REPORTAJ Tulcea: Viaţa în satul Jurilovca – prezent şi viitor; turismul – o şansă de dezvoltare a zonei

Recoltarea stufului şi pescuitul cu năvodul pe sub gheaţă sunt câteva tradiţii specifice comunei Jurilovca din judeţul Tulcea, dar acestea riscă să devină o amintire din cauza temperaturilor ridicate din ultimele ierni şi a lipsei unui sprijin din partea autorităţilor pentru păstrarea lor. Cu toate acestea, satul, cu un pronunţat specific pescăresc altădată, atrage tot mai mulţi tineri care se stabilesc aici şi care cred că Jurilovca se va transforma într-un oraş peste câţiva zeci de ani, datorită dezvoltării turismului. Inginer piscicol de profesie, Valentin Feodot a renunţat la meserie atunci când din cauza păsărilor ihtiofage proprietarii unor amenajări piscicole au preferat să cumpere puiet de peşte, în loc să-l producă ei, aşa că în anul 2004 a început să se implice în recoltarea stufului. ‘La început, am fost angajat. Mi-a plăcut îndeletnicirea asta. Apoi, m-am obişnuit cu ea, având resursa aproape de casă. Stuful de aici este de o calitate mai ridicată, datorită grindurilor nisipoase şi a conţinutului mare de siliciu care face planta mai tare şi mai rezistentă. Stuful este numai bun de acoperiş. Ar fi o afacere bună, dacă nu ar exista problema lipsei forţei de muncă’, a declarat pentru AGERPRES Valentin Feodot. El mărturiseşte că lucrează cu oameni foarte puţini şi în vârstă, deoarece tinerii nu vor să audă de stuf. ‘Până anul trecut, am exportat în Olanda, dar cerinţa de stuf pe plan intern este ridicată şi, dacă am avut posibilitatea să îl vând la intern, nu m-am mai complicat cu exportul’, a afirmat Feodot. Pe un câmp aflat mai aproape de cetatea Argamum decât de sat, directorul societăţii arată recolta din această iarnă. ‘Aici sunt 15.000 de maldări pentru rogojini. Stuful pentru rogojini este mai gros. Cel subţire este pentru acoperiş. Aici au lucrat cinci oameni. Cea mai mare cantitate o recoltăm mecanizat, fiindcă manual mai mult de 5.000 de maldări de stuf nu tai în zonă. (…) Statul nu ne ajută cu nimic, nu ne dă subvenţii. Ne-ar plăcea să facem proiecte europene, să luăm utilaje performante, dar nu putem face nici asta’, a mai spus acesta. Potrivit acestuia, toată Europa bate acum nemţeşte stuful pe case. ‘Ruşii puneau stuful în trepte. Dar acum nimeni nu mai face aşa şi toată Europa bate stuful nemţeşte’, ne dezvăluie Valentin Feodot. La barul din sat câţiva tineri stau de vorbă, iar unul dintre ei recunoaşte că ar învăţa să bată stuful pe casă. ‘Sunt şomer acum. Sunt ospătar de profesie şi vara am treabă, dar iarna nu. Caut o meserie cu care să supravieţuiesc. Nu am avut nicio ofertă pentru recoltat stuf sau bătut stuf pe acoperiş. Mi-ar plăcea să învăţ, dar depinde cu cât eşti recompensat’, a declarat Claudiu C., în vârstă de 20 de ani, din Jurilovca. Un altul, Cristi V., în vârstă de 27 de ani, se laudă că a pescuit la copcă iarna asta, atunci când unele lacuri din complexul Razim-Sinoe au îngheţat. ‘Am dat la ştiucă şi biban, dar n-am prins nimic. A venit vremea frumoasă şi s-a dezgheţat balta’, a povestit el. Şi tinerelor le place pescuitul la copcă. ‘Acum două ierni am prins gheaţă pe lac. Nu am avut niciodată frică să merg pe gheaţă. E o senzaţie foarte frumoasă să mergi kilometri pe gheaţă, să faci o copcă, să prinzi o ştiucă sau un bibănel gras e superb. Cu prietenii, mai făceam şi foc pe gheaţă, ca să ne încălzim’, a afirmat Ioana Bîrsei, în vârstă de 34 de ani. Ea este învăţătoare, iar săptămâna viitoare va merge din nou la şcoală şi va preda simultan elevilor din două clase de a II-a şi a III-a. ‘Este o provocare, clar, dar nu imposibil. E nevoie de foarte multă răbdare şi încă mă lupt cu distribuirea atenţiei şi a sarcinilor, dar chiar e o provocare care mă stimulează. Şi satisfacţia la final de semestru este mare când văd că am reuşit să predau materii diferite în acelaşi timp şi m-am şi făcut înţeleasă. Rezultatele elevilor reflectă faptul că mesajul a ajuns unde trebuie şi a fost şi înţeles, chiar dacă e fragmentat din cauza orelor simultane’, a mai spus învăţătoarea. Tânăra este din Iaşi şi s-a stabilit în urmă cu câţiva ani în Jurilovca. ‘Mi-e dor de pădure de când sunt aici, dar e singurul lucru care-mi lipseşte de acasă, în afară de familie. E frumos aici şi nu aş pleca niciodată. Am venit cu fratele meu în Jurilovca, în anul 2004, cu Cercetaşii României, şi ne-am îndrăgostit de zonă. Şase ani la rând am venit, în al doilea an mi-am cunoscut soţul, iar când am păşit pentru prima oară în Jurilovca le-am spus tuturor că eu aici mă mut. Şi asta am şi făcut. Pentru mine, aici e paradisul. Răsăritul la Doloşman şi apusul la Enisala trebuie neapărat văzute’, a afirmat tânăra din satul tulcean. În opinia unor localnici, cetatea Argamum nu este valorificată la adevăratul ei potenţial. ‘La cetate poţi să pui nişte panouri informative. Trece lumea pe acolo şi nu ştie unde se află’, a spus Valentin Feodot. El povesteşte şi despre pescuitul pe sub gheaţă cu năvodul care nu se mai practică acum. ‘Scăzând densitatea de peşte, nu s-a mai practicat nici pescuitul cu năvodul pe sub gheaţă. Erau echipe speciale care pescuiau la crap. Este o specie care se găseşte la malurile lacurilor, unde este stuful mai gros. Pescarii depistau crapul atunci când se aglomera, îl înconjurau cu năvodul pe care-l băgau pe sub gheaţă prin copci şi-apoi scoteau crapul pe gheaţă. Eu nu am practicat acest mod de a pescui, dar era foarte interesant de văzut. E foarte multă muncă să bagi năvodul pe sub gheaţă şi ultima dată când am văzut asta era înainte de 1990. Pe atunci se prindeau 1.500 de tone de peşte pe an, dar acum prindem maxim 200 de tone de peşte’, a mai spus Valentin Feodot. El îşi aminteşte că în zonă piscicultura era foarte dezvoltată, pentru că societatea de la acea vreme – Piscicola Jurilovca deţinea 80% din amenajările din Razim, Dranov, Periteaşca, Iazurile, Dunavăţu, Perişor şi Sarinasuf. ‘Atunci, pescarii produceau peste 5.000 de tone de peşte. Complexul producea 1.500 – 2.000 de tone, iar la mare se prindeau 3.000 tone pe an. Atunci, Piscicola Jurilovca avea circa 600 de angajaţi, din care 360 erau pescari. Primăvara erau pe lac, vara plecau la mare cu talienele gigant, iar toamna se întorceau pe lac cu năvoadele. Pe 1 decembrie, se închidea activitatea pe lac şi se trecea la stuf. Toţi angajaţii aveau o normă de 800 de maldări pe lună. Am tăiat stuf. Pescarii erau obişnuiţi cu munca grea, dar pentru marinari şi personalul tehnic era mai greu. Nu făceai norma însă, nu primeai nici măcar alocaţia. Bătrânii care au prins vremurile alea iau circa 1.200 – 1.500 de lei pe lună, foarte puţini bani pentru condiţiile de muncă. Mulţi stăteau pe malul mării, în cabane, fără medicaţie, atunci când aveau nevoie’, a arătat Valentin Feodot. În opinia lui, decăderea pescuitului în Jurilovca s-a înregistrat după anul 2004, atunci când pescarilor li s-a impus să se transforme în persoane fizice autorizate pentru a-şi putea desfăşura legal activitatea. ‘Mulţi au rămas datori pe la Fisc, fiindcă nu ştiau că trebuie să plătească şi apoi mulţi au renunţat. Au plecat în Scoţia, Irlanda, Anglia. Acum, nu mai e peşte. Gura Portiţei avea un rol extrem de important pentru lac. Acum, nivelul mâlului în lacul Goloviţa s-a ridicat la 60 – 70 de centimetri, iar din acest motiv nu mai găseşti somn, crap, şalău. Gustul peştelui se schimbă, densitatea pe hectar este scăzută. În 1991, densitatea era de 80 – 100 de kilograme la hectar, dar acum ea este sub 20 de kilograme la hectar. Canalul acela care a fost astupat ar trebui desfăcut pentru ca lacurile să se cureţe, iar aluviunile să se depună pe cordonul litoral. Aşa am avea mai mult peşte’, a spus inginerul piscicol. Feodot îşi aminteşte şi de perioadele în care în Deltă se făceau repopulări. ‘Dacă în 1993, Jurilovca prindea 600 de tone de şalău, acum nu ştiu dacă se predă o tonă de şalău. Peste câţiva ani, şalăul o să fie o specie foarte rară’, crede acesta. Turismul este viitorul comunităţii, în opinia lui, iar ca argument aduce faptul că anul acesta, în sezonul estival, vor fi deschise cel puţin şase terase în sat pentru turiştii care doresc să mănânce, în timp ce în urmă cu trei ani era doar una singură. Şi unii tineri din sat cred că Jurilovca va exista peste câţiva zeci de ani doar datorită turismului, fenomen care-l va transforma într-un oraş. ‘Iarna nu prea merge turismul. În weekend, mai vin oaspeţi, uneori. Vara însă este o nebunie. Avem şi terasă, dar nu facem faţă. În timpul liber, eu şi soţul meu avem o parcelă de pământ pe care cultivăm legume. Le dăm la piaţă în Constanţa şi Tulcea. Peste 40 de ani tot aici voi fi, dar Jurilovca va fi cred eu un oraş, pentru că pe an ce trece se modernizează’, a afirmat Florentina Mitu, în vârstă de 31 de ani, născută în municipiul Tulcea şi stabilită în Jurilovca. Deocamdată însă, în contextul crizei sanitare, persoanele care vor să se vaccineze împotriva COVID-19 şi sunt născute în Jurilovca trebuie să meargă la Sarichioi, un sat din apropiere. ‘Am probleme cu inima şi m-am programat, dar nu ştiu când. Nu mai sunt locuri până în mai. Noi, cei din Jurilovca, o să fim vaccinaţi la Sarichioi, atunci când se va deschide centrul’, a spus Mihai B., în vârstă de 70 de ani, din Jurilovca. În momentul de faţă, în judeţ funcţionează doar un singur centru de vaccinare, în municipiul Tulcea, dar autorităţile sunt pregătite să deschidă încă nouă centre în judeţ. Unul dintre ele, cel din comuna Sarichioi, va deservi şi populaţia din comunele Jurilovca şi Ceamurlia de Jos. Jurilovca numără circa 3.900 de locuitori, potrivit recensământului din 2011, preluat de autoritatea locală pe site-ul propriu. Turismul în această zonă s-a dezvoltat în mod principal datorită zonei denumite Gura Portiţei, o atracţie pentru iubitorii naturii încă din anii 1980. Odată cu construirea complexului turistic de la Gura Portiţei şi decăderea pescuitului, turismul s-a transformat într-o oportunitate pentru economia locală. Situată la câţiva kilometri de satul Jurilovca, în locul numit Capul Doloşman, cetatea Argamum este primul oraş atestat documentar de pe teritoriul actual al României. Oraşul a fost întemeiat de grecii din Asia Mică, într-o zonă cu urme de locuire din epoca bronzului şi din prima epocă a fierului. Printre monumentele reprezentative ale sitului se numără cel mai vechi mormânt grecesc din Bazinul Mării Negre, care datează de la mijlocul secolului al VII-lea î.Hr. şi o serie de edificii publice şi private din perioada romană, pretoriul, patru bazilici paleo-creştine, locuinţe şi o parte din reţeaua stradală. Obiectiv aflat în patrimoniul naţional cultural, cetatea Enisala este cel mai vizitat sit arheologic din judeţul Tulcea. Situată pe un deal calcaros, cetatea înconjurată de lacurile Razim şi Babadag a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, cu scop militar, cel mai probabil de negustorii genovezi.