Muzica poate fi una dintre cele mai complexe şi captivante materii şcolare, care inspiră şi aduce laolaltă copiii, dar, în acelaşi timp, le poate oferi elevilor oportunităţi importante de dezvoltare personală, contribuind la formarea unor indivizi mai echilibraţi şi cu o mai bună înţelegere a ceea ce îi înconjoară.
O dovedeşte zilnic o profesoară din Focşani, nominalizată de curând în topul celor mai buni 50 de profesori din lume în cadrul competiţiei Global Teacher Prize, în care, de-a lungul anilor, doar alţi doi profesori din România au mai fost nominalizaţi.
De-a lungul carierei sale didactice de peste 18 ani, Ana Maria Rusu a bifat multe realizări la o materie considerată de foarte mulţi părinţi, şi poate în mare măsură şi de alţi profesori, ca fiind o Cenuşăreasă în peisajul materiilor şcolare, alături de Educaţie fizică şi Desen: Muzica. Cu toate acestea, Ana Maria Rusu a reuşit să demonstreze, prin perseverenţă, că orice copil poate face muzică dacă este susţinut, motivat şi mai ales încurajat.
‘Sunt profesor de Educaţie muzicală de 18 ani şi predau la Colegiul Naţional ‘Unirea’ din Focşani şi la Şcoala Gimnazială ‘Anghel Saligny’ Focşani. Poate că muzica e privită ca o Cenuşăreasă, dar să ştiţi că nu de către copii. Educaţia muzicală, Educaţia fizică, Desenul sunt ore extrem de iubite. Problema este evaluarea şi percepţia celorlalţi şi a intervenit în momentul în care trebuia să evaluez corect, pentru că ponderea mediei din gimnaziu conta foarte mult. Acum nu mai contează, dar asta nu înseamnă că ne apucăm să umplem copiii cu note de 4 şi 5 punându-i să înveţe definiţii. Aici intervine măiestria didactică, în momentul în care poţi să conduci un copil de la zona lui de confort către o zonă un pic incomodă”, a declarat profesoara.
Aceasta admite că şi-a dorit să fie profesorul pe care nu l-a avut ea.
”Eu mi-am dorit tot timpul să fiu profesorul acela pe care nu l-am avut eu, fiind un copil extrem de agitat. Ştiţi copiii aceia care pun mereu întrebări fără să mai treacă prin filtrul gândirii, copiii aceia care au ei răspunsurile, dar nu ştiu neapărat dacă sunt corecte, care au curiozităţi din afara orei, au mereu ceva de întrebat? Eu îi văd pe copiii aceştia la şcoală cum eram eu şi atunci pentru mine este poate mai uşor. Am crezut pentru multă vreme că toată lumea, toţi profesorii de Muzică predau ca mine, găsind soluţii care să acopere o nevoie, nevoia fiind aceea de a nu te simţi frustrat în momentul în care nu poţi neapărat evalua corect sau când poate vin părinţii să te atenţioneze că al lor copil de 10 pe linie poate nu are 10 la Muzică. Şi am găsit nişte soluţii pentru a acoperi nişte nevoi concrete în momentele alea, nevoi pe care am crezut că le au toţi profesorii şi că toţi găsesc acelaşi tip de soluţii. Ei, uite că n-a fost aşa, pentru că în momentul în care mi-am filmat lecţiile şi l-am postat pe internet, am observat că foarte mulţi colegi de-ai mei şi învăţători din ţară au găsit în acestea modele de bune practici, nişte resurse pe care le-au considerat foarte, foarte valoroase. Şi atunci asta m-a responsabilizat să le produc ca lumea, cu expertiză în spate, şi să le ofer şi lor aceste modele pentru a-i putea ajuta. Impactul a fost uriaş’, a spus Ana Maria Rusu.
Profesoara recunoaşte că a intrat pe aplicaţia competiţiei mai mult din curiozitate, pentru a se autoevalua, mai ales că a descoperit că are la îndemână un instrument inedit şi a dorit să profite de acest lucru.
‘Am fost selectată între cei 50 de profesori finalişti după ce am completat o aplicaţie, o evaluare de fapt a activităţii didactice a profesorilor. Mărturisesc că am aplicat dintr-o simplă curiozitate, nu m-am gândit nicio clipă că o să ajung aici. Pur şi simplu am primit un link în toamna trecută de la un prieten, peste care m-am uitat şi am fost doar un om curios. Unele întrebări au fost ceva de genul ‘Care este impactul activităţilor tale didactice în clasă?’, ‘Care crezi că este impactul activităţii tale la nivel naţional şi cum poate fi el replicat sau scalat de către alţii din ţara ta sau din afara ţării tale, raportându-te la materia pe care o predai?’. A fost o întrebare care m-a intrigat foarte tare care zicea ‘Cum formezi tu, ca profesor, cetăţeni globali?’. Şi mi s-a părut o întrebare destul de grea, la care m-am gândit trei zile. M-am gândit dacă eu formez cetăţeni globali şi ce sunt ăia, pentru că nu aveam o noţiune, nu avem o definiţie în cap şi a trebuit să mă gândesc. Dacă m-ar întreba un copil: ‘Doamnă, dumneavoastră formaţi cetăţeni globali?’, eu ce aş răspunde acolo, pe loc? Acestea au fost motivele care m-au făcut să completez aplicaţia. Şi recunosc – am scris-o foarte serios, pentru că am luat-o ca pe un exerciţiu de auto-reflecţie. Am zis, hai să văd cam ce cred eu despre mine şi ce pot eu completa în aceste opt – zece categorii, care erau foarte stricte, cu 300 de caractere, 500 de caractere. Să spui toată viaţa în doar 800 de litere nu mi s-a părut de ajuns. A fost o provocare pe care sistemul românesc nu ţi-o oferă. Hai să văd cum mă pot eu autoevalua pe nişte criterii cu care nu sunt neapărat familiarizată’, a povestit profesoara de Muzică.
Ea s-a declarat deosebit de surprinsă de simpatia şi admiraţia pe care i-au arătat-o colegii după ce a fost nominalizată.
‘Iniţial, nu am ştiut cum să mă comport. Am fost surprinsă mai ales pentru că nu am mai ştiut nimic despre această competiţie din luna mai, după ce am completat aplicaţia şi am apăsat butonul ‘trimite’. Pe 27 septembrie au început telefoanele să sune, să fiu etichetată în tot soiul de postări, iar eu, pur şi simplu, mărturisesc că nu am ştiut cum să mă comport, pentru că nicio şcoală, niciun curs nu te învaţă cum să te comporţi în cazul unei explozii de vizibilitate. Şi pur şi simplu am stat şi am aşteptat să treacă. Am mers la şcoală şi acolo am avut noroc de colegii care mi-au oferit un exerciţiu de admiraţie extraordinar, pe care mărturisesc chiar nu îl aşteptăm’, afirmă profesoara.
Iar Ana nu doar că este un bun profesor de Muzică, este şi un exemplu pentru întreg colectivul, motivându-şi colegii să-şi depăşească limitele în lucrul cu copiii.
”Ana este un fenomen. Aşa aş putea să o descriu. Este un fenomen pentru dragostea infinită şi ataşamentul pe care îl are pentru copil, în mod dezinteresat. Ana vine tot timpul cu iniţiative legate de copil. E foarte preocupată de latura emoţională şi, în egală măsură, ceea ce nu e puţin lucru, de formare lui. Ceea ce este mai mult decât lăudabil este faptul că Ana îşi dedică foarte mult din timpul liber pentru a fi profesorul bun de la clasă. Până la Ana, noi toţi consideram că la ora de Muzică nu se face prea mult. Ce s-ar fi putut face în definitiv? Odată cu prezenţa Anei în şcoala noastră, s-a văzut că de fapt muzica este peste tot şi în toate, că poţi face muzică din orice. Adică este memorabil exemplul Anei cu hârtia de copt. Şi atunci înţelegi că poate tu, cadru didactic, ar trebui să faci tot ce depinde de tine pentru a veni în faţa copiilor şi a-i surprinde, motiva, provoca. De aceea o respect enorm, pentru că mă forţează pe mine, colega ei de cancelarie, să mă autoperfecţionez, să îmi depăşesc limitele. Şi dacă Ana a scos muzica în faţă, atât de mult, pe bună dreptate, pentru că de Educaţie muzicală avem nevoie cu toţii, cum e posibil ca noi ceilalţi să rămânem câţiva paşi în urmă? Acest lucru mă motivează zilnic’, a declarat, pentru AGERPRES, Elena Manole, profesor de Limba română la Şcoala Gimnazială ‘Anghel Saligny’ Focşani.
Care sunt rezultatele acestui tip de educaţie muzicală? Ei bine, nu întotdeauna ele pot fi măsurabile, aşa cum spune Ana Maria Rusu. Pe lângă acei copii care au luat drumul unei şcoli muzicale sau au făcut din muzică un mod de a trăi, mulţumirea vine de multe ori din gesturile mici, din amintirea pe care o poartă profesorului cei pe care i-a educat şi cărora le-a insuflat dragostea pentru muzică.
‘Rezultatele nu sunt neapărat măsurabile în cifre şi scalabile, aşa cum mi-au cerut cei de la fundaţie. Deşi aş putea să spun că în toţi anii ăştia am avut foarte mulţi copii care au ales să devină profesori, ceea ce este extraordinar. Copii care au renunţat la mate-fizică şi au plecat către liceul de artă şi acum au terminat Conservatorul, copii care şi-au înfiinţat şcoli particulare de muzică sau cluburi de muzică pentru copii şi care tot timpul îşi însoţesc viaţa cu muzică, sau care, iată, au înfiinţat un cor la Facultatea de Stomatologie. Dar cred că cele mai mari şi cele mai bune rezultate sunt acelea că ei se întorc la tine, după vreo cinci-zece ani după ce nu mai sunt elevii tăi şi spun: ‘Doamna, mă gândesc cu mare drag la dumneavoastră şi de fiecare dată când ascult asta sau asta sau am fost pus într-o anumită situaţie, mi-a apărut în minte chipul dumneavoastră’, mărturiseşte Ana Maria Rusu.
Un ‘profesor în căutarea noului’, aşa o descrie Cornel Noană, directorul Colegiului Naţional ‘Unirea’ Focşani, una dintre şcolile unde predă Ana Maria Rusu.
‘Ana Maria Rusu foloseşte nişte metode atractive la ora de Educaţie muzicală. Este un profesor în căutarea noului, pe care de cele mai multe ori îl găseşte şi îl aplică’, o caracterizează Cornel Noană.
Iar o oră de Muzică reuşită la clasele primare obligă mai departe şi profesorul de gimnaziu sau liceu să vină în întâmpinarea nevoilor elevilor săi.
‘Avem astăzi o primă generaţie care a fost educată muzical prin intermediul acestor abordări. Şi ştiţi ce s-a întâmplat? S-a întâmplat că în momentul în care copii de la clasele pregătitoare până la a IV-a au fost expuşi către muzica, nu neapărat de factură cultă, dar alt tip de muzică, în clasa a V-a profesorii de Muzică au întâlnit nişte copii gata educaţi şi au trebuit să-i preia şi să meargă mai departe. Deci am combătut un pic şi blazarea din rândul profesorilor de Educaţie muzicală. Pentru că gusturile muzicale se educă. Rolul profesorului de Muzică este acela de a le educa în şcoală, de a le oferi copiilor anumite conţinuturi, anumite cunoştinţe despre sunete, partituri, iar eu, personal, şi este doar opinia mea, cred că principalul rol al unui profesor de Muzică în anul 2023 este acela de a-l educa muzical pe copil. Tu îl educi, nu ai aşteptări de la familie, şi atunci îl expui la tot soiul de genuri muzicale pe care el nu le poate accesa şi îi formezi curiozitatea. Cred tare mult în lucrul ăsta. Cred în copilul care se duce acasă şi caută, pentru că i-a spus doamna la şcoală. Eu asta fac, zi de zi de zi. Nu fac decât să le aprind o scânteie, iar ei se duc şi caută singuri. Gusturile se educă, se schimbă în timp. În fiecare an fac câte un playlist şi îl dau copiilor. În clasa a VIII-a, le arăt playlistul de la a V-a şi îşi dau seama că ei nu mai ascultă de mult melodiile alea. Şi acesta este cel mai valoros exerciţiu. Ceea ce e la modă faţă de ceea ce este valoros. Că sunt anumite piese trecătoare, anumite piese care rămân, deşi au 300 de ani, şi tu le ştii, şi că testul timpului este primul criteriu după care te raportezi când vorbeşti despre o creaţie artistică valoroasă’, afirmă profesoara.
Rezultatul orelor sale a fost, printre altele, acela că foarte mulţi copii au început să creeze muzică.
‘Din ce în ce mai mulţi copii încep să compună muzică pentru că au acces la softuri. Şi asta este o chestie absolut grozavă. Începi de când eşti în clasa a V-a să mixezi melodii celebre, iar dacă ai acces la instrumentele potrivite, care sunt gratuite, copiii vin înapoi şi îţi arată cât de simplu este să compui acum o muzică. Anul trecut am avut, în Săptămâna Altfel, un concurs, care se numea ‘Schimbă soneria şcolii tale’, în care, folosind anumite platforme, te înscriai în acest concurs, veneai cu creaţia ta, care trebuia să fie neapărat originală, şi câştigai o zi în care soneria şcolii era, de fapt, creaţia ta. Nu trebuie decât să îi provoci pe copii, îşi fac singuri, singuri toată treaba. Şi rămâi surprins de câte lucruri pot face. Şi în pandemie am făcut la fel. Am 600 de creaţii ale copiilor, care mai de care mai frumoase, mai originale’, dezvăluie profesoara.
Ana Maria Rusu mărturiseşte că vine cu foarte mult drag la şcoală şi este de părere că în sistemul de învăţământ s-ar putea face mai mult, pentru că, atunci ‘când ceri calitate, trebuie să oferi un pic mai mult’.
‘Eu privesc şcoala cu ochii profesorului care şi-a dorit să facă asta şi care a renunţat la altele pentru a fi profesor. Pentru că eu chiar merg cu drag la şcoală. Poate că predau şi o materie drăguţă şi asta mă ajută tare. Educaţia din România este, nu este neapărat prost structurată, dar nu este nici cea mai fericită structură. Deseori noi trebuie să-i facem pe copii ‘de aur’ cu nişte instrumente din secolele trecute. Mulţi colegi sunt presaţi de aceste evaluări, de presiunea unor părinţi, de presiunea unor examene care sunt poate prea complicate, poate uneori prea simple, nu ştim din ce motive. Desele schimbări şi toate aceste elemente care ne dezechilibrează produc o instabilitate pe care şi noi, profesorii, o simţim. Însă suntem mult mai mulţi cei care ne dorim să ne facem treaba cum trebuie, decât micile devieri ale sistemului. Dar cred că şi sprijinul Ministerului şi al Guvernului este prea mic pentru atâtea încercări. Închipuiţi-vă că un copil de clasa a VI-a are 28 de ore, un copil de clasa a VIII-a are 30 şi ceva de ore, aproape cât munca la o uzină. Multe, multe materii, foarte mult cerem de la ei. Fiecare dintre noi suntem importanţi şi fiecare dintre noi vrem şi noi să contăm. (…) Când ceri calitate, trebuie să şi oferi un pic mai mult’, consideră Ana Maria Rusu.
Deşi este adesea inclusă în curriculumul şcolar doar ca o materie opţională sau ca parte a Educaţiei artistice, studiul muzicii în şcoală poate aduce numeroase beneficii educaţionale şi personale elevilor.
