţin, ştiu că se discută cu CE să se stabilească clar noile criterii de eligibilitate, astfel încât să poată demara următoarele documente administrative. După ce avem aceste documente administrative, putem începe să scriem şi să lucrăm la noua strategie, deoarece fără ele nu avem baza legală pe care să putem demara noua strategie. Noi sperăm ca autorităţile să se mişte cât mai repede, astfel încât poate până la finalul acestui an să avem noul contract de finanţare semnat şi noua strategie, iar anul viitor să ieşim din nou pe piaţă cu o nouă ofertă de finanţare’, a conchis managerul FLAG, Valentin Moldoveanu.

FLAG Delta Dunării, entitate formată din actori publici şi privaţi, s-a înfiinţat în anul 2010 cu scopul de a atrage resurse financiare în vederea dezvoltării comunităţilor izolate din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.

În perioada de programare 2007-2013, grupul a avut la dispoziţie aproximativ 20 de milioane de euro, cea mai mare sumă alocată vreunui FLAG din Europa şi a reuşit să absoarbă circa 14 milioane de euro.

La începutul perioadei de programare 2014-2020, FLAG Delta Dunării a avut o suma alocată de 8,9 milioane de euro.

Sumele se alocă în baza unor strategii de dezvoltare a teritoriului acoperit, grupul acoperind 25 de comune şi oraşe din partea de sud-est a judeţului Tulcea.

Rezervaţia Biosferei Delta Dunării se caracterizează prin comunităţi mici, situate la distanţă unele de altele, formate în special din persoane în vârstă, ale căror venituri se bazează în principal pe pescuit şi turism. AGERPRES / (A, AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks