În Vinerea Luminată, în comuna Costeşti agheasma curge la robinet, adusă prin conducta de alimentare cu apă a localităţii, care are ca sursă 44 de izvoare de la poalele masivului Buila-Vânturariţa şi care sunt sfinţite în fiecare an de preoţii din localitate în sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.
Izvoarele din Pietreni sunt cunoscute de sute de ani şi de săteni, care sunt convinşi că apa are puteri miraculoase, dar şi de sihaştri care şi-au căutat de-a lungul timpului liniştea în munţii care străjuiesc localitatea vâlceană. De altfel, un călugăr de la Mănăstirea Bistriţa a fost cel care a ridicat aici, la începutul secolului al XVIII-lea, o bisericuţă cunoscută astăzi ca ‘Schitul 44 de Izvoare’ şi unde, în prima vineri de după Paşte, se oficiază ritualul de sfinţire a apelor.
Oameni din toată zona obişnuiesc să se strângă în satul Pietreni pentru a participa la slujba de sfinţire a agheasmei mici. De câţiva ani însă, după ce autorităţile locale au captat aceste izvoare şi le folosesc ca sursă de alimentare cu apă în localitate, apa sfinţită ajunge şi în gospodăriile localnicilor racordaţi la reţea.
‘Tradiţia a rămas, iar aici, la Pietreni, se face slujba de sfinţire a apei, agheasma mică, chiar în locul de unde lumea din Costeşti beneficiază de apă, astfel că astăzi va beneficia de o apă sfinţită chiar la robinet. Lângă biserică este o galerie, care a fost săpată de foşti deţinuţi politici, şi acolo se află 44 de firide de unde vine apa din munte, se adună într-un bazin colector şi de acolo într-un bazin mai mare, undeva la 300 de metri cubi de apă, de unde pleacă spre comuna Costeşti în jos, spre Pietreni şi spre Costeşti, de unde lumea beneficiază de apă potabilă. Au, cum s-ar spune, agheasmă direct la robinet în Vinerea Luminată. Chiar se spune că astăzi apele sunt sfinţite şi este bine să se dea apă la animale ca să fie sănătoase tot timpul anului’, a precizat primarul din Costeşti, Toma Peştereanu.
Biserica lângă care se află izvoarele poartă hramul ‘Sfântul Nicolae’ şi este una dintre cele mai frumoase din Vâlcea. Capete încoronate ale României au trecut pe aici, între aceştia fiind domnitorul Alexandru Ioan Cuza, regele Carol I şi nora sa, regina Maria. Oamenii locului spun că familia regală ar fi avut intenţia să ridice în poieniţa din jurul izvoarelor din Pietreni chiar şi un palat, dar a renunţat, pentru că la acea vreme nu exista cale ferată în zonă.
‘Primul care a vrut să construiască un palat la Costeşti a fost Carol I, pe un platou de lângă Mănăstirea Bistriţa. A renunţat pentru că nu se putea realiza legătura cu trenul. Apoi a vrut să construiască la Pietreni un palat pentru Ferdinand şi Maria. A renunţat însă tot din cauza lipsei căii ferate şi a ales Sinaia atât pentru castelul Peleş, cât şi pentru castelul Pelişor. Legăturile reginei Maria cu această zonă şi cu pietrenii au fost însă întotdeauna foarte strânse, ştiut fiind că în 1936, cu doi ani înainte de a muri, ea a fost la Biserica 44 de Izvoare şi datorită intervenţiei ei, lăcaşul de cult, care ajunsese într-o stare avansată de degradare, a fost reparat’, spune Dumitru Bondoc, autor al unei monografii a comunei Costeşti.
Biserica ’44 de Izvoare’ a fost construită între anii 1700 şi 1701 de către ieromonahul Ştefan, egumenul Mănăstirii Bistriţa, ca parte componentă a unui schit cunoscut şi sub numele de ‘Schitul Supiatră’, ce era deservit de călugării bistriţeni. În anul 1768 a devenit însă biserică de mir a satului Pietreni, după ce a fost prădată şi incendiată de turci, iar sătenii, împreună cu preotul Pătru Schiteanu, au refăcut-o. Şi pictura din interiorul bisericii a fost realizată tot prin grija preotului Pătru Schiteanu, în anul 1779, de pictorul Efrem Zugravul.
În anii care au urmat, lăcaşul de cult a început însă se se degradeze şi în ciuda eforturilor sătenilor de a-l repara, în anul 1907 a fost închis şi slujbele, mutate în capela din cimitir. Abia în 1937, după intervenţiile repetate ale reginei Maria, biserica a fost restaurată cu sprijinul Comisiunii Monumentelor Istorice şi redată cultului în anul 1938. Ultima renovare a bisericii s-a făcut între anii 2008 şi 2011, însă pictura din interior, afectată grav de timp, dar şi după cutremurul din noiembrie 1940, nu a fost niciodată restaurată, în prezent aceasta fiind deteriorată pe o suprafaţă destul de însemnată.
