Dragoş Anastasiu, reprezentant HoReCa, a declarat că autorităţile nu doresc să ia măsuri suplimentare în acest domeniu şi a subliniat că trebuie respectate regulile de protecţie sanitară. ‘Autorităţile nu-şi doresc măsuri suplimentare faţă de ceea ce avem acum, dar în acelaşi timp trebuie să apelăm cu toţii la un comportament care să ne ajute să nu mai crească această incidenţă de îmbolnăviri în Bucureşti şi asta înseamnă să respectăm regulile, aşa cum sunt ele făcute, de la configuraţia teraselor care, pe ici, pe colo, reprezintă o problemă, până la purtarea măştii pe toate traseele în restaurante, până la un comportament adecvat al tuturor hotelurilor’, a spus Dragoş Anastasiu, după o întrevedere a prefectului Capitalei, Traian Berbeceanu, cu reprezentanţii HoReCa. Potrivit acestuia, ‘există o mică comunitate care încalcă regulile’. ‘Am convenit şi ni s-a comunicat faptul că există o mică comunitate care încalcă regulile. Din păcate, ei ies în evidenţă, inclusiv mediatic (…), dar că o largă majoritate respectă ceea ce s-a stabilit. (…) Mesajul nostru comun a fost că va trebui să acţionăm împreună acolo unde există probleme în această minoritate, inclusiv prin a comunica cu colegii noştri care încalcă, dacă încalcă regulile, în aşa fel încât majoritatea să nu fie afectată şi aici discutam despre angajaţi, despre clienţi, antreprenori, toţi trebuie să fie protejaţi şi nu pot să închei nespunând că apelul nostru se adresează atât colegilor noştri antreprenori, dar şi clienţilor’, a spus Dragoş Anastasiu. El a subliniat necesitatea respectării regulilor, pentru a nu se lua măsuri mai drastice. ‘Împreună trebuie să respectăm regulile şi că ne place, că nu ne place, dacă nu vrem să avem măsuri mai drastice, va trebui să luăm ceva mai în serios şi această respectare de reguli. Mesajul pozitiv, mesajul bun este că, dacă le vom respecta, e foarte posibil ca, începând din ianuarie, cu anumite restricţii, restaurantele să se poată deschide la interior, dar pentru asta trebuie să avem nişte cifre, apropo de pandemie, care să permită acest lucru şi asta depinde de fiecare dintre noi, mai ales că vine o perioadă dificilă, Crăciun, Revelion, în care tendinţa e de nerespectare a regulilor’, a adăugat Dragoş Anastasiu.