Muzeul Vrancei şi-a propus să restaureze, cu ajutorul tehnologiei moderne, două din cele şapte mori care se află la Secţia de Etnografie din Crângul Petreşti, acestea urmând a fi puse apoi în funcţiune pentru a atrage copiii şi alţi turişti.
Este vorba de o moară de apă adusă de la Nistoreşti, veche de aproape 200 de ani, şi de un complex industrial ţărănesc din comuna Spulber, format dintr-o moară pentru cereale şi un utilaj pentru spălat lâna.
‘Moara de la Nistoreşti nu a funcţionat niciodată aici, a fost pusă de formă. Acum însă ea va deveni funcţională. Am cumpărat o grindă de circa 7,5 metri, în capătul ei va fi roata de moară, la care se lucrează în prezent, ce va fi activată de un motor electric, care va învârti moara şi va porni apa. Din zona Spulber vom restaura ceea ce este în fapt un complex industrial de două mori, una pentru a spăla lână şi cealaltă pentru măcinat. Să vă imaginaţi că aceste mori, cu o inginerie foarte sofisticată, au fost făcute de oameni, mulţi dintre ei fără şcoală. Era un savoir-fair care se transmitea din generaţie în generaţie. Fiecare zonă avea meşterul ei care transmitea aceste cunoştinţe mai departe, de obicei în familie, fiecare având stilul propriu. De aceea, nu am fi găsit două mori identice. Materialele, de obicei din lemn, erau tăiate cu joagărul, un fierăstrău pus în mişcare de forţa apei, şi apoi modelate cu dalta şi ciocanul’, spune managerul Muzeului Vrancei, Valentin Muscă.
Alături de biserică şi mai târziu de şcoală, moara reprezenta unul din principalele repere ale vieţii rurale. Munca la moară era grea, dar cel care deţinea o moară era înstărit. Morile erau în general ale mănăstirilor sau ale negustorilor bogaţi din Vrancea, pentru că ţăranii erau săraci. De aceea nici nu plăteau cu bani, ci în produse.
Şi pentru că lumea satului de altă dată reprezenta un microcosmos în sine, Muzeul Vrancei şi-a propus să îl scoată la lumină şi să îl prezinte, mai ales copiilor şi tinerilor, în adevărata lui splendoare.
‘Cel puţin una dintre morile ce sunt găzduite în Crângul Petreşti trebuie să funcţioneze, pedagogic, pentru ca elevii, dar şi alte persoane care nu au văzut în viaţa lor o moară de apă, când vin în Crâng, să vadă cum funcţionează. Iluzia va fi fabuloasă şi, privind de la câţiva metri depărtare, vei avea impresia că te afli pe Valea Zăbalei şi nu în Crângul Petreşti. Muzeul Satului Vrâncean nu este un cimitir de case, un depozit de obiecte păsărite, este un patrimoniu, un muzeu viu. Şi trebuie să dăm viaţă acestor instalaţii şi caselor din muzeu. Ne chinuim să obţinem aprobările pentru a reface instalaţia de iluminat, să o extindem, să aducem aici o biserică şi să oferim Crângul, care a fost donat municipiului Focşani de primul rege al României, să îl facem loc de promenadă şi de educaţie, dumbrava în care focşănenii să iasă la final de săptămână sau seara, împreună cu copiii’, a detaliat Valentin Muscă.
Pentru restaurarea celor două mori vor lucra în lunile următoare doi meşteri populari, unul cu nume de legendă, meşterul Manole de la Spulber, şi altul de la Negrileşti, poate nu întâmplător chiar nepotul vechiului proprietar al morii care va fi restaurată.
‘Acest muzeu al satului vrâncean a fost făcut la indicaţiile Partidului Comunist, dar cu implicarea explicită a primarilor din comunele din Vrancea, care au fost obligaţi să identifice în satele lor cele mai interesante case şi mori şi să le aducă aici, pe cheltuiala lor. Astăzi, au fost identificaţi doi meşteri locali, unul cu nume de legendă, Manole, care a început să refacă această instalaţie. În acelaşi timp, se lucrează la moara comunei Nistoreşti, unde am ajuns astfel chiar la nepotul creatorului acestei mori, care de altfel a şi donat moara muzeului, obligat fiind de autorităţile comuniste. Pentru restaurarea instalaţiilor vor fi folosite materiale uşoare, lemn de brad şi de stejar. La exterior va fi folosit stejar, pentru a rezista mai mult umidităţii. Crângul Petreşti nu este ideal pentru un muzeu, umiditatea, mai ales pe timpul verii, este foarte mare, iar lemnul se degradează uşor’, spune managerul Muzeului Vrancei.
Meşterul Enache Manole, cunoscut şi ca unicul făuritor de buciume din ţară, instrument care de altfel a fost brevetat de comuna Spulber, lucrează acum, alături de fiul său, pentru a realiza o roată a morii de la Spulber, aşa cum şi-o aduce aminte din copilărie.
‘Vom realiza roata de pe exteriorul morii, care va fi pusă în mişcare de apă. Deocamdată lemnul este la uscat. Imediat ce va fi posibil, vom începe lucrul. Nu este chiar simplu, mai ales că lemnul este de esenţă tare şi are un diametru destul de mare, 1,2 metri. Lucrăm totul manual, cu dalta şi ciocanul. O vom face din lemn de stejar, pentru că este mai rezistent, după desene care mai există, dar şi din cunoştinţele proprii. Am prins de mic copil moară cu apă la noi în sat, am văzut-o şi ştiu cum funcţionează. Moara de apă a funcţionat la Spulber până în 1985, când a fost înlocuită cu moara electrică. A rămas acelaşi sistem, cu pietre de măcinat, dar ca mijloc motric nu a mai fost folosită apa, ci curentul. Astăzi, din păcate, moara aceea nu mai există. Sperăm ca roata morii să fie gata în vară’, a declarat meşterul Enache Manole, pentru AGERPRES.
Muzeul Vrancei din Crângul Petreşti găzduieşte şi alte adevărate comori ale tradiţiei vrânceneşti. Printre acestea, o moară de vânt de la Soveja, care se învârtea altădată după orice bătaie de vânt.
‘Perla instalaţiilor tehnice ţărăneşti din Crâng este moara de la Soveja, care funcţiona la vremea ei indiferent de unde bătea vântul. Se învârtea în jurul propriului ax. Era prevăzută cu nişte fante, prin care se introduceau doi pari pentru a putea fi întoarsă după vânt. Avantajul unei mori de vânt este acela că nu stă în umezeală, şi, deşi din lemn, a rezistat mai mult. Toată a fost lucrată numai cu dalta şi ciocanul. Tot în Crâng avem şi moara cu motor, moară cu fum, care a apărut mult mai târziu’, povesteşte Valentin Muscă.
Secţia de Etnografie a Muzeului Vrancei fost deschisă oficial în anul 1977, pentru a păstra şi pune în valoare a patrimoniului etnografic al judeţului Vrancea. Secţia cuprinde 73 de construcţii autentice grupate în 32 de complexe, cu peste 6.000 de obiecte diferite. Muzeul este structurat pe două mari sectoare, cel al instalaţiilor tehnice ţărăneşti şi al gospodăriilor şi cel al construcţiilor de interes public.
Morile fac parte din sectorul instalaţiilor tehnice ţărăneşti şi ilustrează tehnologia prelucrării produselor cerealiere prin instalaţiile de măcinat. În Crângul Petreşti mai găsim, printre altele, şi moara cu titirez din satul Răiuţi, comuna Reghiu, datând din 1817, moara cu titirez din satul Răchitaşu, comuna Andreiaşu, de la începutul secolului XX, moara cu cupe din satul Putna, comuna Boloteşti, datând de la finele secolului al XIX-lea sau moara de vânt de la Andreiaşu de Sus, construită în jurul anului 1930. AGERPRES / (A – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)
