Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretele privind înaintarea în grad a mai multor reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Informaţii Externe, Serviciului de Pază şi Protecţie, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.
Între cei înaintaţi în grad se numără comandantul Corpului Multinaţional de Sud-Est de la Sibiu, Iacob Dragoş-Dumitru, secretarul CSAT, Mihai Şomordolea, comandantul Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale, Dobocan Claudiu-Ovidiu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, Ioan-Octavian Briţa – adjunct al şefului SIE.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat următoarele decrete:
* Decret privind înaintarea în gradul de general-locotenent – cu trei stele a general-maiorului – cu două stele Iacob Dragoş-Dumitru din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind înaintarea în gradul de general-locotenent – cu trei stele a general-maiorului – cu două stele Jianu Florin din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind înaintarea în gradul de general-locotenent – cu trei stele a general-maiorului – cu două stele Marin Ciprian din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind înaintarea în gradul de general-locotenent – cu trei stele a general-maiorului – cu două stele Spiridonescu George din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind înaintarea în gradul de viceamiral – cu trei stele a contra-amiralului – cu două stele Lişman Ion-Cristian din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a generalului de brigadă – cu o stea Barbu Florin-Marian din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a generalului de brigadă – cu o stea Cernat Bogdan din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a generalului de brigadă – cu o stea Cîrstea Sorin din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a generalului de brigadă – cu o stea Dobocan Claudiu-Ovidiu din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a generalului de brigadă – cu o stea Iancu Liviu-Mihail din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a generalului de brigadă – cu o stea Iordache Gheorghe din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a generalului de brigadă – cu o stea Nicolau Adrian-Cornel din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a generalului de brigadă – cu o stea Roşu Valeriu din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind înaintarea în gradul general-maior – cu două stele a generalului de flotilă aeriană – cu o stea Baraboi Leonard-Gabriel din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a generalului de flotilă aeriană – cu o stea Mavriş Eugen din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a generalului de flotilă aeriană – cu o stea Vrăjescu Valerică din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind înaintarea în gradul de contraamiral – cu două stele a contra amiralului de flotilă – cu o stea Cojocaru Cornel-Eugen din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Anicescu Mircea din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Boţog Nelu-Gabriel din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Chirea Augustin-Emilian din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Cocolici Daniel din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Condruz Daniel din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Costaru Adrian-Nicolae din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Cristurean Ioan-Marian din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Istrate Bogdan-Nicolae din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Livadariu Nelu-Cristinel din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Mircea Adrian din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Nedelcu Alexandru din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Oros Nicolae-Gabriel din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Pleşa Ion-Cornel din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Tomiuc Florin-Vasile din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Truică Paul din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Tudor Daniel din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Vlasie Ionel din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Zlătaru Răzvan din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de flotilă aeriană – cu o stea comandorului Mischie Ioan din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de contraamiral de flotilă – cu o stea comandorului Chirea Nicu din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind înaintarea în gradul de general – cu patru stele a generalului-locotenent – cu trei stele Briţa Ioan-Octavian din Serviciul de Informaţii Externe;
* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a generalului de brigadă – cu o stea Denşorean Eugen-Călin din Serviciul de Protecţie şi Pază;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Bancoş Marius din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Dogaru Florinel-Cristian din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Dumitrescu Marius-Cristian din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Oarga Robert-Marius din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Smaranda Midorel din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;
* Decret privind înaintarea în gradul de general-locotenent – cu trei stele, în retragere, a general-maiorului – cu două stele, în retragere, Căunei-Florescu Gheorghe din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele, în retragere, a generalului de brigadă – cu o stea, în retragere, Cornescu Gheorghe din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, colonelului, în retragere, Alniţei Marin din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, colonelului, în retragere, Ioniţă Crăişor-Constantin din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, colonelului, în retragere, Olaru Vasile din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, colonelului, în retragere, Radu Mihai din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, colonelului, în retragere, Soare Vasile din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind avansarea în gradul profesional de chestor de poliţie penitenciară a comisarului şef de poliţie penitenciară Halchin Dan din Ministerul Justiţiei;
* Decret privind avansarea în gradul profesional de chestor de poliţie penitenciară a comisarului şef de poliţie penitenciară Morar Ioana Mihaela din Ministerul Justiţiei;
* Decret privind avansarea în gradul profesional de chestor-şef de poliţie a chestorului principal de poliţie Matei Benone-Marian din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind avansarea în gradul profesional de chestor principal de poliţie a chestorului de poliţie Berechet Bogdan-Alexandru din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Bîltag Dumitru din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Călin Mihaela-Florentina din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Dorobanţu Angelica din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Drăgan Georgian din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Harabagiu Daneluş-Ionel din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Marin Lucian-Vasile din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Mihai Roxana-Elena din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Moşoiu Mădălina din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Mototolea Cornel-Georgian din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Pîrvu Eleodor din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Stoicănescu Dan-Constantin din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului profesional de chestor de poliţie comisarului-şef de poliţie Stoichici Răducu-Adrian din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind înaintarea în gradul de general-locotenent – cu trei stele a general-maiorului – cu două stele Dumitrache Tiberiu-Silviu din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Dogeanu Marius-Daniel din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Mihoc Lucian-Vasile din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Mirea Cosmin-Raul din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Mitrea Mihai-Ciprian din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Mitu Leontin din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, colonelului, în retragere, Buzescu Marin din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, colonelului, în retragere, David-Bratu Ion din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, colonelului, în retragere, Moisii Constantin din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, colonelului, în retragere, Mureşan Ioan din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, colonelului, în retragere, Negoiţă Ion din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, colonelului, în retragere, Olteanu Tiberiu din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, colonelului, în retragere, Preda Aureliu din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, colonelului, în retragere, Răbăcel Gheorghe din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, colonelului, în retragere, Şoană Mircea din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, colonelului, în retragere, Văduva Nicolae din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, colonelului, în retragere, Zabou Dumitru din Ministerul Afacerilor Interne;
* Decret privind înaintarea în gradul de general – cu patru stele a generalului-locotenent – cu trei stele Şomordolea Mihai din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele a generalului de brigadă – cu o stea Ilinca Constantin din Ministerul Apărării Naţionale;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Munteanu Marian-Gabriel din Ministerul Apărării Naţionale.